Nevoia de lumi alternative

on 19.01.2015 at 17:22

“Întotdeauna trebuie să aperi imaginația în fața idioților” – spune Ursula Le Guin înaintea unei audiențe ce respiră după regula corectitudinii politice. Și – din câte îmi dau seama – la cei 85 de ani ai săi, Ursula e posibil să fie e o zeiță deghizată în muritoare. Ar fi putut spune “celor mai puțin înzestrați” sau “fără imaginație”, dar nu îi stă în caracter să caute eufemisme, pentru că ceea ce vrea să spună e chiar “idioți”. Mereu găsește cuvintele potrivite și, pentru asta, primește ovații la scenă deschisă.

Replica de mai sus a rostit-o în 2013 la Universitatea Berkley și ați putea argumenta că – de pe soclul pe care stă acum – Ursula K. Le Guin își permite să zică ce gândește. Numai că asta a făcut toată viața. Da, acum e oficial recunoscută drept legendă vie, aproape de fiecare dată comparată cu JRR Tolkien, uneori chiar plasată cu câțiva inci înaintea lui, în clasamentul unui maraton literar imaginar. Dar scrie de o viață și întotdeauna a spart bariere, a ignorat restricții și a influențat minți. Nu a făcut-o pentru a șoca (discursul său este chiar și azi plin de modestie), ci din credința că libertatea imaginației e un dar important al unui scriitor.

Ursula Le Guin publica The Left Hand of Darkness în 1969. Era anul zborului Apollo 11, al primei aselenizări umane – acel pas mic pentru om, dar gigantic pentru omenire, după cum îl descria Neil Armstrong. Mai multe scrieri de-ale lui Le Guin văzuseră deja lumina tiparului, altele fuseseră respinse drept “inaccesibile”. Însă Mâna stângă a întunericului – a patra istorie plasată în universul Hainish – este prima sa lucrare importantă în genul SF și e considerată o piatră de temelie.

Să fii femeie-scriitor de science fiction la sfârșitul anilor ‘60 era, în sine, o dovadă de îndrăzneală. Ursula K. Le Guin nu a lăsat gândul ăsta să o afecteze (de altfel, scriitura ei acoperă multe genuri, se consideră a writer of the imagination) și a născocit o istorie care – mai departe de cerințele tehnice ale timpului și spatiului în care e plasată – este o amănunțită cercetare antropologică a unei lumi posibile.

Suntem în era expansiunii interplanetare, începute cu mult timp în urmă de locuitorii planetei Hain. În povestea noastră, Ecumenul – o organizație ce numără peste optzeci de planete – încearcă să stabilească noi legaturi. Genly Ai, un pământean, este trimisul Ecumenului pe Iarnă, o planetă îndepărtată cunoscută oficial sub numele de Gethen și populată de ființe androgine. Acestea își aleg sexul doar într-o perioadă bine stabilită din lună, în funcție de preferințele și partenerul de moment. În restul timpului, nu au nevoie de o orientare sexuală manifestă, deci nu au una. Ai a coborât în țara Karhide și încearcă să obțină o audiență la împăratul acesteia, pentru a-l convinge de importanța apartenenței la Ecumen. Singurul său aliat pare premierul Therem Harth rem ir Estraven, dar felul de a fi al gethenienilor este greu de descifrat pentru pământean iar misiunea sa devine tot mai dificilă. Estraven cade în dizgrație, e considerat trădător și este exilat, moment în care Genly Ai se vede lipsit de orice ajutor în Karhide și hotărăște să își încerce norocul în țara vecină – și rivală – Orgoreyn. Aventurile ce urmează sunt explicate prin observații făcute de terrianul Ai, fragmente din jurnalul gethenianului Estraven, amestecate cu legende și mituri ale populației de pe Iarnă. Alături de Genly Ai, descoperim viața pe o planetă în plină eră glaciară, o monarhie imprevizibilă, un stat polițienesc aparent confortabil și, în primul rând, o altă abordare a vieții în societate. Pentru că din ciocnirea unor civilizații și structuri umane atât de diferite se nasc dileme puternice: suntem puși să ne imaginăm cum ar fi viața în lipsa împărțirii pe sexe. Ce se pierde și ce se câștigă? Cum poate arăta o societate fără diferențe sexuale? Cum privești astfel de indivizi și cum te privesc ei pe tine?

Era doar anul 1969. Și, cu Mâna stângă a întunericului, Ursula K. Le Guin reușea o discuție despre rolul sexelor în societate fără să introducă în poveste vreun personaj feminin (pe final apare unul, dar face figurație). Și – altă surpriză – după ce cititorul se obișnuia cu personajul principal (poate chiar se identifica cu el), descoperea că Genly Ai este negru.

Toate subiectele despre care Ursula K. Le Guin a vrut să vorbească atunci sunt acolo, în paginile cărții, supuse discuției. Mâinii stângi… i s-au dat și semnificații metaforice, dar autoarea spune că nu a căutat astfel de interpretări. “Când scriu, de obicei iau ideea și lucrez cu ea. Apoi, pot să-mi spună criticii care e semnificația” declara Le Guin într-un interviu pentru The New Yorker.

Până azi, Ursula K. Le Guin a scris minunate romane încadrate ca fantasy, SF, literatura pentru tineret, sute de povestiri, poezii, eseuri și a primit zeci de premii importante. Mâna stângă a întunericului a câștigat, de exemplu, atât premiul Hugo, cât și Nebula. Când a fost publicat romanul, Locus – premiul cititorilor – încă nu exista, dar Le Guin este preferata publicului SF. În acest moment, e scriitorul cu cele mai multe premii Locus, 21, întrecută doar de un editor de antologii și de un ilustrator.

În 2014, Ursula K. Le Guin a fost recompensată cu Medalia National Book Foundation pentru contribuția la Literatura Americană – pentru modul în care a sfidat convențiile narative, de limbă și gen literar, provocându-și cititorii cu teme profund filosofice despre sex, rasă, mediu și societate, totul într-o scriitură elegantă. A dedicat distincția tuturor colegilor de breaslă marginalizați, autori americani de fantasy care în ultimii 50 de ani au văzut premiul îndreptându-se spre așa-zișii scriitori realiști. În discursul de acceptare a criticat practicile comerciale și editoriale, taxele exorbitante pentru biblioteci, a vorbit despre scriitori vânduți de parcă ar fi deodorante și a comparat capitalismul din domeniul artelor cu dreptul divin al regilor.

“Cred că vin vremuri în care vom vrea scriitori care să-și imagineze alternative la ce trăim azi. Vom avea nevoie de scriitori care să își amintească ce este libertatea. […] Rezistența și schimbarea încep adesea în artă și foarte des chiar în arta noastră, cea a cuvântului. Frumoasa noastră răsplată nu se numește Profit, ci Libertate” spune Ursula K. Le Guin. Un discurs incomod, dar o minte stralucită nu are nevoie să fie confortabilă. Moment în care, din public, cineva strigă simplu: “Te iubesc!”. În fond, poți spune ceva mai potrivit unei zeițe?