Marius Chivu | Juan Gabriel Vásquez, un Bolaño cu substrat socio-politic

Juan Gabriel Vásquez, Zgomotul lucrurilor în cădere, traducere de Marin Mălaicu-Hondrari, Polirom, 2020.

Dacă vă place literatura sud-americană, dar în acelaşi timp v-aţi plictisit de atîta realism magic, s-ar putea să faceţi o pasiune pentru romanele mult-premiatului şi mult-lăudatului columbian Juan Gabriel Vásquez (n. 1973), pe care eu îl văd, de fapt, ca pe un Bolaño cu substrat socio-politic. Purtînd titluri poetice pentru istorii violente, totul pe fondul unor evenimente politice, cu personaje gen amanţi, asasini, detectivi, traficanţi sau foşti puşcăriaşi, romanele sale se înscriu într-o tradiţie sud-americană uşor recognoscibilă, preluînd însă elemente de policier şi reconstituire socială din tradiţia nord-americană (a tradus din operele unor John Hersey şi Dos Passos; dar a scris şi o biografie a lui Joseph Conrad).

Zgomotul lucrurilor în cădere este plasat, ca mai toate romanele sale, în Bogotá, de data asta în anii `90, într-o perioadă cînd cartelurile de droguri fac legea pe străzi, iar amintirea lui Pablo Escobar, Regele Cocainei, domină încă peisajul socio-politic. Ca şi în 2666, trilogia lui Bolaño, există o suită aparent nesfîrşită de crime, de data asta însă motivate politic, asasinate la care oamenii ajung să-şi raporteze propriile biografii. „Noi, cei din generaţia mea, facem asta: ne întrebăm cum arătau vieţile noastre cînd se întîmplau astfel de lucruri, mai toate petrecute în anii `80, şi cum ni le-au definit ele sau cum ni le-au modificat, fără ca măcar să ne putem da seama de ce ni se întîmpla”, spune Antonio Yammara, naratorul romanului, o frază cheie pentru drama lui.

Ca supravieţuitor al unui asasinat stradal în care nu era nici măcar cel vizat, episod care i-a deturnat viaţa (glonţul care l-a atins pe el l-a lăsat impotent şi cu o problemă la un picior), acest Antonio Yammara, tînăr licenţiat în drept şi tată al unei fetiţe, pleacă în căutarea poveştii celui ucis, un fost puşcăriaş taciturn cu care se împrietenise la biliard, dar despre care nu apucase să afle prea multe. Nevoia de a înţelege cine fusese cel ucis şi, mai ales, de ce anume, este declanşată brusc de ştirea împuşcării de către autorităţi a unui hipopotam scăpat din fosta grădină zoologică a lui Pablo Escobar. Antonio Yammara se întoarce la locul asasinatului şi dă de un fir care îl conduce la fiica celui ucis…

Nu vreau să stric suspansul poveştii pentru cei care ar dori să citească acest roman scris foarte frumos fără a fi poetic, dar cu o anume calitate a melancoliei şi uneori a violenţei care dă naraţiunii o dimensiune existenţialistă de meditaţie despre rolul destinului, sensul morţii şi natura amintirii („epuizanta îndeletnicire de a ne aduce aminte”). Policier pe urmele unor vechi răni personale într-o atmosferă noir vag erotică („neobişnuitele meşteşuguri ale goliciunii”), calitatea stilistică  a acestui este redată splendid în română de traducerea lui Marin Mălaciu-Hondrari.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.