lecturi-in-rezidenta_27-iunie_cover-fb-event

Lecturi în rezidență #3

Luni, 27 iunie, de la ora 10.00, vă invităm la Conacul Petre P. Carp din Țibănești, la o întâlnire specială în cadrul Burselor și rezidențelor de creație Cărturești. 

Evenimentul le va avea în centru pe scriitoarele Raluca Nagy (câștigătoare pentru categoria eseu) și Ruxandra Burcescu (Bursa specială a juriului – roman), aflate în rezidență de creație la Țibănești.
Întâlnirea se va bucura de participarea Alexandrei Mihailciuc, arhitectă, coordonatoarea programelor culturale de la Conacul Petre P. Carp din Țibănești și a lui Șerban Sturdza, arhitect și restaurator reputat, președintele Pro Patrimonio România.

Bursele de creație literară Fundația Cărturești, Asociația Maria & Pro Patrimonio au luat naștere în 2020, din dorința de a promova și încuraja dezvoltarea literaturii române contemporane, începând cu sprijinul acordat autorilor ei. Într-o piață de carte dominată de traduceri, unde pentru majoritatea autorilor, scrisul este al doilea, dacă nu chiar al treilea job, proiectul acestor burse și rezidențe își propune să redea scriitorilor contextul necesar pentru a se dedica scrisului: timp, „o cameră doar a lor” și cât mai puține constrângeri exterioare.
La ediția a doua, proiectul a oferit scriitorilor 5 burse în valoare de 1300 de euro fiecare, respectiv 5 rezidențe de creație. În urmare evaluării celor 131 de proiecte înscrise, scriitorii câștigători au fost: Moni Stănilă (poezie), Lavinia Bălulescu (proză scurtă), Raluca Nagy (eseu), un cristian (roman) și Ruxandra Burcescu (Bursa specială a juriului – roman).
Detalii despre proiect: https://carturesti.ro/blog/category/proiecte/burse-carturesti/

🔹🔹🔹

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropoloagă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei sau eseuri în majoritatea revistelor culturale din România. A contribuit cu proze scurte la volumele colective Scrisori din Cipangu. Povestiri japoneze de autori români (Editura Trei, 2016), Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă (coord. Adina Dinițoiu, Raul Popescu, Editura Paralela 45, 2019) şi Izolare (coord. Alexandra Rusu, Editura Nemira, 2020). A publicat povestiri în revista Iocan (2016, 2019), Revista de Povestiri (2017, 2018) – ale cărei ateliere de scriere creativă le-a urmat – şi LiterNautica (2020).Un cal într-o mare de lebede (Editura Nemira, 2018), primul său roman, a obţinut premiile pentru debut „Sofia Nădejde“ şi Observator cultural și a fost nominalizat la Festival du Premier Roman de Chambéry, Franța.
Cea de-a doua carte, Teo de la 16 la 18, a fost nominalizată la Premiile „Sofia Nădejde” (2021), la Premiul Național de Proză „Ziarul de Iași” (2022) și la Premiile Observator cultural, categoria „Proză” (2022). De asemenea, este nominalizarea României la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură 2022.

🔹🔹🔹

Maria Ruxandra Burcescu s-a născut în 1989 în orașul Giurgiu. A urmat cursurile facultății de Comunicare și Relații Publice în cadrul SNSPA. În 2016, a început colaborarea cu Republica.ro iar, ulterior, au urmat colaborări cu mai multe publicații printre care Liternet și Dilema Veche. De asemenea, a colaborat și cu publicația Truthdig din Santa Monica, CA, în cadrul unui program special dedicat reportajului pe probleme de încălcare a Drepturilor Omului.
În 2017, a obținut un premiu la Gala Superscrieri, secțiunea articol de opinie, iar în 2018 a fostnominalizată la Premiile de Presă Europene. Tot în 2018, a câștigat o bursă de mentorat cu Marius Chivu și Florin Iaru în cadrul programului ”Prima Carte” al Fundației Friends for Friends. În 2022, a debutat cu romanul ”Instabil” iar, în prezent, lucrează la un al doilea roman în cadrul programului de Burse și rezidențe de creație Cărturești. 

🔹🔹🔹

Alexandra Mihailciuc este arhitect de interior, scriitor şi spirit federativ ce îmbină mai multe discipline ale industriilor creative în proiectele sale.
Coordonează programul cultural „Batem fierul la conac!”, un laborator pentru arhitectură, design research şi meşteşuguri, găzduit de ansamblul nobiliar Carp.
Totodată, este promotoarea proiectului „Triunghi. Arhitectură. Sculptură. Agricultură”, un ansamblu de locuinţe, galerii de artă modulare, săli de conferinţe, ateliere şi concerte, într-o concepţie de ecologie culturală şi umană.
Profesează la Studioul de arhitectură Prodid şi este preşedintă a Asociaţiei Designers, Thinkers, Makers, alături de care îşi propune îmbunătăţirea calităţii vieţii având ca pârghii arhitectura şi designul.
A lăsat amprente în atmosfera unor case importante, între care Casa Mincu (sediul OAR din România), Ansamblul Conacului Petre P. Carp,  Librăria de carte franceză Kyralina, Librăria Cărtureşti Verona.
Este autoarea a 4 cărţi de educaţie arhitecturală: „Cartea Caselor” şi „Marea lume mică”- Editura Art Conservation Support(ACS), „În jurul focului. Arhitectură, tradiţie şi inovaţie în sisteme de încălzire şi gătit” şi „Arta feroneriei. Ghid practic de fierărie pentru copii şi adulţi”- Fundaţia Pro Patrimonio. A co-autorat o serie de ziare culturale: „Ferma de artă”, „Batem fierul la conac!” şi „Ghidul locatarului. Mic tratat de resuscitare a spaţiului comun.”

🔹🔹🔹

Șerban Sturdza este președintele Pro Patrimonio România, arhitect și restaurator reputat, inițiatorul Laboratorului de Arhitectură Prodid, președintele Ordinului Arhitecților din România (2002-2008), membru corespondent al Academiei Române – Secțiunea Arte, Arhitectură și Audiovizual (din 2010), promotor al învățării prin ateliere experimentale, interesat de meșteșuguri, trasee culturale, regenerare urbană și reabilitarea spațiului public.
De-a lungul timpului, a coagulat în jurul său comunități interdisciplinare, în spiritul noțiunii de peisaj cultural. Un interviu cu Șerban Sturdza despre relevanța patrimoniului poate fi urmărit aici.
https://historia.ro/sectiune/general/patrimoniul-cultural-din-romania-este-o-chestiune-581455.html

🔹🔹🔹

Asociația Maria (Țibănești) este o organizație non-profit înființată în anul 2000. Președintele organizației este arhitectul Șerban Sturdza. Acțiunile Asociației Maria se desfășoară în comuna Țibănești, județul Iași.
Din 2006, la conacul Petre P. Carp din Țibănești se organizează un program cultural intitulat Batem fierul la conac! Programul include o serie de workshopuri de meșteșuguri tradiționale și tehnici experimentale și este coordonat de Asociația Maria în parteneriat cu Fundația Pro Patrimonio. Toate activităţile grupate în jurul conacului P.P. Carp constituie o şcoală de meşteşuguri, destinată în primul rând sătenilor din zona Ţibăneştiului, dar şi tuturor celor care conştientizează valoarea patrimoniului cultural şi nevoia de a-l transmite urmaşilor. Ansamblul istoric de importanță națională Petre P. Carp din Țibănești este compus din conac, biserică, mausoleu și clădirea anexă.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.