ÎNDRĂGOSTIȚI DE CĂRȚI ∣ PORTRETE DE CITITORI
Mitologia lunii februarie e greu de desprins de sărbătorile și tradițiile neaoșe sau de import care fac din ultimele săptămâni de iarnă o perioadă asociată romantismului și un pretext pentru a sărbători dragostea și îndrăgostirea, la pachet cu toate excesele lor. Ca să vedem mai limpede cât de diverse pot fi manifestările acestora în lume, noi ne-am pus pe citit.
În lumea cărților, o poveste de dragoste nu e niciodată izolată, ci e mereu legată de alte povești, mituri, cuvinte care fac ca sentimentele să capete materialitate. Fără imaginație, iubirea nu poate exista, iar literatura a influențat și susținut, încă din vremurile de demult, modul în care cititorii își reprezintă sau trăiesc iubirea. Idile complicate și răscolitoare, pasiuni fulgerătoare și îndrăgostiți celebri se încadrează într-o bogată tradiție literară care ne arată, ca într-o oglindă, cum (să) iubim.
Pentru că „există tot atâtea pasiuni câți oameni”, nu putem să ne gândim la povești despre, cu și pentru iubire, fără a-i menționa pe bizarii, pasionalii și enigmaticii îndrăgostiți de cărți, pentru care cititul e o chestiune de iubire, de nevoie vitală.
Ce au în comun dragostea și cititul? „Să spunem că, la fel ca în dragoste, lectura e o întâlnire între două persoane imperfecte care se pot completa la perfecție.” (Cititorul din Peșteră, Rui Zink)
Învăluitoare și calde, cărțile exercită asupra cititorilor împătimiți o forță care-i atrage irezistibil, incontrolabil: „Se uita țintă la titlul cărții, simțind cum îl lua ba cu frig, ba cu cald. Da, asta era, la asta visase de atâtea ori și asta își dorise de când fusese cuprins de pasiunea sa: o poveste care să nu se sfârșească niciodată! Cartea tuturor cărților!” – pentru Bastian, protagonistul Poveștii fără sfârșit, există dragoste la prima vedere.
Și cum iubește un cititor împătimit? Cu nesaț, cu pasiune, cu posesivitate: „cărțile pe care le citesc vreau să le am”, mărturisește Alberto Manguel în Sfârșitul bibliotecii mele. „Literatura îmi dă viață, iar viața mă ucide”, spune Aaliya, Femeia de hârtie a lui Rabih Alameddine. Pe Jean-Pierre Gourvec, librarul din Misterul Henri Pick, „starea propriei sănătăți îl preocupa mai puțin decât faptul că nu mai putea fi alături de cărțile sale”, asemenea unui îndrăgostit nevoit să îndure absența celui iubit.
Pornind de la cel mai cunoscut și îndrăgit dintre acești cititori, Alonso Quijano, bătrânul care, citind, se transformă în Don Quixote, trecând prin Brooklynul lui Francie Nolan, tânăra idealistă pe care cărțile o învață să privească altfel la legăturile din care e alcătuită lumea, și aterizând în cele din urmă în mijlocul universului îngrozitor imaginat de Bradbury, în care speranța se naște din încercarea de a salva cărțile de la anihilare învățându-le pe dinafară, lista care urmează – eclectică, incompletă și subiectivă – este un omagiu adus cititorilor pasionați și, sperăm, o dovadă că cele mai mari gesturi de iubire pot încăpea uneori între coperțile unei cărți.
There are no comments
Add yours