Vera Nacu, regizoare & fondatoare Teatrul 21, mamă | „Ce e cel mai frumos, însă, e faptul că și acum citim împreună, deși ei pot citi singuri”

Vera Nacu este actriță și regizoare. A fost mulți ani în Ludic, foarte cunoscut ca fenomen teatral independent în Iași, în perioada regretatului regizor Aurel Luca. Acum Vera a deschis, cu familia, prietenii din fostul Ludic și pe bani de-acasă, un teatru nou, independent – Teatrul 21. Prin ei, la Cărturești Iași se desfășoară clubul de carte Cartea de la mic dejun, cu și pentru părinți și copii. Vera, împreună cu Alex și Eliza – copiii ei care citesc de foarte mici, aleg cărțile, organizează întâlnirile și pornesc pofte de lectură. Am vorbit cu Vera despre creșterea micilor cititori și despre frumusețea lecturii împreună.

Cum ai redescoperit lectura alături de copiii tăi?

Pas cu pas. Am trecut de le beletristrică la cărți de parenting și apoi am plonjat în universul cărților de copii. M-am adaptat la personalitatea fiecăruia dintre cei doi copii. Alex e fascinat de tot ce înseamnă carte de la câteva luni. I-am citit mereu și a învățat să recunoască literele înainte de a vorbi propriu-zis. Avea cărțile lui preferate din care citeam iar și iar și iar. Nu puteam să schimb un cuvânt, mă corecta din priviri. Eliza e mult mai energică, așa că am adaptat lecturile la nevoile ei. Am ales povești interactive, cu mult umor, cu joaca inclusă. Ce e cel mai frumos, însă, e faptul că și acum citim împreună, deși ei pot citi singuri. Eu citesc pe voci, intru în jocul lor și al personajelor. E un moment special, de conectare, care ne bucură pe toți.

Ce aduce bun lectura în viața ta?

Îmi aduce un fel de bucurie, de uimire pe care nu o găsesc în altă parte. E o călătorie în fiecare carte, către exterior sau către interior. Și, ca orice călătorie, te transformă. În plus, e și un soi de voluptate – mai ales după ce ai copii și foarte mult din timpul și spațiul tău le este dedicat – să te poți retrage preț de câteva minute în altă lume, să poți trăi altă viață. E ca în teatru, aproape. Și acolo poți lua vieți cu împrumut, întorcându-te la a ta altfel, mai bun.

Și copiilor?

Pentru copii, lectura mi se pare esențială. Și mi s-a confirmat asta deja, la ambii copii. Cărțile le-au oferit răspunsuri la tonele de întrebări care vin o dată cu vârsta, exemple de comportament în anumite situații (bullying, evenimente sociale), dar au fost și prilej de distracție (foarte apreciate la noi au fost seriile de benzi desenate). Au descoperit literatura universală deja la vârste fragede – sunt multe cărți mari adaptate minunat pentru copii. Au învățat despre emoții, depre soluții concrete la situații de viață pe care noi, adulții, abia le dibuim. Au învățat despre adevăratele valori, citind despre viețile unor mari oameni care au început și ei prin a fi copii și care au reușit să treacă peste tot felul de obstacole care păreau imposibile. Și mai e ceva foarte important: dincolo de informații sau aventuri, lectura i-a făcut mai încrezători. Le-a dat curaj să întrebe, să se exprime, să vadă că există opțiuni, că au drepturi, că e o lume mare dincolo de cea pe care o cunosc și care trebuie explorată și protejată.

Cum arată alegerile la vârstele lor? Cum te implici ca mamă în asta?

Copiii mei sunt foarte diferiți în toate, deci implicit și în obiceiurile de lectură. Alex a început să citească de pe la 5 ani și acum, la aproape 10, citește tot ce prinde. Trece de la Garfield la ”Enciclopedia zmeilor”, de la Roald Dahl la mitologia egipteană și de la ”Harry Potter” la ”Sapiens”. Îi plac mult și enciclopediile sau cărțile de curiozități. Pe toate le citește activ, pune întrebări, face analogii, reține foarte multe informații. Eu pot, cel mult, să îl ghidez spre o colecție sau să-i spun de un autor. L-am învățat să citească prezentările cărților și alege singur, în funcție de asta, de autor sau de recomandarea de vârstă a editurilor.

Eliza, care are 7 ani, e mult mai… selectivă. A început cu benzile desenate pentru că le citea Alex și se distrau împreună, apoi seria ”Bede Citit Ușor”, cărțile cu Isadora Moon. În general, preferă cărțile care au și o latură interactivă (lipit, colorat, dezlegat mistere) sau care îi permit să se joace, să le interpreteze – cum sunt cărțile de poezii ale lui Carmen Tiderle. Ea știe cât de importantă este lectura, dar preferă să îi citesc eu mai mult. Nu vreau să o forțez să citească, are timp și pentru asta. În plus, dacă ar citi din obligație, ar dispărea partea cea mai importantă – plăcerea lecturii.

Ce gust au lecturile de la mic dejun?

Au gust puternic de copilărie, de libertate în gândire și simțire. E fantastic felul în care copiii citesc mai ales printre rânduri. Eu îi provoc de fiecare dată să spună ce ar face în locul personajelor, sunt de partea lor și îi încurajez să pună întrebări, să facă legături cu propriile experiențe. La ultima ediție, deși am discutat o carte adresată vârstelor mai mici (”Tati, te rog, adu-mi luna de pe cer”), am ajuns să discutăm despre legendele lumii, să rebotezăm luna drept ”Soarele Nopții” (pentru că soarele e cel care îi asigură lumina, nu-i așa?) și chiar să descoperim că autorul a omis să ne arate unde se mai sprijină scara după ce Tati a luat luna de pe cer.

A, și mai au gust a înghețată, căci ăsta pare să fie desertul preferat al copiilor la care ajungem, fără să vrem, de fiecare dată.

Vă ajută clubul de carte de la Cărturești Iași?

Sigur, e un moment așteptat deja. Pentru Alex și Eliza, Clubul de carte e cam prima experiență în care sunt personaje principale, în fața unui public. Alex e consultantul meu în alegerea cărților, Eliza mă sfătuiește ce activități sunt mai potrivite pentru a ne împrieteni cu ceilalți copii. Simt că facem ceva împreună, ca echipă. Au și ei responsabilități și asta le prinde foarte bine. În plus, descoperă și alți copii care citesc, fac schimb de idei, de promisiuni. Nu e o activitate educativă, în sine, ci mai degrabă o întâlnire între prieteni, în care povestim despre carte, autor, dar și despre animalele preferate, despre tehnici de adormit (care, clar, nu funcționează decât dacă numeri oițe până la 120, de două ori!), despre călătorii mai mult sau mai puțin imaginare.

Ce înseamnă în ziua de astăzi lectura – cum vă împăcați între timpul pe ecrane și timpul pe pagină?

O, greu de spus. Eu le limitez copiilor timpul la ecrane, dar nu le interzic în totalitate pentru că lumea în care trăim le cuprinde și trebuie să ne obișnuim cu asta. Lectura e o stare și oferă atât de multe! Doar că într-o lume atât de grăbită, competitivă și solicitantă, își găsește loc cu greu. Iar pentru copiii obișnuiți să obțină totul dintr-un singur click, e cu atât mai greu să aibă răbdarea de a descoperi lumile din cărți. Depinde de noi, ca adulți, să le dăm alternative sănătoase. E greu, dar e o investiție pe termen lung și merită.

Deși le place să citească, Eliza și Alex sunt și ei captivați de ecrane. Au timp limitat la device-uri, diferit în funcție de vârstă și nu în fiecare zi. Am discutat mult despre asta, despre ce consecințe poate avea expunerea la ecrane (mai ales jocurile), despre pericolele de pe internet, am adus argumente, am negociat și, una peste alta, au înțeles. Tentația e însă mare și la fel e frustrarea că alți copii de vârsta lor au acces nelimitat la device-uri sau au propriul telefon. Dar discutăm și despre asta, le explic faptul că e normal să fie uneori supărați sau frustrați. E important să înțelegem lucrurile și din perspectiva lor, e important să fim cu ei și în asta. Noi avem, însă, un aliat: încrederea. Ei au încredere că fac alegerile potrivite pentru ei, chiar dacă nu sunt mereu de acord cu ele. Iar încrederea asta se construiește zi de zi și e un efort care nu cred că se termină vreodată.

Cum vezi viitorul cărții ca cititor?

Chiar dacă nu ajung să citesc atât cât vreau sau atunci când vreau, nu pot să-mi imaginez viața fără carte. Și obiectul în sine îmi aduce bucurie, de abia aștept să țin o carte în mână, să o răsfoiesc. Mirosul de cerneală, revenitul la anumite pagini, sublinierile sau notițele – toate îmi sunt dragi. Probabil nu va fi la fel pentru generațiile care vin din urmă care au atâtea alte instrumente la îndemână. Dar depinde și de noi, cei care îi formăm, să le dăm alternative și să le arătăm adevăratele valori.

La Clubul de carte, noi menționăm de fiecare dată tilul cărții, autorul, ilustratorul, editura. Le-am explicat cât de importante sunt toate acestea. Fără ele, noi n-am avea cartea în mână și nu ni s-ar deschide atâtea lumi. Apoi citim, discutăm, facem legături, empatizăm, ne imaginăm. Așa, pas cu pas, se formează dragul de carte și obiceiurile bune care ne cresc mari. Deci, aș spune că responsabilitatea de a crește cititori și de a asigura un viitor cărții e în mare măsură la noi, adulții de azi (părinți, bunici, profesori etc.).

Mă uit cu drag la copiii care vin la Clubul de carte, sunt tare bucuroasă că sunt atât de prinși de magia lecturii. Și sunt recunoscătoare părinților care au sădit ce și cum trebuie în sufletul lor. Cartea de la mic dejun mi-a dat speranță – atât ca cititoare, cât și ca mamă.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.