Marius Chivu: War on Drugs & Milestii Mici

🍷 Wine & Combine. Carte, muzică și vin. 
O rubrică dedicată iubitorilor de cărți, muzică și vin, care caută potriviri inspirate.

The War on Drugs este fie trupa preferată a celor prea tineri să fi descoperit Bruce Springsteen, Tom Petty sau Fleetwood Mac la MTV, fie trupa detestată de cei suficient de bătrîni să fi crescut cu Bruce Springsteen, Tom Petty sau Fleetwood Mac ascultați pe casete sau benzi de magnetofon. Eu mă aflu undeva la mijloc: The War on Drugs, grup format din șapte muzicieni și cu șase foști membri, este, poate, trupa cea mai puțin originală dintre cele frecvent ascultate, aspect care nu mă preocupă cîtuși de puțin. Oricum trăim o epocă în care trupele pop-rock la modă sînt, toate, cópiile unor trupe din anii `70-`80: Haim, The 1975, Tame Impala, The Future Islands, you name it.

Formată în 2005 de doi multi-instrumentiști, unul mai talentat decât altul, Kurt Ville, care între timp și-a construit o solidă carieră solo, și Adam Granduciel, urmașul unor imigranți de origine ruso-evreiască, cu studii de latină și pictură („Grand-du-ciel” este pseudonim), care a transformat trupa în proiectul lui solo (cîntă la chitară, pian, bas, tobe, muzicuță), The War on Drugs a cunoscut succesul adevărat abia în 2014 (cu albumul Lost in a dream), cînd au învelit rădăcinile de heartland rock și americana în texturi synth calde și armonioase, pentru ca albumul următor, A Deeper Understanding să primească Grammy-ul pentru Cel mai bun album rock al anului 2017. 

Albumul despre care scriu acum (I Don`t Live Here Anymore) devenea, astfel, cel mai așteptat și, totodată, cel mai riscant, de cotitură, cum se zice. Însă Granduciel & Co. au mers la sigur, păstrînd melodicitatea și atmosfera de melancolie dreamy, dialogul dintre chitară și pianul electric fiind susținut de versuri de dragoste, trecerea timpului, lupta cu anxietatea, rătăcirea și schimbarea – „change” apare în versurile fiecărei piese („I`m always changing / Love overflowing / But I`m rising / And I`m damaged”), pierderile și îmbătrînirea („Now time surrounds me like an ocean / My memories like waves / Is life just dying în slow motion?”). Dacă-mi permiteți un lirism deopotrivă inofensiv și îndoielnic, în deplin acord cu muzica lor, piesele acestui album păstrează intensitatea și dulceața regretului la asfințit, moleșeala plăcerii în destrămare, dramatismul soft al iubirii fragile, bucuria unui drum lung prin peisajul solitudinii.

🎧Ce să ascultați
La finalul acestui octombrie s-a făcut un an de la lansarea albumului și trupa a lansat recent o variantă box-set cu două piese noi. Pînă acum, albumul a dat trei singles („Living proof”, „I don`t live here anymore” și „Change”), dar dacă ar fi să vă recomand altceva, aș zice să ascultați, dacă sînteți la volan, „Wasted”, cea mai upbeat piesă de pe album, dar mai ales „Occasional rain”, un foarte frumos cîntec de dragoste pe care se regăsesc toate ingredintele muzicii lui Granduciel („Ain`t the sky just shades of grey / Until you`ve seen it from the other side?”).

🍷 Cum să-l ascultați
Pentru că „vintage” definește bine gustul și after-taste-ul muzicii trupei și pentru că versurile invocă adesea culorile calde („watching the warm lights fade away”, „wake me up when the lights go low”, „light above the morning see”), am ales un Purpuriu de Purcari din 2009, seria Vintage, de la Mileștii Mici, adică un cupaj de Merlot și Pinot Franc din Republica Moldova, păstrat în butoaie de stejar, de culoare purpuriu-cărămizie, cu aromă de fructe de pădure, o aromă ce mie îmi evocă rătăcirile plăcute din vremuri cînd totul era mai blînd.

🔹🔹🔹

Marius Chivu este scriitor, traducător, cronicar literar și editorul antologiei anuale de proză scurtă KIWI, apărută la Editura Polirom.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.