Raluca Nagy | „Rezidența de la Țibănești a fost cam perfectă”

În cadrul ediției a doua a programului de Burse și rezidențe de creație Cărturești în parteneriat cu Asociația Maria și Pro Patrimonio, Raluca Nagy a fost selectată câștigătoarea secțiunii eseu. Ea și-a petrecut o lună în Țibănești, la Conacul Petre P. Carp, iar juriul ediției a fost alcătuit din Carmen Mușat (critic literar, redactor-șef Observator Cultural), Alina Purcaru (scriitoare și jurnalistă), Alina Aviana (redactor, membru în departamentul de comunicare Cărturești), Marius Chivu (scriitor, critic literar, redactor Dilema Veche), Cristian Lupșa (editor Decât o Revistă).

La ediția a doua a programului de Burse și rezidențe de creație literară Cărturești, în parteneriat cu Asociația Maria și Pro Patrimonio, ai fost selectată câștigătoarea secțiunii eseu. Bursele de acest tip sunt o raritate în peisajul literar românesc, mai ales pentru eseistică.

Nu doar că sunt o raritate, dar pentru mine era și singura rezidență din țară la care aș fi putut participa la momentul respectiv – celelalte despre care știam nu acceptau candidați care nu locuiesc în România. Am fost cu atât mai mult bucuroasă și recunoscătoare pentru șansa asta.

Ai reușit să scrii în timpul petrecut la Țibănești așa cum îți propusesei? Au apărut și alte atracții intelectuale în timpul sejurului?

Îmi propusesem să închei un volum de eseistică, având impresia că era aproape gata. Dar, deși în materie de pagini scrise propriu-zis nu s-a adunat foarte mult în luna iunie, petrecută la Țibănești, am progresat enorm atunci din punct de vedere al conceptului și al structurii cărții.

Iașiul a fost permanenta atracție culturală și intelectuală în timpul sejurului și sper că am profitat de treaba asta din plin. Apoi, am ajuns inclusiv la proiecția filmului R.M.N., la teatrul de vară din Vaslui, și la minunatul festival subREPREZENTAT // Femei în literatură, care a avut loc la Buzău. Una peste alta, reîntâlnirea cu (partea aceea din) România mi-a schimbat destul de radical perspectiva asupra cărții, așa că rezidența a fost benefică din mai multe unghiuri.

Au existat și momente dificile pe parcursul rezidenței? Cum le-ai depășit? 

Absolut niciunul. Nu știam la ce să mă aștept de la o rezidență literară, nu avusesem una niciodată, dar cea de la Țibănești a fost cam perfectă. S-au aliniat incredibil de bine o grămadă de lucruri, de la anotimp la oamenii din jur la logistică, și chiar nu mă pot gândi la nimic care să nu fi fost în regulă.

Țin minte că mi-a fost rău într-o seară și înainte măcar să apuc să zic mare lucru, Ruxandra era deja întoarsă de la farmacie cu ceai de tei și medicamente pe care nici n-a trebuit să le plătească, ba mai mult, am primit și niște cireșe bonus.

Cum începea o zi petrecută în rezidență și cum se încheia?

Începea cu cafeaua băută fie pe treptele din față, fie pe terasa din spatele casei, împreună cu Ruxandra și Cristian, într-un miros înnebunitor de tei, mâna Maicii Domnului, fân și/sau alte înfloriri de iunie. Inevitabil în compania lui Harry, câinele comunitar și străjerul nostru nelipsit.

Se încheia în multe feluri, dar preferatul meu este privitul apusului de pe o platformă din lemn construită într-unul dintre copacii proprietății, de unde vedeam toată valea, până la lacul de acumulare. Am luat cu noi inclusiv sticle (și pahare) de vin sau bere, am învins frica de înălțime a unora, e greu de descris emoția specială a acelor seri.

Ne împărtășești un moment de neuitat din timpul acelei luni dedicate scrisului?

În afară de cele pomenite mai sus sunt atât de multe altele, încât mi-e greu să fac un top. Au fost și unele experiențe inedite, cum ar fi confecționarea unui obiect din metal, de la zero, la „Batem fierul la conac”, sub supravegherea lui Adrien Corbin.

În general, spațiul își pune amprenta asupra ta și asupra modului în care scrii?

Absolut.
Erau mulți copii în jur la Țibănești, cum nu mai văzusem de ani de zile prin satele românești; o trupă stătea aproape în fiecare seară pe băncuța de la poarta casei unde locuiam, îi auzeam prin geamul deschis, uneori se jucau de-a v-ați ascunselea prin livadă. Ne-am împrietenit cu ei, ne-au dus la plimbare cu căruța, prin pădure și la baraj, au venit la lectura noastră publică de la sfârșitul rezidenței. Toate astea mi-au amintit cât timp am petrecut cu copii în Vietnam, așa că despre asta am și scris cel mai mult în timpul rezidenței.

La ce burse sau rezidențe ai aplica, în străinătate, dacă ai avea puține responsabilități cotidiene?

Nu am încă un răspuns concret aici, e un subiect de care abia încep să mă interesez, deși e mai complicat, eu locuind de mai bine de trei ani în Asia (Vietnam, apoi Japonia).

Cum ar arăta o rezidență și spațiul ideal pentru aceasta, dacă tu ai dispune de un buget generos și de o echipă minunată pe care să o coordonezi?

N-ar arăta foarte diferit de cea de la Țibănești. Dar, dacă aș dispune de un buget generos, l-aș aloca includerii unei/unor scriitoare mame. Până și pentru Cristian a fost complicat să se rupă din cotidianul cu doi copii mici. Pentru o mamă este aproape imposibil. Am primit mesaje de la colege scriitoare care sunt și mame, iar majoritatea își exprimau regretul că n-ar avea cum să profite de o astfel de experiență. Sunt sigură că s-ar putea găsi soluții în funcție de nevoile fiecăreia.

Interviu realizat de Andra Rotaru

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.