buena vista

BUENA VISTA SOCIAL CLUB® NE SPUN ‘ADIOS’

După 16 ani în care au încântat publicul din lumea întreagă, Orquesta Buena Vista Social Club® se pregătesc să ne spună ‘Adios!’ în ultimul lor turneu mondial. Turneul va ajunge la Sala Palatului din București sâmbătă, 28 iunie 2014.

”Ne-am dorit ca muzica cubaneză să meargă mai departe prin noi și credem că am reușit asta prin turneele noastre. A fost o perioadă incredibilă din cariera și din viața mea.” Omara Portuondo

Orquesta Buena Vista Social Club® este un proiect care își trage originile din documentarul despre muzica cubaneză cu același nume, regizat de Wim Wenders și nominalizat la Oscar. Albumul omonim, înregistrat cu ocazia filmărilor, a cucerit premiul Grammy. Acesta a fost doar începutul, pentru că au urmat alte premii Grammy, o serie de albume foarte apreciate și nenumărate turnee și concerte cu casa închisă la care au participat nume sonore ca Ibrahim Ferrer, Ruben Gonzalez, Cachaito Lopez, Compay Segundo, Manuel Galban, Omara Portuondo sau Roberto Fonseca.

Turneul ‘Adios! reprezintă o încununare a ceea ce a însemnat mai bine de o mie de spectacole, la care au participat de-a lungul vremii în total ceva mai mult de 40 de muzicieni de elită. Timp de 16 ani, grupul a evoluat și a ajuns la o maturitate care îmbină perfect flerul veteranilor și elanul generației tinere, pentru a celebra împreună tradiția muzicii cubaneze.

Sub conducerea atentă a liderului Jesus Aguaje Ramos, pornesc din nou în turneu neobosiții protagoniști ai filmului și albumului Buena Vista Social Club®: incomparabila Omara Portuondo, chitaristul cu pălărie de cowboy Eliades Ochoa, trompetistul Guajiro Mirabal și virtuozul instrumentului tradițional cubanez laud Barbarito Torres.

Aceștia vor fi acompaniați pe scenă de cei care le-au fost alături de-a lungul timpului, inclusiv dinamicul veteran Papi Oviedo, tânărul pianist Rolando Luna, o secție ritmică de zile mari compusă din contrabasistul Pedro Pablo și percuționiștii Andres Coayo (congas), Filiberto Sanchez (timbales) și Alberto ’La Noche’ (bongos), trei trompetiști printre care specialistul notelor foarte înalte Luis Allemany și apreciatul interpret de son din Havana – Carlos Calunga.

Turneul ‘Adios!va debuta în vara anului 2014 și, după ce va traversa 4 continente, se va încheia în toamna lui 2015 cu un spectacol de gală la Havana.

Fundația Phoenix a organizat concertele Buena Vista Social Club din București încă din anul 2004 și se bucură de onoarea de a face posibilă ultima întâlnire între muzicienii cubanezi și publicul român. Indiferent dacă i-ați văzut deja sau încă nu ați reușit să îi vedeți, notați în calendar data de 28 iunie, pentru că este ultima ocazie cu care vă puteți delecta într-un spectacol live cu muzicienii legendari de la Buena Vista Social Club®.

Biletele pentru concert sunt disponibile pe www.iabilet.ro, www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române semnalizate bilete.ro, la Casieria Palatului Național al Copiilor București și la casieria Metrou Unirii 1 București, precum și în rețeaua Eventim, pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, la Librăriile Humanitas și Cărturești și la casa de bilete a Sălii Palatului.

Twitter: #AdiosTour

Facebook: /orquesta.buena.vista.social.clubR, /fundatia.phoenix

Video: vimeo.com/72306063



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.