Dan Coman: Dragostea e o obișnuință stranie oricînd

În iarna anului 2017, Dan Coman publică volumul de poezie Insectarul Coman, Editura Charmides. Despre acest volum, Bogdan-Alexandru Stănescu scrie: „Poezia din Insectar…poate fi înțeleasă doar ca o nouă izbucnire a magmei care clocotește în subteranele Coman de 20 de ani: cel care cunoaște anul cîrtiței… și ghinga va recunoaște aici aceeași exactitate tăioasă, aceeași exuberanță artificială (de insectar în care fluturii prinși cu bolduri încep să bată frenetic din aripi), aceleași arhetipuri ale disperării cu măști teratomorfe, care îndreptățeau critica să vorbească despre suprarealism. Și va recunoaște aceeași bolnavă monotonie bacoviană, aceeași bătaie ca de metronom a disperării care pulsează în aceste poeme, sub orice deghizaj s-ar prezenta ele.”

Andra Rotaru: Există gesturi care obosesc alte gesturi. Se pot iniția și anula mecanismele oboselii, e o rutină-exercițiu care „lucrează” pentru reobținerea unei stări de bine?

Starea de bine e însăși rutina. Cafeaua de dimineață, cartea pe care o deschid după a treia țigară, lumina care nu trece de perdea decît la primele mișcări ale zațului. Micul dejun pregătit pentru ceilalți, vorbele scurte, graba de a nu întîrzia la școală. Apoi, ca în orice moment în care trebuie să te îndepărtezi și să mergi la muncă, timpul se suspendă. E o perioadă din zi care nu există. Pilotul automat își face datoria: nici o greșeală nu se strecoară în circuit. Apoi, cînd timpul începe iar să funcționeze, lucrurile se recompun de la sine. Prînzul și noile clădiri Lego, plimbările, cartea reluată la început de noapte, cînd ceilalți intră în somn. Liniștea.

Și cred că e suficient să știi toate astea ca să dezmembrezi ușor, aproape în joacă, mecanismele oboselii. Iar gesturile care obosesc alte gesturi nu sunt decît gesturi făcute pe jumătate. Și, ca toate lucrurile făcute doar pe jumătate, sunt acoperite la timp de lumină.

Andra Rotaru: „Am rezistat dragostei, inteligenței și moralei”. Cît timp crezi că mai rezistă și „planta care crește în cap”?

Rezistența vine tocmai de la planta care crește în cap: în jurul ei, ca musculițele de cafea atrase-n mijlocul nopții de jarul unei țigări, se învîrt toate celelalte. Fragilitatea acestei plante e cea mai mare putere pe care o am. Uneori o pot auzi foșnind, alteori simt cum crește brusc și mă dezechilibrează. De cele mai multe ori, însă, e imposibil de reperat. Își secretă în taină substanțele, pune ordine în lucrurile la care nu există acces, filtrează lumina. O inteligență prea riguroasă ar distruge-o, morala ar scoate-o din rădăcini, dragostea ar șterge-o imediat din memorie. Deși e vorba de o plantă situată în afara memoriei, e adînc legată de aceasta. Deși e vorba de o plantă legată strîns de limbaj, încercarea de a o denumi e inutilă. În definitv, rezistența noastră e dată de rezistența ei. Iar supraviețuirea acestei plante depinde, în primul rînd, de distanță. Distanța optimă față de tot ceea ce are un înțeles imediat, de tot ceea ce se poate spune clar și distinct.

Andra Rotaru: „viața nu ne-am trăit-o,/ lucrurile în care am crezut s-au împlinit/ mult înainte de vreme”

Lucrurile nu vin întotdeauna în ordine – sau nu în ordinea pe care o aștepți – și asta fragmentează, fisurează realitatea și face ca urmele pe care credeai că le-ai lăsat să dispară înainte de vreme. N-am fost niciodată ghidat de curaj – e un alt vers din Insectar care se potrivește aici. Curajul pe care trebuie să-l ai atunci cînd scrii și care nu are nici o legătură cu cel din viața de zi cu zi. De fapt, tot Insectarul e despre literatură, nu despre viață – așa cum s-ar putea (greșit) înțelege. Despre mecanismele din spatele gestului de a scrie și despre faptul că, deși înțelegi, deși știi cu cea mai mare claritate că ai ajuns la capăt, nu poți să renunți și să te bucuri că ai supraviețuit.

Andra Rotaru: Ce mai poate face dragostea, mai ales la bătrînețe și mai ales atunci cînd devine doar o „obișnuință stranie”?

Dragostea e o obișnuință stranie oricînd, la orice vîrstă și în toate formele sale. Un mecanism care reglează doar pentru a deregla. Intensitatea cu care corpul încearcă (în zadar) să facă față minții. Încercarea de a folosi un limbaj inteligibil exact acolo unde nu se mai aplică nici un fel de limbaj. Cerul înstelat de deasupra și planta porno din cap. Strania obișnuință de a desena inimioare în loc de rinichi. Spațiile enorme dintre doi oameni prin care trebuie să treacă, mereu, ceilalți. Singurătatea plăcerii. Cheița care ne pune în mișcare, mereu pe traseele prestabilite.

Lucrurile astea sînt cele care-mi plac cel mai mult cînd vine vorba despre dragoste. Poate și pentru că, exact ca în cazul literaturii, singurul lucru care-ți mai rămîne de făcut e să crezi.

Andra Rotaru: „Efortul făcut în numele frumuseții va fi fără sfîrșit”, „efortul făcut în numele capului va rămîne fără răspuns”. Există liniște în insectar?

În toate cărțile există liniște. Fie și pentru că, la capătul lor, cineva a obosit. Cred că, de fapt, despre asta e vorba aici: un loc gol pe care să-l privești doar cîteva clipe, înainte să te îndepărtezi și să uiți. Unii vor spune că insectarul e atît de vechi încît n-a mai rămas nimic din ce era înăuntru, alții vor putea crede că ființele prinse acolo erau încă în viață și au reușit să scape, umblînd acum fiecare prin lumina sa. Orice am alege, alegem cu o greutate nevăzută pe umeri. E un efort continuu, fără sfîrșit.

Andra Rotaru: Cum ar arăta o zi în care Dan Coman ar mirosi a cafea?

Ar fi o dimineață într-un mare oraș european. Hotel de patru stele, mic dejun la pat, cameră pentru fumători. Radioul pornit, soarele la jumătatea covorului, cordonul de la halat desfăcut. Încă mi-aș șterge părul cu mișcări scurte și iuți – prosoapele plușate m-au enervat dintotdeauna, fițe pe care nu le-am înțeles niciodată, lucruri inutile întîlnite doar în astfel de locuri – ca și cafeaua din cești: o apă fierbinte și colorată, imposibil de băut. N-ar trece mai mult de cinci minute: așezat pe marginea patului, mi-aș aprinde țigara. Ea își va scoate capul de sub plapumă și va zîmbi, fără să deschidă ochii: prima noapte împreună și deja te-ai spălat cu gelul meu de duș cu aromă de cafea, ar șopti, miroși minunat. Vino aici.

Andra Rotaru: Peste încă 20 de ani de acum încolo, unde o vom găsi pe cîrtița galbenă purtată în cap de alți 20 de ani?

Viitorul nu m-a interesat niciodată. Nu în ceea ce privește cărțile pe care le-am scris. Dar mi-ar plăcea ca peste 40 de ani să existe cineva în Chile, de exemplu, o fată care să-și aștepte la începutul nopții iubitul într-o stație de autobuz și afară să ningă superb și fetei să-i fie atît de frig încît să-și aprindă o țigară și, în așteptare, să întindă mîna spre cartea de pe bancheta din stație, pe jumătate acoperită de-un ziar de sport, și să o ridice de-acolo pentru cîteva clipe, atît cît să citească anul cîrtiței galbene, un titlu într-o limbă necunoscută – chiar înainte ca iubitul ei să apară brusc lîngă ea și s-o îmbrățișeze, și fata să lase cartea să-i alunece din mînă deodată cu țigara, direct în zăpada depusă, ca niciodată, în straturi triple, într-un Santiago de Chile fără sfîrșit.

_

Dan Coman s-a născut la 27 iulie 1975 în localitatea Gersa, județul Bistrița- Năsăud. A debutat cu volumul anul cîrtiței galbene, Editura Timpul, Iași, 2003. Au urmat volumele: ghinga, Editura Vinea, București, 2005, Dicționarul Mara, Editura Cartier, Chișinău, 2009,  Insectarul Coman (Editura Charmides, 2017). În 2004 obține Premiul Național de poezie ,,Mihai Eminescu” pentru Debut și Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. În anul 2010 a primit Premiul pentru poezie Radio România Cultural, iar în 2011 Vilenica Crystal Prize, Slovenia. A publicat și volumele de proză Irezistibil (Cartea Românească, 2010), Parohia (Cartea Românească, 2012), Căsnicie (Polirom, 2015). În 2010 îi apare în limba germană antologia de poeme ghinga, Edition Solitude, traducere de Georg Aescht. Textele sale sunt prezente în antologii din România, Suedia, Franța, SUA, Serbia, Ungaria, Slovenia, Canada.

Interviu de Andra Rotaru

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.