Afis web We love 2 raqs

Dans oriental, muzică LIVE și dans contemporan într-un singur eveniment – We 2 raqs la Festivalul de Arte Performative Timișoara

Festivalul de Arte Performative Timișoara (FAPT) te așteaptă la Teatrul German de Stat, marți, 31 octombrie, ora 19:30, să descoperi elementele raqs-ului, într-un spectacol care îmbină dansul oriental, muzica LIVE și dansul contemporan – we 2 raqs.

Având la bază raqs shari sau dansul oriental (alias „dansul din buric”), we ❤ 2 raqs confruntă și deconstruiește imaginile orientaliste și colonialiste. În acest performance dansatorii Dina Abdelhafez, The Darvish, Lia Pavlidis, Zadiel Sasmaz, Marilyn Nova White creează un corp colectiv de raqs, prin interpretarea dată dansului oriental și genurilor divergente precum fusion tribal, stilul tribal american, fusion, voguing, baladi și dans contemporan.

Dima Dawood (kanun), Sultan Kara (percuție) și Leila Moon (voce) îi insoțesc muzical. După proiectul solo și coproducția HAU „Dansöz”, Tümay Kılınçel și Berna Kurt continuă colaborarea, recontextualizând dansul ca o practică feministă, de câștigare a încrederii în sine.

Spectacolul we❤2 raqs va fi urmat a doua zi, 1 noiembrie, de la ora 14:00 la 17:00, de un atelier de dans contemporan susținut de Tümay Kılınçel, la Teatrul Basca.

Pr. Dr. Berna Kurt a studiat științe politice, management artistic și istorie în Istanbul. A fost implicată în diverse proiecte de dans în calitate de coregraf, instructor, dramaturg, critic sau cercetător. Activitatea sa transdisciplinară combină studiile în domeniul spectacolului cu teorii social-politice și analizează estetica dansului din perspectiva științelor socio-umaniste. Din 2018, împreună cu Tümay Kılınçel, coregrafă în Berlin, aprofundează tehnicile dansului din buric. În prezent face parte din Departamentul de Dansuri Populare de la Universitatea Van Yüzüncü Yıl.

Berna Kurt

Tümay Kılınçel a studiat artele spectacolului în Germania. Activitatea ei se concentrează pe conexiunea dintre corp și mișcare. În performance-uri abordează relațiile de putere, interoghează din când în când canoanele dansului și le transpune, apoi, în mișcare prin strategii de empowerment.

Tümay Kılınçel

Cea de-a patra ediție a Festivalul de Arte Performative Timișoara reunește artiști locali și internaționali pentru și alături de oameni din Timișoara, oameni care redefinesc comunitatea din care fac parte sau caută una căreia să-i aparțină. Co-curatorii acestei ediții sunt Ciprian Marinescu (manager cultural), Mihai Mihalcea (director de programe la Centrul Național al Dansului București) și Lisa Zehetner (dramaturg independent și director de producție).

we❤2 raqs

Coregrafie: Tümay Kılınçel

Dramaturgie: Berna Kurt

Dansatori: Marilyn Nova White, Suzan Demircan, Lia Pavlidis, Dina Abdelhafez, The Darvish
Muzică LIVE: Leila Moon (voce) | Sultan Kara (davul) | Dima Dawood (kanun)

Biletele se găsesc la casieria Teatrului German de Stat și pe Entertix

FAPT face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.