jocuri-societate-copii-dixit

20 jocuri de societate pentru copii care pot fi jucate de întreaga familie

Toți părinții sunt în căutare de idei de jocuri de jucat în casă și activități pentru copii pe care le pot face în familie pentru ca cei mici să se bucure de momente frumoase, dar să învețe și lucruri noi. O metodă bună de a pune măcar pentru câteva ore între paranteze lumea exterioară și de a descoperi resurse de răbdare pentru cei mici și cei mari deopotrivă. 

Board games sunt în acest context o idee foarte bună de petrecere a timpului în familie. Iată câteva dintre recomandările noastre de jocuri de societate pentru copii pe care ar trebui să le încercați cu următoarea ocazie:

Kitty Bitty

jocuri de societate pentru copii

Kitty Bitty este un joc distractiv de memorie potrivit pentru copii. Cele patru pisicuțe, Kitty, Bitty, Tommy și Luky sunt la ora de culcare, dar vor încă să se mai joace. Jucătorii trebuie să le ajute să mai facă oîntreacere, sărind pe ghemele de sfoara colorată, fară ca mămicile lor să le observe și să le oprească.

Vârstă recomandată: 4 ani 
Număr jucători: 2-6

Dog Rush

jocuri societate copii

Dog Rush, un board game destinat copiilor, care te provoacă să găsești câinele potrivit în cel mai scurt timp cu putință, trăgând de lesa potrivită din mijlocul sforilor încurcate. Un joc asemănător labirinturilor, dar mai antrenant pentru că activează spiritul de competitiv al celor mici. Jucătorul cel mai rapid și isteț va strânge cel mai mare număr de oase. 

Vârstă recomandată: 4 ani 
Număr jucători: 2-6

Monsieur Carrousel

board games familie

Monsieur Carrousel este un board game de cooperare. Aventura se petrece în inima unui târg de distracții, în care jucătorii trebuie să găsească un loc pentru fiecare copil. Vor alege calul de lemn, delfinul sau avionul cel mic? Miza jocului este ca toți copiii să fie adunați pe arenă înainte să înceapă ploaia și vor fi trimiși într-un loc sau altul prin folosirea zarurilor. Vă va fi necesar să țineți minte care sunt scaunele instalate de copii, pentru că domnul Carrousel vă va întreba în timpul jocului! Răspunsul corect va fi recompensat cu un soare strălucitor, iar greșeala va aduce ploaia. Cel care va reuși să pună toți copiii în carusel înainte de căderea primelor picături de ploaie a câștigă. 

Vârstă recomandată: 4 ani 
Număr jucători: 1-6

Cortex IQ Party Kids

idei de jocuri de societate pentru copii
Descoperă mai multe variante Cortex IQ Party Kids

Cortex IQ Party Kids este un board game pentru copiii mai mici care testează gândirea, memoria și viteza de racție. Jucătorii trebuie să își folosească puterea creieriului pentru a depăși cu brio diverse provocări, de la deducție și potrivira imaginilor la coordonare, labirinturi și multe altele. Ce este deosebit la acest joc este că antrenează și percepția senzorială. Include cărți texturate pe baza cărora jucătorii trebuie să ghicească ce simt, adăugând acest element care este adesea neglijat în alte jocuri de societate. 

Vârstă recomandată: +6 ani
Număr jucători: 2-6

Ice Cool – Cursa Pinguinilor

jocuri de societate pentru familie

Juriul Kinderspiel des Jahres care a desemnat Ice Cool- Cursa Pinguinilor cel mai bun joc de societate pentru copii din 2017 a afirmat că este „jocul perfect de dexteritate” pentru cei mici. Acesta presupune să dai bobârnace unor figurine pinguini pentru a parcurge camerele de pe tabla de joc ca să strângi cât mai mult pește. Ice Cool seamănă cu jocul cu bile de sticlă sau chiar biliardul, unde provocare este de a nimeri unghiul, viteza și forța necesare pentru a împinge figurinele în direcția dorită În fiecare rundă, un jucător ia rolul de supraveghetor asupra elevilor pinguini încercând să le fure peștele.

Ice Cool este un joc intuitiv și accesibil pentru copii, iar ritmul rapid de lucru îl face interesant și pentru adulți, fiind un board game mai mult decât potrivit pentru o seară distractivă în familie. 

Monopoly Junior

board games de jucat in familie
Descoperă întreaga selecție de jocuri Monopoly

Varianta simplificată a clasicului Monopoly, Monopoly Junior este o modalitate amuzantă prin care poți începe să-l înveți pe cel mic despre administrarea banilor. Spre deosebire de jocul pentru adulți, în Monopoly Junior acțiunea se petrece într-un parc de distracții, iar jucătorii trebuie să realizeze case de bilete și să facă bani din vânzarea biletelor. Jocul nu lasă loc de mișcări greșite, fiind bazat mai degrabă pe noroc și nu pe cât de bine știi să joci. Indiferent de proprietatea la care ajungi, trebuie să o cumperi sau să închiriezi. Singura alegere apare când ai șansa să te muți în altă proprietate. Astfel, Monopoly Junior este unul dintre jocurile care aduce adulții și copiii pe picior de egalitate. 

Vârstă recomandată: 5-8 ani
Număr jucători: 2-4

Story Cubes

Story Cubes e un joc minunat de imaginativ, recomandat pentru copiii de toate vârstele. Totul este declanșat de cele 9 cuburi care se pot amesteca în peste 10 milioane de moduri. Jucătorul trebuie să arunce cu toate cele 9 cuburi pentru a genera 9 imagini aleatorii și ulterior să le folosească pentru a inventa o poveste care începe cu „a fost odată…” și continua apoi cu elemente din celelalte imagini. 

Varsta recomandată: 6-12 ani
Numar jucători: 1

Brix

jocuri pentru copii 7 ani

Brix este o versiunea board game a clasicului joc X si 0 folosind piese formate din două cuburi de culoarea diferită care au ambele simboluri. Ușor și rapid de înțeles, Brix presupune să construiești un zid de X și 0 suprapunând piesele de joc. Este un board game 3 în 1, oferind trei variante de joc: potrivește 4 piese dintr-o singură culoare, indiferent de simbol; construiește o linie din piese cu același simbol, indiferent de culoare; sau caută piesele care au aceeași culoare și același simbol. Câștigă este cel care reușește să contruiască o linie din patru piese pe orizontală sau verticală. Pentru un plus de dificultate, poți combina două strategii de joc. 

Vârstă recomandată: +7 ani 
Număr jucători: 2

Dixit

cele mai bune jocuri societate pentru familie
Explorează și alte ediții și extensii Dixit

Dixit, un joc de societate cu cărți ilustrate, care beneficiază de foarte multe recomandări în rândul iubitorilor de board games și are la activ nu mai puțin de 30 de premii internaționale. Un joc care dă voie atât creativității, cât și imaginației să se desfășoare libere, Dixit  permite ca jucători de vârste diferite și cu abilități diferite să petreacă timp împreună. Jocul a fost descris de platforma Shut Up &Sit Down ca „unul dintre acele jocuri foarte speciale care reușesc să scoată ce e mai bun din mintea umană, păstrând totodată regulile la minimum”. 

Câștigător al prestigiosului premiu Spiel des Jahres, Dixit vă invită să folosiți ilustrațiile imaginative de pe carduri, ceea ce îl face accesibil și pentru copiii mai mici care au deprins tainele cititului. În fiecare rundă, un jucător selectează o carte, se gândește la o propoziție și plasează cartea cu fața în jos, comunicându-le celorlalți fraza inspirată de carte. Ceilalți jucători aleg cărțile pe care ei le consideră potrivite și le plasează și ei cu fața în jos.

Cărțile sunt amestecate și apoi dezvăluite. Jucătorii votează în secret pentru cartea care se potrivește cel mai bine cu povestea naratorului, iar jucătorul ale cărui cărți sunt alese marchează un număr de puncte. Bineînțeles, adevărata victorie când joci Dixit nu este în acumularea de puncte, ci împărtășirea unei experiențe creative cu familia și prietenii! Jocul are și o serie de extensii creative, pe care le poți găsi în librăriile Carturesti și pe www.carturesti.ro 

Vârs Vârstă recomandată: +8 ani 
Număr jucători: 3 -6

Kingdomino

jocuri de jucat in familie

Kingdomino este unul dintre cele mai populare jocuri de societate, câștigător al premiilor Spiel des Jahres (Game of the Year) și Gouden Ludo (Best Family Game) în 2017 și nominalizat pentru multe alte distincții cunoscute la nivel internațional.

În Kingdomino, intri în pielea unui lord care dorește să-și extindă regatul. Trebuie să explorezi toate teritoriile, de la câmpuri la lacuri și munți pentru a decide care sunt cele mai bune locuri. Provocarea este, desigur, să le ocupi înaintea celorlalți lorzi. Jocul seamănă cu clasicul Domino, în sensul că folosește jetoane cu două secțiuni. În fiecare repriză, jucătorii selectează un nou jeton pe care îl alătură teritoriului existent, asigurându-se în același timp că cel puțin una dintre marginile jetonului se potrivește cu celalte piese aflate deja în joc. Câștigător este jucătorul al cărui teritoriu însumează 5×5 jetoane.

Vârstă recomandată: +8 ani 
Număr jucători: 2-4

Laguna albastră

jocuri societate familie

Laguna albastră, un board game simplu și distractiv, destinat întregii familii, populat cu plaje însorite, peisaje tropicale și insule pline de bogății. În calitate de șef de trib trebuie să vă ghidați oamenii pentru a coloniza insule, pentru a construi așezări și a strânge resurse, în speranța că la finalul jocului veți conduce cel mai renumit trib din arhipelag. Un joc care prin intermediul unor mecanici simple reușește să creeze o viziune strategică, fiind destinat atât începătorilor, cât și jucătorilor profesioniști.

Vârstă recomandată: 8 ani 
Număr jucători: 2-4  

Squadro

jocuri de societate pentru copii

Squadro  de la Gigamic este „un clasic modern” al strategiei abstracte, un joc din lemn, cu reguli simple și clare. Fiecare jucător trebuie să își mute patru din cele cinci piese pe tablă până ajunge înapoi la start, având grijă să nu își blocheze adversarul pentru că asta îl poate întoarce la poziția de start din care a plecat și, în plus, îi poate aduce adversarului mișcări bonus. 

Vârstă recomandată: +8 ani 
Număr jucători : 2

Ravensburger Labyrinth

cele mai bune jocuri de societate pentru copii
Descoperă și alte ediții ale jocului Labirintul

Labyrinth este un joc strategic ușor și rapid de înțeles pentru cei mici, care pe cât de simplist, pe atât de provocator, căci niciodată nu este la fel.

Jucătorii trebuie să adune comori pe măsură ce parcurg labirintul, însă drumul este plin de provocări și adversari și mereu în schimbare. Fiecare jucător are posibilitatea de a mișca plăcile labirintului pentru a-ți ușura traseul sau, dimpotrivă, pentru a-l bloca sau îngreuna pentru competitori. Jucătorul are își colectează cel mai repede comorile câștigă. Labirintul este un joc dinamic care diferă de la partidă la partidă, astfel că șansele să vă plictisiți de el prea repede sunt minime.

Vârstă recomandată: +8 ani 
Număr jucători: 2-4

Santorini

top jocuri de familie cu carti

Santorini este un joc abstract de strategie ușor de înțeles de către copii, dar care poate lua turnuri complexe pentru a satisface preferințele și celor mai experimentați jucători de board games. Santorini deja se numără printre cele mai populare și apreciate board games, în 2017, fiind chiar nominalizat la International Games Award pentru cel mai bun joc de strategie pentru doi jucători.

Aventura are loc pe insula Santorini, iar jucătorii își asumă rolul de zei. Aceștia își sprijină cei doi muncitori în construirea de clădiri, desigur întrecându-se între ei. Clădirile sunt structurate pe trei niveluri, iar al patrulea fiind iconicul dom albastru specific construcțiilor de pe insula grecească. Jocul se rezumă la două acțiuni: mută și construiește. Jucătorul care reușește să ajungă la nivelul trei și să plaseze domul pe una dintre clădiri câștigă.  

Vârstă recomandată: +8 ani
Număr jucători: 2-4

Muza

jocuri societate copii 10 ani

Muza este un board game de deducție și asociere în care principalul atu al jucătorilor este imaginația. Când ești Muză, fii creativ pentru a-ți inspira coechipierii cu ajutorul indiciilor și al imaginilor suprarealiste. Poți folosi o propoziție sau un cuvânt, poți fredona o melodie sau poți mima pentru a oferi indicii coechipierilor. Provocarea nu este ușoară mai ales dacă adversarii vor decide în ce mod iți poți ghida partenerii de joc. 

Vârstă recomandată: 10 ani
Număr jucători: 2-12

Catan

top jocuri pentru familie
Descoperă mai multe variante  și extensii Catan

Câștigător a numeroase premii, printre care și Spiel de Jahres în 1995, Catan este unul dintre cele mai populare jocuri de societate din România, îmbinând perfect strategia cu norocul și aventura. Regulile sunt puțin mai complicate decât ale altor board games, însă odată înțelese și puse în aplicare, totul devine extrem de captivant atât pentru copii, cât și pentru adulți. Scopul este de a coloniza insula Catan. Jucătorii se vor întrece în a face rost de resurse pentru a realiza cât mai multe construcții, de la drumuri la așezări, orașe și chiar armată. 

Vârstă recomandată: +10 ani 
Număr jucători: 3-4

Insula interzisă

jocuri de societate copii 10 ani

Insula interzisă este un board game de cooperare cu un design deosebit, câștigător de premii pentru jocul anului, dar și de cel mai bun joc de societate pentru copii și familie. Spre deosebire de alte jocuri, acesta nu este despre competiție, ci mai mult despre a lucra în echipă pentru a găsi cele patru comori de pe insula interzisă. Jucătorii trebuie să gândească strategic și să ia decizii rapide deoarece insula se scufundă cu fiecare pas. Cu cât nivelul apei crește, cu atât sacrificiile sunt mai mari, jocul devenind astfel mai provocator pe măsură ce aventura înaintează.

Vârstă recomandată: +10 ani
Număr jucători: 2-4

Concept

jocuri distractive in familie

Câștigător al premiului pentru jocul anului la As d’Or și al premiului publicului la Les Toir de Lys, Concept este un board game educativ care antrenează gândirea logică. După cum sugerează și numele, este un joc unde trebuie să ghicești conceptul sau cuvintele asociind indicii care vin sub forma unor iconițe. 

Concept seamănă cu Dixit, fiind foarte ușor și rapid de înțeles, însă are un nivel de dificultate este mai ridicat și este mai puțin bazat pe imaginație și creativitate, cât mai degrabă pe logică. Jucătorii se vor grupa câte doi și vor extrage o carte cu o propoziție sau o frază.

Împreună, vor oferi celorlalți diverse indicii pe iconițele disponbile pe placa de joc pentru a-i ajuta să ghicească răspunsul corect, însă fără să spună nimic. Primul jucător care descoperă conceptul câștigă 2 puncte, iar echipa care a oferit indicii este răsplătită și ea. Fiecare rundă se încheie cu ghicirea răspunsului, iar în runda următoare o nouă echipă devine echipa „activă” care oferă indicii.

Vârstă recomandată: +10 ani
Număr jucători: 4-12

Taboo

cele mai bune jocuri de societate pentru copii

Taboo aduce o nouă dimensiune mimei, făcându-l unul dintre cele mai îndrăgite jocuri de societate pentru petreceri cu prieteni, dar și pentru serile în familie, fiind ușor de înțeles și de cei mai mici dintre jucători. Jucătorii trebuie să descrie sau mimeze cuvântul partenerului de joc fără a folosi cuvintele interzise, cuvintele taboo, totul contra timp. Taboo este pe cât de distractiv pe atât de educativ pentru copii, ajutându-i să-și antreneze gândirea logică, îmbunătățească vocabularul și să învețe să lucreze mai bine în echipă.

Vârstă recomandată: +13 ani
Număr jucători: 4-10

Nume de cod

Nume de cod este un board game care a fost publicat până acum în 38 de limbi și care a câștigat în 2016 distincția Spiel des Jahres (Game of the year), cea mai prestigioasă distincție din categorie la nivel mondial. De asemenea, varianta Nume de Cod Duet a câștigat premiul Golden Geek pentru cel mai bun joc pentru doar doi jucători din 2017. 

În Nume de cod, două echipe concurează pentru a vedea care dintre ele își poate contacta prima toți agenții. Agenții experimentați (spymasterii) dau indicii sub forma unui cuvânt, iar coechipierii trebuie să dezbată și să deducă ce au vrut să spună aceștia. Varianta Nume de Cod Imagini conține imagini în loc de cuvinte. Simbolurile misterioase de pe hartă sunt coduri pentru locurile unde spionii trebuie să întâlnească agenții secreți. 

Vârsta recomandată: 14 ani 
Număr jucători: 2-8

Folosește timpul liber pentru a petrece timp de calitate cu copilul tău, de care să își amintească ani de acum încolo. Dacă ești în căutare și de alte idei de jocuri și activități fun, aruncă un ochi și pe lista noastră de idei de cadouri pentru copii sau idei de cadouri pentru adolescenți.

Mai mult decât atât, cu jocurile de societate potrivite poți să te distrezi pe cinste și alături de prieteni. Jocurile de societatate sunt o modalitate excelentă de a aduna oamenii dragi pentru a vă relaxa, distra și a vă antrena gândirea –  dar nu numai – împreună.

Descoperă toată colecția de jocuri de societate pentru copii și alege-l pe cel potrivit familiei tale!



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.