Manuela Klenke: „Germania e o zonă răcoroasă cu mult freamăt și forfotă poetică”

Un interviu de Andra Rotaru

Recent, la Casa de Editură Max Blecher a apărut Salutare, barbarilor!, antologie de poezie germană, de la Elke Erb la Yevgeniy Breyger, în traducerea din limba germană a Manuelei Klenke, cu sprijinul oferit de Traduki și de Goethe-Institut. Antologia a fost îngrijită de Manuela Klenke & Joachim Umlauf, directorul Institutului Goethe din București. Autorii incluși în această antologie: Elke Erb, Volker Braun, Michael Krüger, Ursula Krechel, Gerhard Falkner, Esther Kinsky, Barbara Köhler, Yoko Tawada, Durs Grünbein, Henning Ahrens, Marcel Beyer, Monika Rinck, Jan Wagner, Nico Bleutge, Silke Scheuermann, Daniel Falb, Steffen Popp, Kerstin Preiwuß, Nadja Küchenmeister, Ann Cotten, Nora Bossong, Alke Stachler, Alexandru Bulucz, Max Czollek, Lea Schneider și Yevgeniy Breyger. Am dialogat cu traducătoarea acestei antologii, care ne-a dezvăluit mai multe amănunte despre acest demers mult așteptat în spațiul cultural românesc: 

Ori de câte ori apare o antologie, întrebările care se iscă în jurul cărții sunt: care au fost criteriile de selecție, de ce unii autori nu au fost incluși, cât e subiectivitate și cât obiectivitate? O antologie stabilește pentru cititori și cine merită exclus din lecturile prioritare? Cum a fost experiența din punctul tău de vedere, de co-antologatoare și traducătoare?

Autoarele alese erau în viață la momentul demarării proiectului, născute în jumătatea de veac dinainte de 1989, scriu poezie „clasică”, nu spoken words, nu slam poetry etc. – cu toate acestea acoperă o diversitate de tematici, incluzând poezie politică, queer sau poezie a naturii. Am urmărit schimbarea care s-a produs în literatura germană în ultimii ani, dacă autorii care deschid antologia au scris influențați de ruinele postbelice, autorii cu care se închide antologia au un background migrațional și abordează, uneori, chiar aceleași tematici – de exemplu, războiul – prin propriul bagaj cultural de refugiați în literatură, vezi Michael Krüger vs. Yevgeniy Breyger, poetul german cu rădăcini ucrainene. Mă bucur că responsabilitatea alegerii poemelor am împărțit-o cu Joachim Umlauf, directorul Institutului Goethe din București. Iar ca traducătoare a fost într-un fel o experiență-limită, poeticile din antologie sunt foarte variate, în măsura în care limba română o permite am încercat să rămân cât se poate de fidelă originalului. Dar poeții n-ar fi poeți dacă n-ar pune lumea-n cap, de ex. Monika Rinck trece peste orice granițe ale limbajului, Marcel Beyer le des- și recompune, ceea ce face din traducător un micuț omuleț mut de uimire și fascinație în fața curajului și meticulozității care transpare din original, care apoi cu pași mărunți încearcă să recompună un întreg arsenal cultural, pentru că în traducerea literară (în special cea a poeziei) nu e niciodată vorba doar despre două limbi și un semn de egal între ele.

În cuvântul înainte care însoțește antologia, sunt punctate foarte bine niște aspecte: creând o astfel de antologie, apar și diverse obstacole – problematica traductibilității anumitor forme de exprimare din specificul cultural, tematic și conceptual al unei limbi străine. Astfel, poezia unor scriitori care nu au fost incluși se potrivește mai bine într-o interacțiune live cu publicul, fiind performativă. 

Da, o antologie e un prilej de a vorbi și despre cei care nu pot fi presați într-un spațiu definit, să zicem ușor rigid, datorită criteriilor formale. Uljana Wolf, de exemplu, e o poetă, eseistă și traducătoare excepțională care, din punctul meu de vedere, ar merita o antologie proprie, fiindcă ceea ce face e atât de complex și, în același timp, special, încât necesită un spațiu mai larg de desfășurare și poate chiar o scenă sau un atelier poetic.

Au existat puține antologii publicate în România care să aducă în prim-plan autorii germani contemporani. În Salutare, barbarilor! există diversitate, iar cronologic vorbim de autori născuți în intervalul 1938-1989. De ce crezi că au existat atât de puține antologii (una este Poezie germană contemporană, ed. Dacia, 1991, 1992, iar alta Poezie concretă. Autori de limbă germană, ed. România Press, 2005)?  

Nu știu, probabil pentru că există multe autoare și mulți autori buni în România care merită să fie publicați, pentru că vecinii din Bulgaria, Turcia, Ungaria sunt mai accesibili, mai ușor de perceput din punct de vedere tematic, al nervurii semantice, poezia scrisă în spaniolă sau italiană, de asemenea; Germania e o zonă răcoroasă cu mult freamăt și forfotă poetică, dar mai greu de integrat în contextul care ne e familiar.

Crezi că în următorii 50 de ani poezia va deveni o formă de exprimare pe cale de dispariție? Sau că noile generații de traducători de poezie vor fi pe cale de extincție?

Cu siguranță nu.

Volumul a apărut cu sprijinul TRADUKI și al Goethe-Institut din București. A fost dificil traseul parcurs de la ideea unei antologii până la obținerea fondurilor și găsirea editurii?

Drumurile care trec prin birourile editurilor și finanțatorilor sunt ușor anevoioase. Autorii selectați au fost publicați la Suhrkamp, Hanser, Fischer, Schöffling&Co., edition mosik, Piper, Verlagshaus Berlin, kookbooks etc., edituri binevoitoare, dar și foarte ferme când s-a pus problema copyrightului. Am crezut însă foarte mult în cartea asta – toți cei care am fost implicați – şi de aceea până la urmă a ieşit bine. Mai multe edituri românești au fost interesate de proiect, ceea ce m-a bucurat, iar asta mi-a arătat că e o carte care lipsește de pe piața românească. 

În 2023, la Cluj, va avea loc un atelier de traducere din limbile germană și română, ViceVersa, organizat în cadrul programului Toledo, inițiat de Fondul German pentru Traducere,  în parteneriat cu Goethe-Institut din București. Ne poți spune mai multe? 

E un atelier bilingv, la care pot participa cinci traducători din România și cinci din Germania. Va avea loc în perioada 21-26 mai 2023, iar înscrierile au fost deschise până pe 15 ianuarie. Costurile pentru drum, cazare și mâncare vor fi acoperite pentru toți participanții. Atelierul va fi condus de Jan Schönherr, care și-a propus să traducă FEM, de Magda Cârneci, împreună cu mine. Personal mi se par benefice asemenea ateliere, schimbul de experiență, discuțiile pe text și dinamica dintr-un asemenea grup. 

Ce reacții au avut autorii incluși în antologie în momentul în care au auzit că vor apărea în traducere, în limba română? Cum te simți la final, după o muncă care a durat aproximativ trei ani?

Au fost încântați, unii au fost invitați la festivaluri de poezie, s-au creat legături din care probabil vor ieși proiecte interesante pe viitor. Eu personal am căzut într-un cazan cu oboseală fizică și emoțională. Următoarea carte pe care o traduc sper să fie mai blândă cu mine.  

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.