Mișcarea pentru independența personajelor

Cuvântul scris prinde viață. Asta putem remarca oricând, noi, cititorii, tot asta susțin și scriitorii, dar puțini au povestit-o mai în amănunt și cu mai multă fantezie decât Cornelia Funke în trilogia sa despre lumea de cerneală. Inimă de cerneală, Sânge de cerneală și încă netradusa Inkdeath spun povestea unei cărti și a personajelor sale, ce devin reale și nu își mai ascultă povestitorul. Și vorbesc despre puterea cititului cu voce tare.

Mo (Mortimer) este un legător de cărți – extrem de talentat și unul dintre puținii rămași, deci cu atât mai prețuit printre colecționari și bibliotecari. E în elementul său atunci când trebuie să salveze un volum, dar nu orice este legat de cărți îi provoacă fericire.

Mo are un secret: vocea lui poate aduce la viață personajele, iar acesta este un dar otrăvit. Cu ani în urmă – pe când îi citea o nouă poveste fetei sale, Maggie – Mo a făcut-o să dispară pe mama acesteia. Printr-o lege a echilibrului între universuri, Theresa a fost atrasă în paginile cărții din care au fost eliberați în lume mai mulți răufăcători. Sperând că e încă în viață, Mo încearcă de atunci să găsească o cale de-a o aduce înapoi pe Theresa, dar – cum Meggie era prea mică să își amintească – Mo nu i-a povestit adevărul despre lipsa mamei.

Bărbatul nu îi citește niciodată cu voce tare fetei sale, încercând să o protejeze, însă trecutul îi prinde din urmă atunci când sunt descoperiți de un dansator-cu-focul ce vrea să se întoarcă în povestea căreia îi aparține. Cu un plan diferit, și personajele negative le vor lua urma lui Mo și Maggie, iar eroii noștri vor porni într-o aventură primejdioasă și din ce în ce mai ciudată.

Al doilea volum al trilogiei e și mai greu de povestit dacă nu vreau să vă stric lectura (și nu vreau). Așa încât, evaziv, spun doar că în Sânge de cerneală acțiunea se petrece la un an după cea din Inkheart și – spre deosebire de primul volum – se desfășoară în special în lumea de poveste, la fel de reală odată ce a fost imaginată. Evident, a treia carte a seriei descurcă ițele pe care le-a lăsat încurcate ce-a de-a doua.

Apărute între 2003 și 2007, Tintenherz, Tintenblut și Tintentod sunt pentru copii mai mari – nu există o limită maximă, dar vârsta minimă probabil că e pe la 12-14 ani. Acțiunea este stufoasă, personajele – numeroase și nu toate au un sfârșit fericit. De fapt, ca și în viață, fericirea e opțională. Mai mult, lumea de basm este una medievală, cu frumusețea, greutățile și pericolele ei. Dar Cornelia Funke are un talent deosebit de a-și imagina și a descrie, iar trilogia lumii de cerneală e un loc fermecat: plin de zâne, nixe, oameni de sticlă, tâlhari, jongleri, bogați și săraci, prinți, prințese, camarile, ucigași, călăi, bibliotecari și scriitori.O lume în același timp magică și descrisă cu har.

Întrebată cum de își imaginează asemenea istorii, Funke spune că o poveste are o singură față, pe care autorul trebuie să i-o găsească. Dacă nu reușește, o va scrie în modul greșit, iar povestea nu va avea forța pe care ar fi putut să o aibă. Înseamnă asta că scriitorul e atotputernic? Nicidecum, spune Funke. Precum în cazul scriitorului din poveste, nici pe ea nu o ascultă personajele. Vor să trăiască altceva decât ce le rezervă scriitorul – cum altfel se poate explica, de exemplu, faptul că un răufăcător din lumea de cerneală a reușit să rămână în viață, deși ea își dorea să-l omoare?

“Eu îl scriam, cum a putut să-mi scape?” – râde Cornelia Funke, admițând că se distrează de minune. Nu e numai o scriitoare talentată, ci și prolifică și tradusă. Dar spune că – inițial – a fost un ilustrator foarte plictisit până și-a dat seama că poate scrie singură povești pe care să le ilustreze. Ani mai târziu, a avut o altă surpriză: aceea că devenise un povestitor mai bun decât era ilustrator. Dar își gândește și azi cărțile în imagini și asta se simte la citit.

Pe cea mai recentă dintre lumile imaginate a inclus-o tot într-o trilogie. Reckless: Steinernes Fleisch (2010), Lebendige Schatten (2012) și Das goldene Garn (2015) – traduse în engleză Reckless, Fearless și Heartless – sunt inspirate de poveștile fraților Grimm. În mod ironic, în copilărie a urât aceste povești, pentru că o îngrozeau (nu e niciodată o idee bună ca – de dragul autenticului – să lași copilul să asculte variantele Grimm originale, nu?). Dar faptul că acum Cornelia Funke își imaginează noi universuri nu înseamnă neapărat că a terminat cu cele vechi. Nu exclude să se întoarcă la un moment dat în lumea de cerneală. Poate – ca să vadă ce mai face răufăcătorul care i-a scăpat, sau – poate – să continue povestea altui personaj. În fond, cine știe ce îți rezervă povestea?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.