Recenzie: Monștri plini de speranță, de Nicholas Mosley

Monştri plini de speranţă, de Nicholas Mosley, ne aruncă în cazanul Europei din perioada interbelică. Romanul ne poartă pe două traseee prin labirintul de evenimente, teorii, ideologii şi experimente care au schimbat omul astfel încît el poate părea o fiinţă mutantă dacă ne raportăm la trecut. Prima propoziţie funcţionează ca motto al întregului roman: „Dacă e să supravieţuim mediului pe care singuri ni l-am creat, avem oare voie să fim suficient de monstruoşi ca să ne ridicăm la înălţimea nenorocirii?”. Cele două trasee ale cărţii sunt două destine. Unul porneşte din Berlinul postbelic şi celălalt din Cambridge. Cei doi „cobai” a căror evoluţie o urmărim sunt Eleanor, fiica unei comuniste şi a unui profesor universitar, şi Max, fiul unui biolog şi al unei psihanaliste. Aventura lor este una filosofică, ca a lui Candide, personajul lui Voltaire, pornit să verifice ipoteza lumii noastre ca „cea mai bună dintre lumile posibile”. Numai că ipotezele de la care se porneşte aici nu sunt la fel de „pline de speranţă”. Cadrul experimentului la care asistăm e stabilit de teorii precum cea a lui Einstein, după care universul este curbat iar dacă am putea privi suficient de departe ne-am vedea propria ceafă, sau cea a lui Wittgenstein, care ne închide în lumea propriului limbaj, ca pe muşte într-un borcan. Totuşi, mutanţii sunt cîştigătorii jocului de noroc al evoluţiei. Aşa că Max şi Eleanor sunt cele două lanţuri ale ADN-ului unui nou om.
Găsiţi cartea în Librăriile Cărtureşti.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.