Povestea prinde viață

on 27.01.2015 at 16:23

E o plăcere, dar și o constantă uimire să urmărești cum funcționează o minte înzestrată. Una ca a lui William Goldman, spre exemplu. Omul e sclipitor dar, în același timp, se declară năucit de toate lucrurile care i s-au întâmplat în carieră. Bulversat de forța întâmplării – ce poate construi destine. Anul acesta împlinește 84 de ani, tocmai îi rulează pe marile ecrane Wild Card, cu Jason Statham în rolul principal (un remake după filmul Heat, cu Burt Reynolds – scenariul semnat de Goldman, dupa romanul lui Goldman), iar el găsește situația de neconceput.

A lucrat cu giganți ca Laurence Olivier, Paul Newman sau Clint Eastwood. E cunoscut pentru scenariile de la Butch Cassidy and The Sundance Kid, All the President’s Men (a luat Oscar pentru ambele), Harper, A Bridge Too Far sau Chaplin, pentru romane ca Marathon Man, Princess Bride sau No Way to Treat a Lady, pentru ecranizările după aceste cărți ori pentru volumele de non-ficțiune despre lumea Hollywood-ului.

Se consideră un scriitor care din întâmplare a făcut și scenaristică, deși nu a mai scris un roman de peste 20 de ani. Ca autor, spune cu mâna pe inimă că urăște felul în care scrie, cu două excepții: Butch Cassidy... și The Princess Bride. Ce coincidență! Tocmai pe aceasta din urmă vreau să v-o prezint astăzi.

Mireasa prințului. O poveste clasică de iubire adevărată și aventuri excepționale, de S. Morgenstern este o dovadă de măiestrie. În același timp, frumoasă pentru copii și savuroasă pentru adulții de orice vârstă. Goldman a împachetat o poveste într-o nouă poveste, la care a adăugat o poveste și promisiunea unei povești. … Ăăă, cum, cum? Să le luăm pe rând.

La început, a fost ideea: scriitorul nostru, new-yorkez, pleca cu treaba lui de scenarist în California. Fetele sale erau mici, așa că le-a promis o poveste: “Despre ce să fie?”, le-a întrebat. “Despre prințese”, a răspuns prima. “Despre mirese”, a zis a doua. “Bine, chiar ăsta o să fie titlul, The Princess Bride”. În L.A., a scris câteva pagini (care nu mai există azi). Avea în minte multe scene, dar nu reușea să închege povestea. Își dorea să reușească pentru că le promisese fetelor, dar părea o promisiune deja încălcată. Asta, până când i-a venit ideea că – de fapt – nici nu a scris el istoria respectivă: este gata povestită de altineva, trebuie doar să o scoată la lumină. Nu e adaptare, nici plagiat, ci un minunat artificiu literar. Și uite așa plecăm în fantastic, acolo unde totul poate fi real, dar nimic nu trebuie luat ca atare. Și unde, după ce terminați cartea, veți vrea să recitiți prefețele.

Povestea noastră se petrece în regatul renascentist european Florin, vecin cu Guilder. Buttercup este o tânără frumoasă. De la un moment dat încolo, cea mai frumoasă. Trăiește într-o fermă sărăcăcioasă alături de părinții ei și de argatul Westley, căruia îi face viața grea așa cum numai fetele frumoase știu să o facă. Westley este îndrăgostit de ea, dar – atunci când și frumusețea lui începe să fie apreciată – fata își dă seama că îl iubește. Cei doi își recunosc unul altuia sentimentele, iar tânărul argat se hotărăște să plece în America și să facă avere pentru a se putea însura cu Buttercup. Din păcate, corabia sa este atacată de înspăimântătorul pirat Roberts, cel care nu cruță niciodată vreo viață, iar Buttercup știe că inima sa va rămâne frântă pe veci. Așa că, atunci când vestea frumuseții ei ajunge la Palat iar Prințul o cere drept mireasă, fata acceptă, recunoscând deschis că nu-l va putea iubi. O prințesă atât de frumoasă este plăcută de popor, iar vestea viitoarei nunți circulă rapid. Totuși, prințul a pus la cale un plan diabolic, prințesa e o victimă și cineva trebuie să salveze situația. Și – uite așa – cititorul începe o aventură despre puterea renumelui și pirateria în franciză, despre oameni buni, oameni răi, uriași, spadasini și criminali, vrăji, răzbunări, urmăriri, dueluri, loialitate și prietenie. O poveste care îți spune că viața nu e corectă, dar îți arată și cât de mare e puterea dragostei.

Asta ar fi istoria pentru copii. Frumoasă, clasică. Însă – de acum înainte – nimic nu mai respectă tiparele. William Goldman își împachetează narațiunea într-o alta, care amestecă mici adevăruri din viața sa de scenarist cu o enormă doză de fantezie. În introducere, dar și pe parcursul cărții, povestea se oprește ca să facă loc vocii povestitorului. Goldman se prezintă drept cel care a rescris opera istorică a cunoscutului autor florin S. Morgenstern (evident, imaginar). E o poveste care i-a fascinat copilăria după ce tatăl i-a tradus-o, la vârsta de 10 ani, și pe care vrea să o spună fiului său, la a zecea aniversare. Cu greu, găsește un exemplar din ediția veche, numai ca să descopere că scrierea este tehnică și stufoasă – nimic din povestea care l-a ținut cu sufletul la gură pe când era mic. De aici, ideea de a scrie o ediție prescurtată.

The Princess Bride. S. Morgenstern’s Classic Tale of True Love and High Adventure a fost publicată în 1973. În 1987, a fost ecranizată și, în regia lui Rob Reiner, îi puteți vedea pe Robin Wright și Cary Elwes atât de tineri încât să vă taie răsuflarea. Fusese nevoie de 14 ani pentru ca această carte să ajungă pe marele ecran și tot în timp și-a câștigat locul în inima publicului. Romanul a avut parte de multe reeditări, iar William Goldman și-a continuat gluma artistică.

În 1998, la ediția aniversară de 25 de ani, a adăugat o prefață si un capitol final care amestecă istoria turnării filmului cu imaginare probleme legale la copyright-ul “originalului”, o boală, o altă fantezie adevărată în care Stephen King – cetățean de onoare florinez (sic!) – îi bate obrazul pentru prima ediție din Mireasa Prințului PLUS cateva zeci de pagini noi, prezentate drept rezumatul primului capitol din continuarea scrierii lui Morgenstern. Noile istorii par să se termine prost, dar epilogul lasă loc de speranță.

Cinci ani mai târziu, odată cu reeditarea de la a 30-a aniversare a cărții, William Goldman face promisiunea într-o nouă prefață – la fel de fantastică. Acum, povestea trece la nepot, împreună cu care Goldman descoperă în Florin manuscrisul Jurnalului lui Buttercup. Astfel, autorul află cum a continuat istoria reală și ne promite nouă, cititorilor, că va publica detaliile înainte de ediția aniversară de 50 de ani (să știți că nu mai e atât de mult până atunci). Și dacă acum ținem în mână traducerea în română a Miresei Prințului, suntem câștigați orice s-ar întâmpla. Avem ediția completă și așteptăm o nouă călătorie. Dacă va veni, cu atât mai bine. Dacă nu, am trecut prin întâmplări minunate și știm deja că – în lumea lor – eroii noștri și-au continuat aventura.