11-09-2022-finaliisti-vioara-cge-2022_-photo-alex-damian

Concursul Internațional George Enescu 2022 / Pianista Alexandra Segal din Israel câștigă premiul I la Secțiunea Pian / Au fost premiate și cele mai interesante compoziții

Credit foto: Alex Damian

Alexandra Segal, reprezentând Israelul, a câștigat Concursul Internațional George Enescu 2022, Secțiunea Pian, după o Finală în care a interpretat Concertul nr. 3 în do major pentru pian și orchestră op. 26 de Serghei Prokofiev. Premiile II și III au fost acordate pianiștilor George Todică (România) și Chun Lam U (Hong Kong, China). Publicul a aflat, în seara de 18 septembrie, și câștigătorii Secțiunii Compoziție, la categoriile Muzică Simfonică, Muzică de Cameră și Originalitate (premiu acordat în premieră anul acesta). Câștigătorii au fost Shin Kim, cu lucrarea ”Symphony nr. 1 – Consolations”, Leonardo Marino, cu lucrarea ”Il deserto del senza tempo” și Bartosz Jawor, cu lucrarea ”Prayers”.

Fundația Culturală Erbiceanu a acordat de asemenea un premiu în valoare de 2500 de Euro, ”Premiul Constanța Erbiceanu” celui mai bine clasat pianist român, ce a revenit pianistului George Todică.

Juriul Secțiunii de Pian la ediția 2022 a Concursului Enescu a fost format din: Nelson Goerner (președinte), Luiza Borac, Dana Borșan, Philippe Dinkel, Peter Jablonski, Andrea Lucchesini, Andrei Pisarev, Matti Raekallio și Josu de Solaun.

Premiul I al Concursului Internațional George Enescu 2022 este în valoare de 15.000 de euro, premiul al doilea de 10.000 de euro, iar premiul al treilea de 5.000 de euro. De asemenea, câștigătorul Concursului Enescu 2022 are posibilitatea de a concerta în cadrul edițiilor 2023 și 2024 ale Festivalului şi Concursului Internațional George Enescu, precum și în concerte organizate în cadrul stagiunilor filarmonicilor din România. Trofeele Concursului Enescu 2022, oferite celor trei tineri violoniști, sunt realizate din sticlă și poartă semnătura artistei Iulia Năstase.
Premiul ”Constanța Erbiceanu”, acordat pianistului George Todică, cel mai bine clasat pianist român în Concursul Internațional George Enescu 2022, a fost înmânat de Constantin Erbiceanu, Președintele Fundației Erbiceanu. ”Am plăcerea să vă anunț acest premiu în amintirea mătușii mele, Constanța Erbiceanu, mare profesoară și solistă, care a cântat alături de mari filarmonici europene”, a declarat Constantin Erbiceanu.

Alexandra Segal reprezintă Israelul și s-a născut la Kiev, în Ucraina, în 1995. A început să studieze pianul la vârsta de șase ani cu prof. Natalie Tolpygo. În prezent, studiază la Universitatea de Muzică și Artele spectacolului din Graz cu prof. Milana Chernyavska. Alexandra Segal a susținut concerte în Israel, Statele Unite ale Americii, Spania, Italia, Franța, Germania, Austria, Polonia, Letonia, Croația și Ucraina, unele dintre ele fiind transmise în direct la radio și televiziune. A câștigat premiul al III-lea la Concursul Internațional de Muzică Medici (2021), premiul al III-lea la Concursul Internațional de
Muzică de la Chicago (2020), premiul I la Concursul Piano Forever (2017, Israel), premiul I la Concursul de Pian Arianne Katcz (2017), premiul I la Concursul Pnina Salzman pentru Tineri Pianiști (2017), premiul al III-lea la Concursul Internațional de Pian de la Riga (2012), premiul I la Concursul Internațional de Pian Crimean Spring (2010). A concertat ca solistă alături de Orchestra Simfonică din Ierusalim, Orchestra Simfonică din Haifa, Orchestra de Cameră din Kiev, Orchestra Filarmonicii din
Donețk, Raanana Symphonette și Orchestra Simfonică a Școlii de Muzică Buchmann-Mehta, sub conducerea unor dirijori precum Vag Papian, Avi Ostrowsky, Yoav Talmi și Guy Feder.

George Todică este din România și a obținut Diploma de Artist la Colegiul Regal de Muzică din Londra în 2019, sub îndrumarea Normei Fisher, după ce a absolvit masterul la Conservatorul Regal din Scoția în 2017. Și-a făcut debutul la Wigmore Hall în octombrie 2018, în calitate de Tillett Trust Young Artist. A obținut premiul I la Royal Over-Seas League Keyboard Prize (2022), Norah Sande Award în Anglia,
Concursul de Pian Stefano Marizza în Italia, Concursul de Pian din Moray, Scoția, Festivalul Internațional de la Llangollen; premiul al II-lea la Concursul Internațional Piano Campus în Franța și premiul al III-lea la Concursul Internațional de Pian de la Istanbul. În domeniul muzicii de cameră, George colaborează frecvent cu soprana Charlotte Hoather, alături de care a înregistrat 4 albume, și face parte din Chloé Piano Trio, alături de violonista Maria Gîlicel și de violoncelista Jobine Siekman. George Todică și-a făcut debutul cu orchestra la vârsta de 14 ani, alături de Filarmonica Moldova din Iași și a concertat ca solist cu Orchestra din New Edinburgh, Istanbul Orchestra’Sion, Orchestra Absolvenților de la Cambridge, Orchestra de Cameră a Conservatorului Regal din Scoția, Orchestra din Cergy-Pontoise, Paris, Orchestra Learig și Orchestra Stewart’s Melville College.

Chun Lam U este din Hong Kong (China), și s-a născut în 2002. În prezent studiază la Conservatorul Oberlin cu prof. Dang Thai Son. A început să studieze pianul la vârsta de 5 ani la Academia de Muzică GMC din Hong Kong (China), cu prof. Rizzo Chung. Printre realizările sale se numără premii la Concursul Internațional de Pian pentru Tineret Steinway & Sons din China, Concursul Internațional de Pian Chopin din Asia, Concursul Internațional Mozart pentru Tineri Muzicieni de la Zhuhai, Concursul Internațional de Pian de la Hanoi, Concursul de Pian Van Cliburn Junior și Concursul Internațional
pentru Tineri Pianiști de la Ettlingen. Chun Lam a colaborat cu Salzburg Chamber Soloists, cu Orchestra Simfonică din Vietnam și cu Orchestra Simfonică de Tineret din Hong Kong (China), sub conducerea dirijorilor Lavard Skou-Larsen și David Gómez Ramírez. A participat la cursuri de măiestrie susținute de pianiști și profesori renumiți, precum Maria João Pires, Tamás Ungár, William Grant Naboré, Lee Kum-Sing, Antonio Pompa-Baldi, Angela Cheng sau Reiko Kikuchi.

Ediția a XVIII-a a Concursului Internațional George Enescu a avut loc la București între 4 și 18 septembrie. În acest an, Concursul Enescu a marcat revenirea în sala de spectacol, după doi ani în care evenimentele culturale au fost nevoite să se reinventeze și să se mute parțial sau total în online. Mesajul pe care Concursul Enescu îl transmite anul acesta este acela al redobândirii speranței: Muzica speranței | Music of Hope. La etapa online a Concursului s-au înscris peste 100 de tineri muzicieni din toată lumea pentru secțiunile interpretative, la care s-au adăugat 22 de lucrări camerale și orchestrale la Secțiunea Compoziție.
Pentru mai multe detalii, vă rugăm accesați: https://www.festivalenescu.ro

Violonista româncă Maria Marica câștigă Finala la Secțiunea vioară

Maria Marica, în vârstă de 24 de ani, a câștigat Concursul Internațional George Enescu 2022, Secțiunea Vioară, după o Finală în care a interpretat Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 77 de Johannes Brahms.

De asemenea, violonista a primit și un premiu special din partea Asociației IMK Vienna, reprezentată de Igor Petrushevski, membru al juriului: un concert în calitate de solistă alături de North Czech Philharmonic Orchestra, în 2023, la Praga. Maria Marica va interpreta, alături de violoncelistul Benjamin Kruithof – câștigătorul secțiunii violoncel a Concursului Enescu, Dublul Concert pentru vioară și violoncel în la minor, op.102 de Johannes Brahms. Finala de Vioară a Concursului Enescu a avut loc marți, 13 septembrie, la Ateneul Român. Pe locurile doi și trei s-au situat românul Ștefan Aprodu și francezul Grégoire Torossian. Publicul a îmbrățișat cu mult entuziasm cele trei concerte cu orchestră în care soliștii au interpretat unele dintre cele mai iubite compoziții pentru vioară din istoria muzicii.

Maria Marica din România a câștigat marți seară Premiul I al Secțiunii Vioară Concursului Internațional George Enescu 2022, la sfârșitul unei Finale în care a interpretat Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 77 de Johannes Brahms, acompaniată de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Wilson Hermanto. Juriul a premiat și cel mai bun acompaniator străin, titlu ce a revenit francezului Aimo Pagin.
Pentru mai multe detalii, vă rugăm accesați: https://www.festivalenescu.ro

11 septembrie / Doi români și un francez, finaliști la Secțiunea Vioară

Credit foto: Alex Damian

Cei trei finaliști ai Secțiunii de Vioară din cadrul Concursului George Enescu 2022 au fost anunțați în această seară, în urma Semifinalelor ce au avut loc în 10 și 11 septembrie. În Finala de pe 13 septembrie, pe scena Ateneului Român vor răsuna, în interpretarea celor trei tineri muzicieni, două capodopere muzicale, două dintre cele mai îndrăgite și apreciate concerte pentru vioară din toate timpurile, compuse de Brahms și Ceaikovski. Rezultatele au fost anunțate de juriul de specialitate duminică seara.  

Doi dintre violoniștii calificați în Finală, Ștefan Aprodu și Maria Marica, au ales ca repertoriu Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 77 de Johannes Brahms, unul dintre cele mai faimoase concerte de vioară din istoria muzicii. Al treilea concurent, Grégoire Torossian, va interpreta Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 35 de Piotr Ilici Ceaikovski, unul dintre cele mai renumite concerte pentru vioară dar și unul dintre cele mai dificile din punct de vedere tehnic. Pentru mai multe detalii, vă rugăm accesați: https://www.festivalenescu.ro

8 septembrie / Benjamin Kruithof din Luxemburg câștigă Finala la Secțiunea Violoncel

Benjamin Kruithof a câștigat Concursul Internațional George Enescu 2022, Secțiunea Violoncel, după o Finală în care a interpretat Concertul în si minor pentru violoncel și orchestră op. 104 de Dvořák. Finala de Violoncel a Concursului Enescu a avut loc joi, 8 septembrie, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Constantin Borodin (Republica Moldova/România), iar pe locul al treilea Constantin Siepermann (Germania). 

Credit foto: Alex Damian

Benjamin Kruithof din Luxemburg a câștigat marți seară Premiul I al Secțiunii Violoncel a Concursului Internațional George Enescu 2022, la sfârșitul unei Finale în care a interpretat Concertul în si minor pentru violoncel și orchestră op. 104 de Dvořák, acompaniat de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Tito Muñoz. Juriul a acordat și Premiul pentru cel mai bun acompaniator străin, care  a revenit italianului Claudio Berra.

Juriul Secțiunii de Violoncel la ediția 2022 a Concursului Enescu a fost format din: David Geringas, (Președintele Juriului), Natasha Brofsky, Enrico Dindo, Reinhard Latzko, Leonid Gorokhov, Alexandra Guțu, Tsuyoshi Tsutsumi, Marin Cazacu și Meehae Ryo.

”Au fost doi ani grei, din cauza pandemiei, dar sunt fericit să observ că asta nu ne-a afectat din punct de vedere artistic, pentru că am avut parte de niște performanțe deosebite în acest Concurs. Sunt în special fericit că am avut ocazia să ascult lucrările lui George Enescu”, a spus pe scena Ateneului Român joi seara reputatul violoncelist David Geringas, Președintele Juriului Secțiunii Violoncel, care a anunțat rezultatele Finalei.

Premiul I al Concursului Internațional George Enescu 2022 este în valoare de 15.000 de euro, premiul al doilea de 10.000 de euro, iar premiul al treilea de 5.000 de euro. De asemenea, câștigătorul Concursului Enescu 2022 are posibilitatea de a concerta în cadrul edițiilor 2023 și 2024 ale Festivalului şi Concursului Internațional George Enescu, precum și în concerte organizate în cadrul stagiunilor filarmonicilor din România. Trofeele Concursului Enescu 2022, oferite celor trei tineri violonceliști, sunt realizate din sticlă și poartă semnătura artistei Iulia Năstase.

Benjamin Kruithof, din Luxemburg, cântă la un instrument din secolul al XVIII-lea, realizat de lutierul italian G.B. Guadagnini, care îi este pus la dispoziție de Universitatea de Arte din Berlin. A început să studieze violoncelul la vârsta de 5 ani la Conservatoire du Nord, cu Raju Vidali. Benjamin Kruithof a concertat cu Orchestra de Cameră din Luxemburg, Filarmonica din Herford, Orchestra Filarmonică din Luxemburg, în săli precum Concertgebouw Amsterdam, Gasteig München, Kings Place din Londra, Sala de Concerte din Changsha, Sala Universității Renmin, Opera din Guangzhou, Filarmonica din Luxemburg, Sala Cortot din Paris. A cântat alături de Conrad van Alphen, Adrian Adlam, Vadym Kholodenko, Alena Baeva, Semion Gavrikov, Pascal Schumacher, Thomas Hell, Florian Krumpöck, Hartmut Haenchen și Vahan Mardirossian. În februarie 2020 a înregistrat primul său CD cu Filarmonica din Herford la casa de discuri Ars Production. În 2021 a fost invitat să participe la Academia Seiji Ozawa din Elveția.

Constantin Borodin (Republica Moldova/România), născut în Chișinău, este laureat al mai multor concursuri naționale și internaționale. A început studiul violoncelului la 6 ani, în orașul natal, sub îndrumarea profesorilor V. Komissarova și B. Savici. A concertat ca solist cu Orchestra de Cameră Alt-Hastedter Bremen, Orchestra de Cameră Radio România, Orchestra Națională de Tineret a Republicii Moldova, Filarmonica Dinu Lipatti, Filarmonica Ion Dumitrescu. De asemenea, a susținut recitaluri în Sala Mare a Ateneului Român din București, la Riga și la Chișinău. Constantin Borodin a colaborat cu Brandenburgisches Orchester Eberswalde, Orchestra de Cameră Geringas și Potsdam Kammerakademie.

Constantin Siepermann este din Germania și studiază violoncelul de la vârsta de 5 ani. A obținut premiul I la ediția federală din 2016 a Concursului Jugend Musiziert din Germania, dar și Premiul special WESPE oferit de Consiliul Muzical German pentru cea mai bună interpretare a Sonatei solo de Paul Hindemith. De asemenea, este laureat al Concursului pentru tinere talente din cadrul Festivalului de Muzică Baltică (2016), al Concursului Dussmann din Berlin (2014 și 2017) și al Concursului Napolinova (2020). În februarie 2022 a câștigat Marele Premiu al Concursului Internațional de Violoncel Gustav Mahler (Jihlava/Praga). Constantin Siepermann a concertat la Philharmonie și Konzerthaus Berlin, Musikverein Viena, Festivalul Amati de la Maastricht, Sesiunile Muzicale Internaționale din Olanda, Festivalul de la Bayreuth, Young Euro Classic, Classic Summer în Usedom. Cântă la un violoncel Riccardo Antoniazzi (Cremona, 1890), care i-a fost pus la dispoziție printr-o sponsorizare privată.

Credit foto: Alex Damian

Ediția a XVIII-a a Concursului Internațional George Enescu are loc la București între 4 și 18 septembrie. În acest an, Concursul Internațional George Enescu marchează revenirea în sala de spectacol, după doi ani în care evenimentele culturale au fost nevoite să se reinventeze și să se mute parțial sau total în online. Mesajul pe care Concursul Enescu îl transmite în acest an este acela al redobândirii speranței: Muzica speranței | Music of Hope. La etapa online a Concursului s-au înscris peste 100 de tineri muzicieni din toată lumea. Dintre ei, 34 de artiști talentați vor avea ocazia să urce pe scena Ateneului Român, între 4 și 18 septembrie, în etapele de Semifinală și Finală la cele trei secțiuni interpretative: vioară, violoncel și pian.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm accesați: https://www.festivalenescu.ro

Fotografii oficiali ai Concursului Enescu 2022 vor pune la dispoziția presei gratuit o serie de imagini în timp real de la evenimentele din cadrul Concursului. Acestea pot fi accesate la acest link. De asemenea, la solicitarea presei, organizatorii pot oferi gratis imagini din arhivele artiștilor sau din arhiva Concursului.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.