Interviu de Festival, cu Jaemin Han, cel mai tânăr câștigător al Concursului „George Enescu”

Jaemin Han, cel mai tânăr câștigător al Concursului „George Enescu” (la 15 ani), a impresionat juriul mai ales în ultimele două etape, când a ales să cânte Enescu (Sonata pentru violoncel și pian nr. 2 op. 26) și Șostakovici (Sonata pentru violoncel și pian op. 40 și Concertul pentru violoncel și orchestră nr. 1, op. 107). L-am putut asculta în a doua zi de festival în Dublul concert de Brahms, avându-l partener pe Valentin Șerban, iar cei norocoși îl vor putea vedea la Musikverein, pe 15 octombrie, când va interpreta Triplul concert de Beethoven alături de ceilalți doi câștigători ai Concursului „George Enescu”: Valentin Șerban și Yeon-Min Park.

Interviu de Petruș Costea

Ești cel mai tânăr câștigător din istoria Concursului „George Enescu”. Crezi că pentru un muzician extrem de tânăr presiunea concursului este mai mare? Dacă ținem cont că ceilalți candidați pot avea 10 sau 15 ani în plus.
Nu, nu este o presiune mai mare să concurezi cu muzicieni mai în vârstă, dimpotrivă. Presiunea este mai mare în momentul în care concurezi la aceeași categorie de vârstă, înseamnă că nu sunt competitiv între cei asemenea mie cât privește vârsta. Poate că e vorba despre un alt tip de presiune. Mă simt mai confortabil atunci când concurez cu violoniști cu 10-15 ani mai mult: e în regulă să nu ajung în următoarea fază a competiției. Pentru că sunt mai tânăr, consider că am mai multe oportunități să mă dezvolt, să studiez, să fiu mai bun. Așadar, acum, la Concursul „George Enescu”, nu am simțit această presiune.

Ce urmează pentru tine, pentru cariera ta, în această perioadă? În afară de concertul de la Musikverein de la Viena unde voi, cei trei câștigători ai Concursului „George Enescu”, veți cânta Triplul Concert al lui Beethoven.
În mod clar, trebuie să studiez mai mult, să exersez tehnic mai mult. Pentru că încă sunt foarte tânăr. Dacă voi avea ocazia, voi participa și la alte competiții, dar acum trebuie să mă pregătesc pentru concertul de la Musikverein.

În Coreea, ai studiat cu doi profesori foarte cunoscuți: Kangho Lee și Myung-wha Chung. Vei continua să studiezi cu ei sau îți dorești să-ți continui studiile în altă parte?
Primul meu profesor a fost Myung-wha Chung, care a plecat din Coreea acum câțiva ani. Acum studiez cu Kangho Lee la Korea National University of Arts. Dar, dacă la un anumit moment se ivește o situație favorabilă să studiez în străinătate, aș fi tentat să plec, da. Dar mai întâi simt nevoia să termin studiile pe care le fac acum. Sunt în primul an la Universitate, am intrat cu vreo cinci ani mai devreme decât în mod obișnuit.

În Coreea cât de prezentă este muzica în sistemul de învățământ?
În școlile normale, este prezentă, dar nu mai mult ca în alte părți ale lumii.

Există o prejudecată conform căreia un muzician din Asia nu poate înțelege muzica europeană. Ce crezi? Oare doar un român poate cânta cum trebuie muzica lui Enescu?
Nu, nu cred asta. Muzica europeană nu este exclusiv pentru europeni. La fel cum nici muzica asiatică nu este destinată exclusiv urechilor asiaticilor. Muzica este emoție, pe care oricine, de oriunde ar fi, o poate resimți și împărtăși.

Care e înregistrarea care te-a atins cel mai intens? Ai o înregistrare fetiș?
Îmi place mult violoncelistul chinez Jian Wang, care a înregistrat triouri de Mozart și Brahms cu Maria João Pires și Augustin Dumay, dar și Suitele pentru violoncel solo de Bach. În mâinile lui, violoncelul pare că vorbește și cântă: mă emoționează foarte tare și simt povestea muzicii pe care o interpretează cu violoncelul. Nu e la fel de emoționant, poate, dar îmi place și Edgar Morin: din punct de vedere tehnic, pare perfect, așa cum mi-ar plăcea și mie să fiu. Este modelul meu. A câștigat locul al doilea la Concursul Ceaikovski la doar 17 ani. Sper să-i calc pe urme. Sunt mulți muzicieni care-mi plac, de fapt. Îmi plac și pianiștii coreeni Sunwook Kim sau Yeol Eum Son.

Cum ai ales să participi la Concursul „George Enescu”? Este prima competiție importantă la care ai participat?
Este primul concurs la care particip care nu este pentru o anumită categorie de vârstă. În primul rând, am vrut să văd cum mă descurc, am vrut să mă testez: dacă sunt în regulă sau dacă trebuie să mai exersez. Pentru prima etapă, le-am trimis un video și am rămas surprins când am aflat că am trecut de prima rundă. După prima etapă, m-am gândit că nu vreau să continui concursul pentru că intervenise o schimbare: de la prezența fizică din 2020, trebuia să le trimit un nou video pentru etapa a doua. Chiar eram obosit în perioada aceea: tocmai terminasem cu înscrierea la Universitatea de Coreea, participasem la câteva competiții locale și simțeam că am nevoie să iau o mică pauză. Însă profesorul meu nu m-a lăsat să renunț mi-a spus că trebuie să merg mai departe și să studiez mai mult. Deci el mi-a recomandat să merg mai departe. Așa că am studiat, am înregistrat și le-am trimis materialul video: la prima etapă a fost prima parte din Concertului pentru violoncel în Do major de Haydn, Studiul nr. 20 de Popper și Adagio și Allegro op. 70 de Schumann; iar pentru etapa a doua Sonata nr. 2 de Brahms, Sonata de Ligeti și Rostropovich, Humoresque. A fost destul de greu, tocmai pentru a trebuit să le studiez după audiția la universitate. Competițiile sunt într-adevăr foarte importante, dar pregătirea pentru ele este și mai importantă.

Dintre marii violonceliști ai secolului 20 ți-ar fi plăcut să studiezi cu cineva anume?
Da, mi-ar fi plăcut să studiez cu Pierre Fournier, cred că, dintre violonceliștii secolului 20, el este preferatul meu. Dar mi-ar mai fi plăcut să studiez cu Rostropovich, el este cel care a deschis acest drum extraordinar pentru violoncel și pentru soliștii violonceliști. Nu mai vorbesc de tehnica lui sau de calitatea lui ca interpret. Rostropovich e cel mai mare violoncelist al secolului trecut și tare mi-ar fi plăcut să pot studia cu el.

Te-am ascultat acum câteva zile în Concertul pentru vioară și violoncel de Brahms și mi-a plăcut mult patetismul, intensitatea din violoncelul tău. Cum te-ai descrie ca muzician? Și cum te-ai pregătit pentru concert?
Întâi l-am căutat pe internet. Acesta este întotdeauna primul pas: să cunosc piesa și istoria ei înainte de a începe să o cânt, să aflu detalii despre cum s-a simțit compozitorul în zilele în care a compus, cum arăta viața lui, prin ce trecea, pentru cine a fost compusă bucata muzicală, cam care era contextul istoric al muzicii. De exemplu, Dublul Concert al lui Brahms: compozitorul avea unele probleme cu cel mai bun prieten al său, violonistul Joseph Joachim. Mi se pare că toată tensiunea și dorința de împăcare se simt în Dublul Concert.
Când cânt pe scenă, încerc întotdeauna să dau curs liber sentimentelor și emoțiilor pe care le încerc atunci, pe moment. Cred că acesta este farmecul scenei – dacă ar fi aceeași muzică la orice interpretare, de ce ne-am duce să ascultăm din nou, live, un nou concert? Fiecare scenă și fiecare concert sunt diferite, iar publicul dorește să audă tocmai aceste diferențe, aceste libertăți posibile la fiecare nouă interpretare. Uneori mă văd nevoit să reduc din emoții, e prea mult, mai ales atunci când cânt Brahms. Atunci când cânt live pe scenă, încerc să o fac cât mai liber posibil, în vreme ce atunci când exersez încerc să fiu cât mai sofisticat.

În afară de violoncel, ce alte pasiuni ai?
Sunt multe lucruri în afara violoncelului care-mi plac: îmi place mult fotbalul, pe care-l și practic, îmi place să schiez iarna, îmi mai place și să gătesc.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.