Train Delivery #2: programul evenimentelor din weekend în Gara de Nord
În weekendul 25-27 iulie spiritul Street Delivery ajunge în Gara de Nord în cadrul celei de-a doua ediţii Train Delivery, eveniment urban-feroviar care își propune să revitalizeze un spațiu simbolic al Bucureștiului. Organizat de Fundaţia Cărtureşti, Street Delivery și CFR SA cu sprijinul CFR Călători și ARCUB, Train Delivery transformă timp de trei zile faţa Gării de Nord, aducând pe linia 14, în sălile de aşteptare și pe culoarele gării o serie de concerte şi proiecte culturale gândite să redea acestui spaţiu frumuseţea uitată.
Timp de trei zile, peronul 14 – cel mai larg peron al gării – găzduiește scena principală de muzică a Train Delivery finanţată de ArCub sub titulatura „Peronul muzical”. Şase proiecte artistice vor însoţi sonor călătorii la Train Delivery: Rodion G.A. şi Soare Staniol în seara de vineri, Discotecă & Silvia Dumitrescu sâmbătă seară şi Tzuc & Petzi Live şi Javra în seara de jazz de duminică. O insulă de muzică vă aşteaptă şi în faţa panoului de informaţii din centrul gării, unde peste 20 de artişti vor ocupa pe rând scena DelaHaze FM. Printre aceștia se numără: Stema, Karpov not Kasparov, LeVant, Ada Kaleh și Poetrip. Iar călătorii care-și cumpără bilet la clasa a II-a vor fi surprinși sâmbătă seară de un concert de gospel.
Intervenţiile artistice ajung și pe șine: patru echipe de artişti vizuali vor lua în stăpânire trei vagoane de marfă şi peretele de lângă Muzeul CFR în cadrul proiectului Railroad Stories finanţat de ArCuB: Sweet Damage Crew, Train Cuts, Irlo şi Kero, Pisica Pătrată. Pe lângă sesiunile de graffiti pe care artiştii le vor desfăşura de această dată sub privirea îngăduitoare a Poliţiei de Transporturi Feroviare, un vagon întreg va fi reconvertit într-o zonă de relaxare prin decuparea în diverse forme a pereţilor săi de tablă şi prin transformarea lor în mobilier şi în spaţiu de expunere.
Tot la Peronul 14 vă aşteaptă garat un vagon restaurant, un compartiment redecorat în spiritul Orient Express, ateliere de trenuleţe pentru copii, o instalaţie artistică din fire textile şi oglinzi, o cameră obscură, expoziţii cu temă feroviară, o nouă copertă suprarealistă pentru clasicul Mers al Trenurilor, ateliere de istorie urbană, un workshop de regie de film semnat de Vlad Petri și Gabi Basalici, caricaturi la minut, proiectul Dume de mestecat, exerciții imaginare de călătorii creative, povești cu taste reîncarnate, ateliere de reciclare creativă sau o expoziţie cu pitici de grădină şi mitici. Peste 50 de proiecte au fost selectate din cele 100 înscrise în concursul de proiecte Train Delivery. Lista completă a acestora este disponibilă pe traindelivery.ro.
Salonul Regal al Gării de Nord, locul în care Regele își aștepta trenul, va găzdui vineri dimineaţă întâlnirea din iulie a seriei Creative Mornings, care îl are ca invitat pe Vlad Nancă, dar şi a doua ediţie a discuţiilor din Salonul Poneiului Roz, moderate de Corina Șuteu și de Cristian Neagoe. Sâmbătă după-amiază, la Salon se vorbește despre subteranele Gării de Nord (tot atunci are loc lansarea filmului documentar „Fundația Bruce Lee”, un film din Casa Jurnalistului), iar duminică tema discuțiilor este “Creativii și cultura oficială” cu Farid Fairuz aka Mihai Mihalcea, Linda Barkasz aka Nuclearfairy și Mihai Chirilov (TIFF). Aceasta este una dintre puținele ocazii când Salonul Regal este deschis publicului pentru vizitare, iar arhitecura sa spectaculoasă, restaurată recent în forma originală, din vremea regelui Carol I, poate fi admirată de călători. Tot în Salonul Regal veţi întâlni proiectul Bagaje, care adună în mai multe valize obiecte aduse de invitaţii Train Delivery.
Un alt loc dezvăluit publicului în cadrul Train Delivery este Sala de spectacole CFR, un spațiu cu o capacitate de 450 de locuri care va găzdui proiecțiile filmelor cehești Alois Nebel (2011, de Tomáš Luňák) și clasicul Trenuri bine păzite (1966, de Jirí Menzel), precum și documentarul lui Thierry Michel, Metamorphose d’une gare, care urmărește construcția gării din Liège după proiectul celebrului arhitect Santiago Calatrava.
Proiecții video pot fi urmărite în cele trei zile de Train Delivery și în Sala de așteptare a Gării de Nord. Dintre acestea vă recomandăm două seturi de scurt-metraje poloneze, reunite sub titlul O!PLA ACROSS THE BORDERS, care prezintă laureații primei ediții a Festivalului Național de Animație Poloneză „O!PLA”.
Cei mici vor găsi la Train Delivery spațiu de desfășurare și programe gândite special pe măsura lor: atelierul copiilor pasionați de trenuri și trenulețe, Micul Modelist, jocul „Între Două Trenuri”, ateliere de istorie urbană, dar și un muzeu care trebuie pus pe lista de vizitat: Muzeul CFR, care adăpostește una dintre cele mai interesante diorame cu trenuri electrice în miniatură din România.
Și pentru că toate drumurile duc la gară, sâmbătă, de la ora 19.00, ARCEN vă invită să luați parte la traseul-cultural Povești din Bucureștii ce se duc, un traseu care măsoară 1,5 km, pornește de la Palatul Krețulescu-Cișmigiu și are ca punct final peronul 14 al Gării de Nord. Proiectul vă propune să descoperiți spațiul urban din zona Gării de Nord, spațiu care cuprinde străzi celebre care făceau, în vremurile mai bune, legătura dintre Gară și centrul orașului pentru călătorii veniți în vizită ori cu multă treabă la București. Alte două tururi ghidate se vor organiza în weekendul Train Delivery, unul realizat de Rezistența Urbană, celălalt de oamenii străzii din Gara de Nord.
Train Delivery are loc în perioada 25–27 iulie 2014. Pentru a ajunge la Train Delivery luați metroul până la stația Gara de Nord sau oricare dintre liniile RATB 62, 65, 79, 86, 93, 97, 133, 182, 205 sau 282.
Ce a rămas în urma colaborării noastre cu CFR pentru Train Delivery #1?
• Wi-Fi gratuit în toată Gara (caută rețeaua Train Delivery)
• Taxiurile pirat nu mai sunt tolerate la ieșirea principală de la coloane
• Coșurile de gunoi au fost înlocuite
• Au fost montate panouri cu hărți care te ajută să te descurci mai ușor prin gară
• Intrarea în Muzeul CFR a fost marcată printr-un graffiti care atrage vizitatori și fotografi
• Angajații Gării de Nord abia așteaptă să te revadă
Intrarea la Train Delivery e liberă, gratuită, fără garduri, fără brățări și fără bilet de călătorie.
Detalii despre program, proiecte și alte chestiuni feroviare: www.traindelivery.ro
Facebook event: https://www.facebook.com/events/1507385579493706
Organizatori: Fundația Cărturești, Street Delivery, CFR SA
Proiect finanțat de: ARCUB
Parteneri: CFR Călători, Muzeul CFR, Romanian Film Initiative, DelaHaze FM, ShortsUP, REGINA MARIA – Rețeaua Privată de Sănătate, Centrul Ceh (Czech Centre Bucharest), Atelierul de Grafică, Discotecă, A&A Records, Jazz Compas, Hotel Caro, Fundatia Friends for Friends
Parteneri media: Digi24, Europa FM, SapteSeri, VICE, Revista Zeppelin,Metropotam, Think Outside the Box, SUB25, Veioza Arte, FEEDER.ro, Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, Bucuresti Optimist, Orasul Meu, getlokal, Ginger Group
There are no comments
Add yours