S-aveți poftă! – Amintiri din bucătăria lumii: mică antologie de gusturi, stări și gustări, de Matei Pleșu

Disclaimer: Nu citiţi cartea înainte să mergeţi la piaţă. O să vă treziţi ca mine – cumpărând șorici, oase de vită cu măduvă, ficăţei de curcan, inimioare și pipoţele, creier de viţel.

Pentru cine citește săptămânal rubrica Amicul Dejun din Dilema Veche, antologia de faţă nu e neapărat ceva nou, deși vă asigur că o să vă lingeţi pe buze în timp și după ce o citiţi, mai ceva ca pisica bunicii care a mâncat caimacul de pe lapte. Editura Humanitas a strâns laolaltă 122 de reţete și povești în Amintiri din bucătărialumii: mică antologie de gusturi, stări ș igustări(29 lei) pe care, la rândul lui, Matei Pleșu le-a strâns de prin alte antologii, cărţi de bucate antice și de la faţa locului.

Antologia e împărţită în patru capitole, fiecare dintre ele aromate și condimentate după gustul autorului spre detalii istorice și picanterii. În Generice găsim informaţii despre bucătăriile lumilor de altădată – în bucătăria medievală ”Cam tot ce zboară se mănâncă.”; în cea din perioada renașterii numele felurilor de mâncare sunt botezate după cei care le servesc prima oară – ”Istoria devine comestibilă.”; ne amuzăm cu explicaţii lingvistice: “vecinii austrieci numesc vinurile germane dulci Gaumenschmeichler – lingușitoare de palat (al gurii) sau Schenkelspreitzer – desfăcătoare de coapse”, sau ne mirăm – se pare că la originea cuvântului barbecue, așa cum a aflat-o autorul de la o brașoveancă, ar sta însăși Sfânta Barbara, patroană a fulgerelor, protectoare a pompierilor etc. Nu îi scapă tânărului Pleșu povestea șniţelului, care însecolul al XV-lea era îmbrăcat în foiţă de aur, nu în pesmet auriu, adevărata compoziţiei a tequilei, băutura care te compromite cu ușurinţă, dar nici descrierea în amănunt a tipurilor de servire la masă (la case bune, stilul românesc nu există, și nici conceptul de fast food)

Cumva deloc surprinzător, bucătăria franceză are un întreg capitol, iar citindu-l veţi înghiţi în sec și vă veţi imagina festinurile din L-am servit pe RegeleAngliei, romanul lui Bohumil Hrabal. Cu așa strămoși (doar citez câteva feluri): supă pasată de raci, fazan cu trufe, șarlotă cu fistic, galantine de becaţine, nu e de mirare că și în ziua de azi se mănâncă atât de simandicos & regesc în Hexagon. Capitolul Chinezești e special și iute -îl recomand doar acelora dintre voi care au oarecare predilecţie spre preparatele orientale. Deși, cred că de aici mi s-a făcut poftă de pipoţele de pui – “jizhen înseamnă comoara puiului și delicatesă” – și de cuiburi de rândunică (fix ceea ce pare, un cuib de rândunică uscat pus în apă fierbinte și apoi în supă de porc amestecată cu supă de ciuperci și de pui etc.) – din categoria nu încercaţi așa ceva acasă.

Partea mea favorită din această antologie, poate pentru că are și ingrediente istorice deopotrivă, este Tito și oaspeţii săi – chefuri socialiste. Se mânca bine la dineurile oficiale și sfaturile de taină, un motiv să credem că nu numai dragostea trece prin stomac, ci și istoria. Aceeași care consemnează că Nicolae Ceaușescu călătorea cu propriul bucătar și mânca un soi de terci din fulgi de ovăz, că Indirei Gandhi îi plăcea plăcinta cu mere (reţetă pe care o prepar[, fără să știe, și mama), că Brejnev gătea borș de sfeclă și că Hemingway e și numele unui cocktail preparat de Fidel pentru Tito.

O antologie savuroasă și de savurat pe burta plină, care ne (re)amintește că “orice mâncare bună e precedată de un mic infern”. Poftă bună!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.