coperta1

Philip Roth, Pastorala americană

coperta1Întîmplarea fericită face ca pentru cei care iubesc literatura nord-americană, dar mai ales pentru fanii lui Philip Roth, în acest moment să se afle pe piaţa două capodopere ce-ţi pot satisface pofta de ficţiune pentru tot anul: Teatrul lui Sabbath, romanul care a primit National Book Award for Fiction în 1995, şi Pastorala americană, romanul care a primit Pulitzer-ul în 1998. Dacă ar trebui să aleg doar trei romane din opera lui Roth cu care să eşuez pe utopica insulă pustie, acestea ar fi primele două (şi m-aş mulţumi doar cu ele.)

Despre Teatrul lui Sabbath am scris acum cîteva săptămîni în Dilema veche, aşa că o să scriu cîte ceva aici despre Pastorala americană, un roman pentru care, înainte să vă spun despre ce e vorba, aş alege aceste fraze ca taglines: „Cine e pregătit pentru imposibilul ce urmează să se întîmple? Cine e pregătit pentru tragedie şi pentru incomprehensibilitatea suferinţei? Nimeni. Tragedia omului nepregătit pentru tragedie – iată tragedia fiecărui om!”

Scriitorul Nathan Zuckerman (personaj care apare într-o lungă serie de romane ale lui Roth, dintre care la noi s-au tradus M-am măritat cu un comunist, Pata umană şi Fantoma iese din scenă) îl întîlneşte peste ani pe Seymour Levov, numit Suedezul, genul de sportiv în adolescenţă cînd era idolul tuturor, ajuns peste ani un tip admirat, respectat şi iubit de toată lumea. Frumos, puternic, inteligent, responsabil şi moral, Suedezul are o familie minunată şi este un prosper om de afaceri. Succesul, virtutea şi fericirea acestui om a cărui „viaţă se depăna precum un ghem pufos de sfoară” îl intrigă, prin clişeul perfecţiunii, pe scriitorul Zuckerman care, atunci cînd află de moartea lui prematură şi de marea dramă ascunsă, se decide să-i scrie povestea.

Iar povestea are loc în anii `60 şi se construieşte în jurul lui Merry, fiica bîlbîită a Suedezului şi a lui Dawn (fostă Miss New Jersey), adolescentă rebelă şi complexată care devine militantă împotriva războiului din Vietnam şi împotriva capitalismului american. O militantă atît de înflăcărată, încît amplasează o bombă la magazinul universal. Un om moare în urma exploziei, Merry fuge de acasă şi dispare (continuînd să pună la cale şi alte atentate criminale pentru pace & socialism), iar Suedezul, care nu reuşeşte niciodată să treacă peste ruşine, vinovăţie şi regret, e copleşit de rătăcirea inexplicabilă a propriei fiice. Atentatul ei aruncă în aer nu doar magazinul, dar şi viaţa propriilor părinţi, care, după eforturi eşuate de a se aduna, se despart (în ciuda celor mai tandre scene de sex oral pe care le-aţi citit vreodată 🙂

Povestea Suedezului este povestea unui om „îngropat de viu” în propria viaţă, dar care, convenţional pînă la capăt, păstrează aparenţele normalităţii reuşind să fie ceea ce Zuckerman numeşte „o reprezentaţie deasupra unei ruine”. Deopotrivă indignat de „brutalitatea distrugerii acestui om indestructibil” şi avînd revelaţia „elementului iraţional al vieţii”, Zuckerman scrie povestea Levovilor ca pe demonstraţia (sau avertismentul) plină de graţia teribilă a lipsei de sens, a implacabilei tragedii care loveşte, gratuit, pînă şi cel mai puţin blamabile destine: „Nimeni nu răzbeşte fără să fie marcat de melancolie, de durere, de confuzie şi de pierderi. Chiar şi cei care în copilărie le-au avut pe toate îndură – mai devreme sau mai tîrziu – o porţie medie de suferinţă, dacă nu chiar mai multă.”

Căci nici o fericire nu e destul de puternică – prin frumuseţe, înţelegere şi virtute -pentru a supravieţui iraţionalului existenţei şi a evita porţia intrinsecă de tragedie – asta pare a fi morala acestei cărţi de o frumuseţe şi o cruzime aproape insuportabile. Cum, de altfel, numai Roth poate scrie.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.