Interviu FILIT 2024, Kathrine Nedrejord: ”Librăriile ne pot face să descoperim cărți pe care nu credeam că le căutăm”

Născută în nordul îndepărtat al Norvegiei, Kathrine Nedrejord a început să scrie încă din adolescență. Repertoriul său cuprinde atât romane pentru adulți și pentru tineri, dar și dramaturgie. Premiul Havmann pentru romanul „Forvandling” (2018) și includerea în iBbY Honour List a romanului „Slep meg” (2018) sunt doar câteva dintre recunoașterile obținute de-a lungul carierei sale.

Romanul său „Lappjævel” (2020), tradus în limba română sub titlul Lapon afurisit!, a fost realizat cu sprijinul unui grup de studenți pasionați de literatură norvegiană, sub îndrumarea prof. univ. dr. Sanda Tomescu Baciu, și publicat la Editura Casa Cărții de Știință.

Kathrine Nedrejord a fost invitată la FILIT 2024, ediția a XII-a, 23-27 octombrie 2024, care a cuprins peste 140 de evenimente și la care au luat parte sute de invitați din țară și din străinătate. Am avut plăcerea de a dialoga cu autoarea norvegiană despre scris, despre volumele sale de proză, nonficțiune și dramaturgie, dar și despre problemele cu care se confruntă populația sami în prezent. 

Dacă ar fi să vorbești despre cărțile care te-au format, ce titluri ai pune pe lista primelor cinci?

Cred că diferite cărți mi-au marcat diferite perioade din viață. Ulysses a lui James Joyce, pe care am citit-o în adolescență, mi-a deschis ochii în sensul că m-a învățat că ești liber să încalci toate regulile în scris. M-am simțit atât de eliberată după ce am descoperit asta! Câțiva ani mai târziu, am devenit fascinată de o de o colecție de piese de teatru scrise de Jon Fosse, care m-a făcut, de asemenea, să văd ce posibilități există în dramaturgia modernă. În anii ’20 am fost foarte pasionată de Marguerite Duras și, în special, clasicul ei Iubitul este o carte la care mă întorc mereu. În ultimii ani, lucrând la ultimele mele trei cărți, cărțile lui Annie Ernaux au fost importante pentru mine, în special cele despre părinții ei, despre educația și despre avortul ei. Scriindu-mi ultima carte, m-am inspirat mult și din Claudia Rankines Citizen. 

Care sunt provocările dintre a scrie cărți pentru copii și cărți pentru adulți? Cu dramaturgia cum se petrec lucrurile? 

Pentru mine, principala diferență este că sunt mult mai orientată spre intrigă în literatura mea pentru publicul tânăr. Asta nu înseamnă că nu lucrez la limbaj sau la idei, dar fără o intrigă care să îi captiveze pe tinerii cititori, îmi voi pierde publicul, așa că este esențial ca aceasta să fie captivantă de la bun început și să îi facă să continue să citească. Așadar, romanele mele pentru adulți îmi permit să experimentez mult mai mult cum ar putea arăta un roman. Ultimele mele două romane pentru adulți conțin, de asemenea, o mulțime de reflecții asupra societății în care trăiesc și a ceea ce mă deranjează la ea. Încă încerc să mă implic, încerc să scriu cărți care îmbină ritmul, lirismul, frazele care ies în evidență și, bineînțeles, personaje și subiecte care atrag cititorul. 

Cu ce probleme se confruntă tinerii sami în păstrarea identității lor culturale în prezent?

Aș spune că există mai multe provocări. Una dintre ele este cea a pământului; modurile tradiționale de viață ale sami, cum ar fi pescuitul la scară mică sau creșterea renilor, sunt amenințate constant. Guvernul norvegian le ia pământurile și posibilitățile de a câștiga bani pe cont propriu. Chiar dacă acest lucru contravine uneori drepturilor omului. Este sfâșietor. Iar când instanțele se pronunță în favoarea sami, rasismul și ura înfloresc din nou. Oamenii sami sunt amenințați cu violența sau chiar cu lucruri mai rele. În același timp, politicile de asimilare ne-au lăsat cu mai puțini profesori fluenți în limbă decât ne-am dori, iar unele dintre limbile sami sunt deja aproape instinctive. Limba este esențială pentru cultura noastră. Fără ea am pierde foarte multe.

În ce măsură crezi că romanul Problema sami (*Sameproblemet) (2024) depășește stereotipurile asociate cu poporul sami și oferă o imagine complexă și nuanțată a acestei comunități?

Scopul meu principal este întotdeauna să portretizez ființe umane realiste, cu toate abilitățile și defectele lor, nu să portretizez sami ca pe un popor de victime care au nevoie de simpatie și de salvare. Sună banal, dar tot ceea ce îmi doresc este să fim văzuți și tratați în același mod ca norvegienii sau suedezii, de exemplu, ceea ce chiar și în zilele noastre nu este de la sine înțeles. Personajul meu principal, Marie Engmo, nu este nici pe departe perfectă sau ireproșabilă. Ea este furioasă și uneori nerezonabilă. Eroii sunt pentru ziare sau filme, cărțile au nevoie de personaje imperfecte. Prin portretizarea unor personaje multidimensionale, evit stereotipurile. Dar pentru mine asta nu este deloc o problemă. Am crescut în preajma poporului sami, nu am distanța necesară pentru a transforma astfel de personaje într-o caricatură. 

Poporul sami și regiunea se confruntă, de asemenea, cu provocări unice cauzate de schimbările climatice. De exemplu, fiind situată aproape de Cercul Polar Arctic, multe zone din regiune sunt grav amenințate de topirea ghețarilor. Schimbările climatice afectează modul de viață al populației sami? Care sunt cele mai mari amenințări la adresa mediului lor?

Da. Pentru păstorii de reni, pășunile sunt profund afectate. Schimbarea constantă a temperaturilor face ca renilor să le fie din ce în ce mai greu să găsească hrană în timpul iernii, de exemplu. Vremea extremă face ca înflorirea fructelor de pădure să fie greu de aproximat. Râurile sunt lipsite de somon. Și, desigur, nevoia de așa-numită energie verde amenință puținele pășuni rămase. Orice schimbare în natură are efecte directe asupra celor care trăiesc din ea. 

Reușește Problema sami (*Sameproblemet) (2024) să ofere o perspectivă autentică asupra experienței femeilor sami?

Sper că da. Eu cred că da. Nu am primit vreodată mai multe mesaje decât odată cu publicarea acestui roman. Și multe dintre ele vin de la femei sami, care îmi spun: Mi-ai scris povestea. Asta sunt eu. Este emoționant! Desigur, nu pot scrie pentru toată lumea, dar dacă unii se recunosc, consider că am reușit multe.

Să discutăm puțin despre volumul Lapon afurisit!, publicat la Casa Cărții de știință (2023). Cum reflectă experiența personajului Sammol bullying-ul și discriminarea, înțelegerea propriei identități și locul său în lume? Reușește să împace vreodată presiunile contradictorii de a se integra și de a-și menține identitatea culturală?

Hărțuirea și discriminarea îl înfurie și îl rușinează, desigur. Este confuz. Simte că a greșit cu ceva doar existând. Asta îți face rasismul. Te acuză fără să te cunoască. Și lui Sammol i se taie rădăcinile. Învață că a fi cine a fost, a fost rău. Dar nu se simte confortabil nici în noua cultură. Acest lucru este valabil și pentru Marie Engmo în Sameproblemet. Cred că amândoi încearcă să găsească căi de întoarcere odată ce realizează că vinovăția pe care o simt nu este, de fapt, vina lor. Nu este ușor. Eu, personal, încă mă simt uneori fără rădăcini. Devine totuși din ce în ce mai rar. Așadar, cred că există speranță, pentru ei și pentru poporul sami.

Cum crezi că poate literatura să contribuie la o mai bună înțelegere a problemelor sociale și a experiențelor umane?

Ficțiunea te poate aduce mult mai aproape de realitate decât o poate face un document istoric. Dintr-o dată ești alături de persoana respectivă și ajungi să vezi lumea prin ochii ei. Dacă reușești să faci asta, lumea ta devine mai mare. Istoria devine ceva personal, în loc de niște fapte îndepărtate. Literatura ne poate face să înțelegem ceea ce este aproape de neînțeles. 

Cum a influențat originea ta sami alegerea temelor și modul în care le abordezi în texte?

În primul rând, cred că pasiunea mea pentru povestire în sine provine din cultura sami. Există o mare tradiție orală care persistă și de care sunt foarte inspirată. Și deja din primul meu roman am scris despre lipsa rădăcinilor, fără a evoca identitatea sami, dar ea este deja acolo. Este precum căutarea unei case. 

Ce îți place cel mai mult la țara adoptivă, Franța? 

Franța este complicată, iar mie îmi plac lucrurile complicate. De asemenea, este o țară cu o mulțime de idei. Uneori, în Norvegia nu faci decât să eviți conflictele, în timp ce în Franța te confrunți cu ele direct. Îmi place și asta. Și oamenii din nordul Norvegiei tind să fie și mai încăpățânați.. Într-un mod ciudat, Franța îmi amintește uneori de sami din această cauză. 

Te consideri mai degrabă o scriitoare intuitivă sau una care planifică totul în detaliu înainte de a începe să scrii? 

Planific și arunc idei și schimb și lucrez în tot felul de direcții. Obișnuiam să fiu mai organizată, dar cred că haosul mi-a făcut scrisul mai interesant, mai puțin despre respectarea regulilor și mai mult despre crearea unora noi. 

Cum poate contribui literatura la o societate mai tolerantă și mai incluzivă?

Te poate face să vezi lumea prin alți ochi decât ai tăi. Desigur, trebuie să fii deschis pentru a face acest lucru, dar dacă o faci, ajungi mai aproape de a înțelege cine suntem cu toții. 

Librării preferate? Care crezi că sunt cele mai importante roluri ale lor?

Cea a mamei mele, din locul în care am am copilărit: Nordkyn bok og papir. Cea mai nordică librărie din lume, pe atunci. Nu știu dacă mai este adevărat. Acolo mă duceam după grădiniță și școală să mă uit în jur și să petrec timp cu cărțile. La fel ca literatura în sine, librăriile și bibliotecile există pentru a ne face să descoperim cărți pe care nu credeam că le căutăm. Îmi place să petrec timp în ambele. Doar să mă plimb, ca atunci când eram mică, să ridic cărți, să mă uit în ele, să citesc câteva paragrafe, să devin curioasă. 

Care este relația ta cu cititorii? Îți place să discuți cu ei despre cărțile tale și să le asculți părerile?

Ei sunt o parte esențială din a fi scriitor. Nu scriu doar pentru mine. Nu aș avea motivația de a munci atât de mult, dacă nu ar fi pentru a-mi împărtăși ideile cu alții. Sunt foarte recunoscătoare de fiecare dată când cineva îmi scrie despre cărțile mele și îmi spune ce crede. De asemenea, particip la o mulțime de evenimente în Norvegia, unde mă întâlnesc cu cititori tineri sau adulți. Asta e bine. Am urât pandemia, în care am avut impresia că literatura este ceva solitar. Da, este și asta. Dar nu numai. 

Interviu realizat de Carmen Florea.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.