Maria Surducan, ilustratoare și făuritoare de povești

Maria Surducan s-a născut, a crescut şi a terminat Artele la Cluj. Pe Maria o ghicim în poveștile ei ilustrate, cu praf de zâne și atmosferă de basm, în benzile ei desenate sau hârtia care a învelit cărțile și celelalte obiecte frumoase plecate din librăriile Cărturești către cei dragi ai voștri.

Întrebată unde găsește inspirația, Maria ne ademenește tot într-o poveste, cum ne-a obișnuit, însă de data aceasta, în cuvinte: „sunt ca o coțofană care adună nimicuri sclipitoare în speranța că va face într-o bună zi ceva cu ele. Îmi place cum se văd cartierele Clujului noaptea de pe deal, cu Apusenii undeva în depărtare, îmi plac picturile lui Vilhelm Hammershoi, îmi place teatrul radiofonic scris de John Finnemore. Sunt mereu în căutarea unor strategii eficiente de traducere a emoțiilor prin narațiune (...)”.

Cum a început pasiunea ta pentru ilustrație?

Cred că a fost dintotdeauna vorba mai mult de o pasiune pentru povești decât pentru imagini. Întâmplarea face că mă pricep să desenez ceva mai bine decât mă pricep să scriu - și atunci mi-e mai ușor să îmi traduc emoțiile și să mă exprim prin ilustrație. Dacă trebuie neapărat să găsim niște vinovați pentru asta, ei sunt Livia Rusz, Val Munteanu și Nikolai Kocergin, ale căror ilustrații m-au impresionat profund în copilărie.

Când ai început să desenezi?

Am în atelier un fotoliu vechi, vechi, din copilăria mea. E făcut de tata, din pal și lemn de brad. Dacă dau bureții la o parte, spătarul de placaj perforat are pe el o prințesă uriașă, desenată în creion. Mai urât decât vă închipuiți voi.

Mama păstrează niște cutii pline de hârtii. Nu orice fel de hârtii, ci bucățele de carton de nouă pe șapte centimetri, pentru că înainte de revoluție puteai să cumperi pachete de o sută de cărți de vizită albe. Și dacă făceai asta, și le încredințai apoi copiilor, sfârșeai cu o sută de cartoane mâzgălite, unele mai cu talent, altele mai cu plictis.

Am găsit o carte cu povești la bunica. Din păcate, toate ilustrațiile sunt fircălite cu jumătăți de pești și flori în creion. Chipurile prințeselor au fost radical „îmbunătățite”. Mi-ar plăcea să spun că, deși sunt evident niște desene neîndemânatice, se vede acolo o fărâmă de talent, ceva special, o prevestire. Dar nu, e o carte superbă, mâzgălită fără milă de un copil căruia i s-au părut așa de magice ilustrațiile că a vrut neapărat să intre în poveste cum s-a priceput.

...și așa am început eu să desenez.

Ce te inspiră?

Oh, tot felul de lucruri - sunt ca o coțofană care adună nimicuri sclipitoare în speranța că va face într-o bună zi ceva cu ele. Îmi place cum se văd cartierele Clujului noaptea de pe deal, cu Apusenii undeva în depărtare, îmi plac picturile lui Vilhelm Hammershoi, îmi place teatrul radiofonic scris de John Finnemore. Sunt mereu în căutarea unor strategii eficiente de traducere a emoțiilor prin narațiune, așa că încerc să fiu atentă la ce mă emoționează pe mine și să fur meserie.

La ce proiecte ai lucrat în ultimele luni?

Anul trecut în noiembrie am început o bandă desenată online, la care lucrez împreună cu sora mea. Se numește Fisksoppa și spune povestea unor piraț… adică, exploratori, pierduți pe Marea Celor Șapte Supe. Monștrii sunt făcuți din mâncare, munții sunt de cașcaval și toate animalele sunt ustensile de bucătărie. În fiecare săptămână postăm două pagini noi pe site, ceea ce înseamnă că am petrecut cea mai mare parte din ultimele 4 luni desenând de zor. Puteți să citiți primele două capitole aici - https://fisksoppacomics.com/.

Pe lângă asta, îmi doresc de foarte mult timp să realizez o serie de ilustrații la Shakespeare și mi-am promis că 2020 va fi anul proiectelor personale. Planul era să fac câte trei ilustrații, majoritatea în tehnici tradiționale, pentru piesele mele preferate. Am început cu A douăsprezecea noapte și s-a dovedit a fi mai greu decât mă așteptam. Așa că deocamdată sunt în faza de căutări și experimente.

Și dacă tot povestim de proiecte interesante, cei de la Scena9 mi-au cerut să ilustrez două articole și mi-au dat voie să fac și câte un livestream cu procesul de lucru. Ocazie cu care mi-am încercat norocul și cu un pic de animație...

Workoholică? Cine, eu?

Cum ai resimțit această perioadă de criză și cum i te-ai adaptat?

Toată luna martie m-am mișcat ca prin marmeladă. Eram tot eu și aveam aceleași lucruri de făcut, dar realitatea se derula cu încetinitorul și orice acțiune necesita un efort dublu de voință. S-a anulat o vacanță, s-au amânat niște evenimente la care ar fi trebuit să particip, pe de altă parte nu prea-mi dă mâna să mă plâng - sunt un freelancer introvertit, obișnuit să lucreze de acasă, care-a avut marele noroc să intre în izolare alături de cei dragi.

Ce ai învățat în perioada asta?

Că cinci ilustratori se pot strânge săptămânal pe google hangouts și pot desena împreună și că asta ține oarecum loc de ieșit în oraș. Că nu am răbdarea necesară pentru cursurile online, oricât de bune ar fi ele. Ah, și că nimic nu poate înlocui o oră la bazinul de înot...

Care e viitorul artistului în România, în contextul crizei Covid-19?

Grea întrebare. Sectorul cultural mergea oricum pe sârmă fără plasă de siguranță și înainte. Din experiența mea, cu excepția publicității, ne era destul de greu să negociem teritoriul dintre „toată lumea ar trebui să aibă acces la cultură”, „dar cine plătește artiștii”, „ce faci tu e foarte frumos și valoros, cum ai de gând să monetizezi asta și cât profit ar aduce?”, „ar trebui să ne adunăm și noi cumva, o breaslă, un sindicat, un ghid de bune practici” și „văleu, iar s-a schimbat legea, o fi bine, o fi rău”. Pe de altă parte, de câțiva ani încoace fac conștient alegerea să fiu optimistă, deci sper că perioada de criză ne va învăța să cooperăm, să ne organizăm și să ne găsim spațiul necesar pentru creație, într-o lume ale cărei coordonate se schimbă de la o zi la alta.

Povestește-ne despre un brand românesc care îți place.

E greu de ales… dar am să vă spun despre Gruni, brandul Liviei Coloji, care produce bijuterii, veselă și obiecte decorative contemporane după un design propriu. Bijuteriile sunt delicate și elegante, vesela este jucăușă, iar povestea din spate este un exemplu de tenacitate și organizare eficientă.

Am avut ocazia să povestesc cu Livia pe când Gruni era doar un proiect care aștepta să fie realizat, iar apoi am văzut pas cu pas cum visul a devenit realitate. De la gestionarea aspectului administrativ, la organizarea atelierului și până la minunata colecția online accesibilă publicului - totul a fost realizat impecabil. Dar Gruni e chiar mai mult decât atât, fiindcă își propune să devină o întreprindere socială cu influență benefică asupra întregii comunități. Așa că aventura Gruni continuă, cu pași mici, dar siguri.

Puteți vedea produsele Gruni și citi povestea brandului aici: https://gruni.ro/

Pe Maria o puteți găsi la:

https://fisksoppacomics.com/

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.