Nimic special despre Paris – Expoziţie de fotografie
1 – 30 iulie 2012 | Cărturești Verona
Nimic special despre Paris” este o expoziţie de fotografie neobişnuită şi memorabilă găzduită de Cărtureşti Verona în perioada 1 – 30 iulie 2012.
Celebritatea şi istoria au transformat Parisul într-un simbol: un simbol care se suprapune, dar nu este identic cu oraşul însuşi. Fotografiile din expoziţia “Nimic special despre Paris” redescoperă oraşul din spatele simbolului, dincolo de iconuri şi clişee, prin intermediul situaţiilor banale, al gesturilor anonime, adeseori nelegate de vreun loc recognoscibil dar comunicând cu atât mai mult o dimensiune adeseori uitată. Parisul nu poate fi cuprins pe de-a întregul: el poate fi cel mult intuit – iar autorul ne invită să facem exact acest lucru, reconstituindu-l în propria imaginaţie cam în felul în care am face-o privindu-i reflexiile în câteva cioburi de oglindă care sunt fotografiile expoziţiei.
Despre autor:
Adrian Cîtu este fotograf freelancer şi colaborator National Geographic Romania. Expoziţii foto: „Dincolo de trafic” (Palatul Parlamentului, 2011), „Portretele lui Peter Pan” (Bucureşti, 2009), Fotospeologica (Cluj, 2008). A publicat reportaje şi fotografii în National Geographic, Glamour şi în diverse alte publicaţii.
Adrian Cîtu
http://www.facebook.com/Photographius
There are no comments
Add yours