Carmen Tiderle: „Singurele constrângeri pe care le accept sunt rimele”

Volumul Cornute cosmonaute și alte 116 nonsensuri de Carmen Tiderle, cu ilustrații de Vali Petridean, publicat la editura Arthur, a primit Premiul copiilor la prima ediție a Premiilor Cărturino. De la oi care joacă în filme horror la oameni sărmăluță și văcuțe trimise în spațiu, cititorii vor găsi în paginile cărții o pleiadă de subiecte care stârnesc curiozitatea și imaginația. Am dialogat cu autoarea despre sursele de inspirație, despre importanța literaturii pentru copii, despre referințele care fac deliciul unei minți mai mature și multe altele:

De la pisicuțe care-și fac mani-pedi până la oameni de pseudoștiință, cei mici pot învăța lucruri foarte variate citind acest volum și li se poate trezi curiozitatea pentru multe domenii. Cum te documentezi, cum aduci atâtea lumi în același loc?

Sună foarte frumos asta cu multe lumi în același loc, dar mie mi se pare că e doar o lume, a noastră, cu de toate, din care eu aleg bits and pieces, frânturi, care mă interesează pe mine, care au potențial de fun fie prin exagerare, fie printr-o viziune diferită pe care o aplic asupra lor și, nu în ultimul rând, care cred că le-ar face cu ochiul copiilor chiar dacă nu sunt neapărat subiecte la îndemână. Și nu-mi propun să-i învăț despre acele lucruri, ci, cum spui și tu, să le trezesc curiozitatea și imaginația, să caute ei înșiși povești în fiecare obiect, ființă și întâmplare, oricât de neînsemnate ar părea ele la prima vedere.

Dar până s-ajungem acolo, ce-mi doresc e ca cititorii mei să fie surprinși și să se bucure că la fiecare pagină dau peste… te miri ce, de la oameni sărmăluță, la vaci care pleacă în spațiu, de la cocoși care înmuguresc, la miorițe horror, peste o rimă, un joc de cuvinte complet trăsnite, ori o logică șuie (că doar sunt nonsensuri, nu?) la care n-ai cum să nu zâmbești. Deci dincolo de „lecții”, vreau să-i distrez cu idei pe care nu le găsesc la tot pasul despre chestii random la care probabil nu s-au gândit niciodată. Iar ideile vin… cum vin ele de obicei: din ce ai adunat în minte, din starea în care te pui, din conexiunile pe care le faci și, rar de tot, te mai lovește câte una. 🙂

E vreun subiect pe care nu l-ai abordat încă, dar urmează?

Oho, și câte! Chiar și acum, după cea de-a 10-a carte, Homarul Homer, care le urmează Cornutelor cosmonaute și care conține 100+ poezii noi despre tot felul de năzbâtii cum ar fi un nas care merge cu nașul (celor mici să le explice părinții ce înseamnă :-)), tăvi spațiale, bunici cascadoare, colinde pisicești și pisici gangsterițe, homari care rescriu Odiseea etc. Sursa de subiecte e inepuizabilă, iar combinația lor, infinită. Cu condiția să aibă sens să le scrii (chiar dacă sunt nonsensuri). Și să fie interesante, nu clișee, să trezească o emoție sau măcar un simplu aha!, sau să sune bine, ca o piesă muzicală. Ultima poezie scrisă, de exemplu, este despre o lăcustă care și-a făcut locuință lacustră dintr-o crustă de langustă…

Multe obiecte sunt însuflețite și au chiar și preferințe muzicale în această carte! Pentru copii totul are viață și obiectele pot cu ușurință deveni (și) jucării în mâinile lor. Te distrezi scriind pentru cei mici? Ai descoperit și lucruri noi despre tine scriind cărți pentru copii?

Mă distrez copi(l)os să-mi imaginez maimuțe cântând la drâmbe (care rimează cu „sătule să se tot strâmbe”) sau pe regele animalelor care mai rage câte un blues și are blue suede shoes, dar nu e totul distracție. Chiar dacă subiectele sunt preponderent vesele, procesul de creație nu e întotdeauna roz. Sunt și momente de disperare în care pur și simplu nu-ți vine ideea sau nu vezi sensul. Lucruri noi despre mine? Da, am aflat și m-am schimbat mult de la prima carte pentru copii pe care am publicat-o, dar ce și cum anume vă spun altă dată.

Când ți-ai dat seama că e timpul pentru prima carte pentru copii? Cum a fost la început, cum este acum? La finalul unei cărți ești gata să lași în urmă lumea în care ai stat o vreme?

Acum mai mult de 10 ani, când copiii mei erau mici și aproape nimic din ce le citeam nu mă mulțumea pe mine în primul rând. Erau fie cărțile copilăriei mele, fie traduceri ale cărților copilăriei altora, dar foarte puține texte scrise de scriitori contemporani pentru copiii zilelor noastre. Și cu atât mai puțină poezie. Așa am început. Și-a fost relativ ușor pentru că nu-mi puneam probleme literare, îmi și cunoșteam target-ul, și tot ce voiam era să comunic pe limba lor niște idei care să-i distreze.

Încă de la început am abordat subiecte pe care nu le găseai în poezia românească pentru copii. Și tot atunci mi-am propus să nu subestimez inteligența copiilor și să comunic simplist cu ei, ci să le transmit idei mai mult sau mai puțin profunde într-o manieră simplă, cu cuvinte normale, nepompoase. Fără morală și învățăminte, fără să preaslăvesc ceva (cum se purta odată și, din păcate, încă se mai face). Doar bucuria ideilor și a cuvintelor! A mers. Semn că era nevoie. Apoi, carte după carte, am diversificat temele, am atins sute de subiecte (chiar și tabu), m-am jucat cu limbajul, am scris nonsensuri etc. și azi, îmi permit să spun că, prin cărțile și atelierele mele, am adus poezia mult mai aproape de copii, care nu o mai consideră plictisitoare și irelevantă, ci o citesc cu plăcere, ba chiar o creează.
Cum scriu acum? Mai conștient, mai atentă la formă. Iar la finalul unei cărți, încep repede alta ca să mă asigur că încă mai sunt multe de spus.

Pe nerăsuflate, copiii află o sumedenie de informații și despre formații, exploratori, muzicieni renumiți, artiști plastici, arte culinare etc. Le-ai recomanda părinților să citească împreună cu copiii?

Și fără să le recomand eu, se întâmplă. O carte pentru copii e bună dacă și oamenii mari o citesc cu plăcere. În plus, poeziile mele sunt pline de referințe care fac deliciul unei minți mai mature, dar care sunt și ocazii de discuție cu cei mici.

Ții minte ziua în care s-a delimitat copilăria ta de ceea ce urma? Ca să citez din această carte: „Ții minte când te învârteai/Și îți spuneau să te oprești/Dar tu voiai să amețești/Și continuai să te-nvârtești/Și te-nvârteai la infinit/Până-ntr-o zi când te-ai oprit? ”.

Eu mai dau în mintea copiilor și acum, dar de învârtit… chiar, de ce nu ne mai învârtim ca-n copilărie?

Sunt și versuri care pot fi puse în practică de copii, de exemplu: „Bunica are un vas Ming./Eu am o minge.” Ai primit reclamații?

Personal n-am primit, dar am auzit că există. Vase Ming?! Cine naiba are vase Ming ca să se sperie de-o minge?

Ce faci când inspirația pare mai departe?

Nu mă culc pe-o ureche. Am senzația că n-o să mai vină niciodată și-atunci trag de mine. Dar dacă nu și nu, iau o pauză, călătoresc, mă ocup cu altele și, când mi se face dor, mă reîntorc la masa de scris.

Ilustrațiile completează de minune textele din carte! Ce i-ai spune lui Petridean dacă ar vrea să schimbați rolurile pentru un timp?

El ar putea să scrie, dar eu n-aș putea să desenez. Deci schimbul de locuri e imposibil, dar nu de puține ori lucrăm împreună la ideile desenelor, iar el, care e și muzician, mă corectează din când în când la ritmul poeziilor. Ca fapt divers și simpatic, ultima carte, Homarul Homer, e ilustrată de David, fiul lui Petridean. Într-un stil cool-minimalist pe care îl ador.

„Când ești poet pentru copii, ți se permite orice.”, scrii pe coperta a patra a cărții. Cum e într-o libertate atât de mare?

E vital să fii liber!

Și-n poezie, și-n viață! Singurele constrângeri pe care le accept sunt rimele.

Volumul a fost finalist la prima ediție a Premiilor Cărturino, la secțiunea Cartea de literatură pentru copii a anului și a primit Premiul copiilor. De ce e atât de importantă o astfel de inițiativă, demarată de Cărturești, în acest spațiu cultural?

Da, și mă bucur foarte mult că au apreciat-o exact cei pentru care a fost scrisă. Mulțumesc, copii! Și mulțumim, Cărturești pentru o astfel de inițiativă care e importantă și pentru scriitori, și pentru piața de carte, și pentru cititori. Scriitorii se bucură de o clipă de glorie, cartea pentru copii capătă strălucirea pe care o merită, nu mai e doar un gen minor, apar criteriile într-o piață în care se scrie și prost, la cititori ajunge o listă lungă de cărți valoroase…

Cum ți se pare că a evoluat receptarea literaturii pentru copii în ultimii ani la noi în țară?

Măi, Andra, sigur receptarea a crescut, fiindcă s-a și scris mult (și bine), iar copiii au citit, dar, iată, nu suficient de mult și nu suficient de mulți încât să vorbim de-o educație solidă și generali-zată, singura care ne-ar deschide mintea, ne-ar ajuta să gândim cu propriul cap și să apreciem valorile adevărate ca democrația şi libertatea.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.