Liars – experiment, art punk și muzică electronică – live la Control Club
Unul din cele mai interesante exporturi Mute Records de anul acesta, proiectul australiano-american Liars concertează la București, miercuri, 29 noiembrie, după ora 21, la Control Club, în turneul de promovare a noului album, TFCF. Biletele sunt disponibile online pe Eventbook.ro.
După despărțirea amiabilă de colegul său de trupă, Aaron Hemphill, enigmaticul Angus Andrew continuă să experimenteze, cucerind publicul și criticii muzicali deopotrivă cu sound-ul său unic, ce combină rock-ul experimental cu noise, art punk și muzică electronică.
Pentru lucrul la cel de-al optulea album de studio, Angus Andrew s-a retras într-un mediu sălbatic din Australia sa natală. „Am încercat să explorez tema izolării”, spune artistul, „așa că m-am refugiat într-o rezervație naturală, unde nu circulă mașini, iar oamenii folosesc apă de ploaie.”
Rezultatul este TFCF (abreviere de la Theme From Crying Fountain), lansat anul acesta de prestigioasa casă de discuri Mute și inclus în clasamentul Rough Trade al celor mai bune 100 de albume din 2017. „Un album extrem de melancolic”, spune artistul, care a avut ocazia să dea curs unor impulsuri creative neexplorate până acum: prin sampling, a introdus în muzica sa bucăți de chitară acustică, dar și sunete captate din natură.
Astfel, noul album, ce va fi prezentat miercuri, 29 noiembrie și la București, înseamnă reinventarea paradigmei Liars, estompând diferențele dintre muzica electronică și cea acustică, dintre impulsul pentru experiment artistic și sensibilitatea pentru armoniile pop.
http://liarsliarsliars.com Liars – Cred Woes (video)
“Utterly bizarre and utterly brilliant” – The Arts Desk
“Another excellent album” – Loud and Quiet Magazine
“A triumph” – Brooklyn Vegan
Concertul Liars este organizat de Control Club cu sprijinul OneDay. Facebook event: https://www.facebook.com/events/1232389273537961/
There are no comments
Add yours