krisper control

Concert KRiSPER în seria Jazz Nouveau

Pe 4 decembrie, grupul bucureștean KRiSPER concertează în Control Club la Jazz Nouveau.

Una dintre cele mai recente formule de jazz fusion de pe scena din București, KRiSPER a apărut din dorința membrilor ARCUS TRIO de a explora noi posibilități de structurare a pieselor și de a ajunge la un sound mai agresiv, care combină impulsiv straturi de jazz, rock și pop.

Inițiat de Adi Stoenescu (pian electric), proiectul îi mai aduce împreună pe Alex Arcuș (saxofon), Marcel Moldovan (tobe), Michael Acker (bas) și Harvis Cuni Padron (trompetă), Andrei Cornea (sound). Colaborarea muzicienilor este o prelungire firească a ideilor abordate de ARCUS TRIO în albumul din 2016, Allotropy. Natura instrumentației s-a schimbat, însă: orga Hammond este înlocuită de pianul electric, iar cei doi suflători și basul electric adaugă noi texturi compozițiilor.

Tobele în stil rock/metal, sonoritățile eterice ale suflătorilor, efectele de overdrive ale pianului, compozițiile care evită clișeul temă-solo-reluarea temei sunt doar câteva dintre coordonatele KRiSPER, un proiect a cărui atracție stă în continua sa transformare.

Jazz Nouveau este o serie de concerte organizate de Control Club în colaborare cu Twin Arts, care își propune să aducă în atenția publicului bucureștean artiști locali și internaționali aflați din punct de vedere stilistic la confluența dintre jazz și alte genuri muzicale.

Concertul are loc pe 4 decembrie, ora 20:00. Accesul publicului se face de la ora 19:30.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.