Susan Sontag, despre fotografie

on 14.07.2014 at 16:34

Despre fotografie s-a scris și se scrie mult. La Susan Sontag, aparatul foto anticipează transcenderea sa într-o armă îndreptată spre subiect, dar garantează, în același timp, păstrarea valorii sale documentative și experiențiale. “Despre fotografie” este un jurnal argumentativ, departe de a fi exhaustiv, o colecție de momente și schițe ce poartă fotografia prin colțurile memoriei, timpului și desăvârșirii unui act care, dincolo de a fi pur personal, deservește o lume întreagă. Dincolo de dimensiunea documentativă, “Despre fotografie” este un compendiu, un dicționar de emoții, acte și accente, descriind liniar, ca într-un roman narat, volumele artei fotografice în relație cu omenirea, cu evoluția tehnică și artistică, cu schimbările politice și culturale, și, nu în ultimul rând, cu sinele din spatele obiectivului.

În fotografie există acel univers mistic care deconstruiește realitatea și îi adaugă perspectiva pe care ochiul uman o scapă din vedere, la propriu, și la figurat. Un aparat de fotografiat este nelipsit astăzi din orice vacanță, din orice călătorie cu trenul sau cu metroul, este adaosul firesc la memorabilia internă a oricărei familii și apanajul fiecărui individ înzestrat cu un telefon mobil cu cameră.

Atunci când oamenii din jur îmi cer rețete sau sfaturi pentru a obține o fotografie mai bună, le răspund din perspectiva atehnică a omului care, dincolo de câteva principii de optică de bază, nu știe să fotografieze decât pe modul dezarmat sufletește, în loc de automat, manual sau programat.

Atunci când am ținut pentru prima oară în mâini un Polaroid, o relicvă în care anticipația se construia la click, cu așteptarea plină de savoare a acelor câteva minute în care soluția revelatoare invadeaza suprafața hârtiei fotografice, mi-am imaginat că toată lumea din ochii celui care fotografiază rămâne concentrată în acel dreptunghi de dimensiunea a două cărți de vizită, în culorile suprarealiste pe care astăzi Instagram și alte aplicații deștepte ni le furnizează la secundă. Apoi m-am gândit la Susan și la realitatea imediată, transformată, în absența pixelilor, într-o realitate ce reverberează cu timpul, cu trecerea lui, ca o fâșie plană, peste oameni și locuri.

“În cele din urmă”, scrie Susan, „a avea o experiență echivalează cu a o fotografia, iar participarea la un eveniment public devine din ce în ce mai mult sinonimă cu contemplarea lui într-o formă fotografiată. Mallarme, cel mai rațional dintre esteții secolului al XIX-lea, spunea că totul există în lume pentru a sfârși în paginile unei cărți. Astăzi, totul există pentru a sfârși într-o fotografie”.