Cele mai bune cărți de psihologie: Top 20+ recomandări pentru cei pasionați de misterele psihologiei umane
Ce se întâmplă când ne îndrăgostim? Cum facem față manipulării? Ce factori ne dictează comportamentele? Dacă te preocupă aceste întrebări sau dacă eşti pur şi simplu curios, cărțile de psihologie îți pot oferi multe dintre răspunsurile pe care le cauţi.
Numai atunci când privești către propriul interior, când petreci un timp analizând și reflectând asupra propriei tale persoane, poți reuși să te cunoști și să ajungi mai aproape de adevăratele tale motivații, pasiuni și dorințe care te ghidează zi de zi.
Lectura unor cărți de psihologie bune este o metodă la îndemână de a explora gânduri și emoții. Nu doar pe ale tale, ci și pe ale celorlalți. Este o șansă să te educi și să te dezvolți. Să încerci să te cunoști mai bine și să fii mai stăpân pe relațiile cu oamenii din jur.
Descoperă recomandările noastre de cărți de psihologie pe care merită să le citești.
Intimitatea de Gurmeet Kanwal
Editura Trei, 2021, traducere de Laura Netea
Cartea Intimitatea aduce în centrul atenției diferite fațete ale intimității ce apar în relațiile din viața noastră, fie ele de natură romantică, de prietenie, online sau în relația cu animalele de companie. Autorii explorează acest aspect din perspectiva dezvoltării și pornesc de la intimitatea în copilărie, pentru a ajunge la cea din adolescență, viața de cuplu la maturitate și, în cele din urma, la dimensiunile socioculturale și clinice.
Legături pierdute de Johann Hari
Editura Trei, 2019, traducere de Oana-Marina Badea
În Legături pierdute, Johann Hari pornește în căutarea cercetătorilor care studiază alte căi de a trata depresia, în afară de pastile. El descoperă, în diferite locuri ale lumii, cercetători care demonstrează că depresia și anxietatea au diverse cauze date de stilul nostru de viață. Hari numește aceste cauze deconectări – deconectări de la oameni, de la sensul muncii, de la valori, de la natură, de la un viitor sigur și promițător etc.
Legături pierdute te ajută să înțelegi mai bine depresia și anxietatea, faptul că sunt afecțiuni cât se poate de reale și nu trebuie tratate ca un moft, ca un semn de slăbiciune, ci ca o pierdere a conexiunii cu sine și cu lumea.
Anatomia iubirii de Helen Fisher
Editura Trei, 2021, traducere de Oana Badea
O carte de psihologie care nu te lasă indiferent, Anatomia Iubirii – O istorie naturală a relațiilor de dragoste și a destrămării loraduce în discuție iubirea și suferințele din dragoste dintr-o perspectivă a biologiei și neuroștiințelor. Cum ne îndrăgostim și cum ne alegem partenerii? De ce unii comit adulter, iar alții divorţează? Cum a evoluat instinctul de a iubi? Cartea lui Helen Fisher încearcă să răspundă la toate aceste întrebări și la multe altele privind dragostea și respingerea și o face cu ajutorul cercetărilor din neuroștiințe, biologia personalității, psihologie și sociologie.
Psihologia persuasiunii de Robert Cialdini
Cum reușesc unii oameni să fie atât de convingători? Cum se face că uneori cazi în capcana de a spune da când intenția ta era să spui nu? Cum poți să faci față profesioniștilor manipulării?
Psihologia persuasiunii, o carte despre manipulare, influență și putere de convingere, îți răspunde la toate aceste întrebări și nu numai. Robert Cialdini, psiholog celebru și doctor în filozofie, vorbește despre principiile fundamentale care te vor învăța să fii mai convingător, și, în același timp, să reziști manipulării, intenționate sau nu, din partea celorlalţi.
Darul psihoterapiei de Irvin D. Yalom
Irvin D. Yalom vine cu o carte care va fi apreciată în egală măsură atât de psihoterapeuții în devenire, cât și de orice cititor pasionat de psihologie. În Darul psihoterapiei, acesta aduce în discuție toate dilemele profesiei de terapeut. Este în regulă să te atașezi de clienți sau să le povestești despre viața ta? Ce impact poate să aibă asupra pacientului faptul că-i ții mâna când plânge sau că îi atingi umărul când se dă bătut? Prin cele 85 de studii de caz adunate în carte, Yalom ne amintește cât de mult contează să nu renunţăm la umanitatea noastră.
Ce ne spune creierul de V.S. Ramachandran
Progresele științei sunt din ce în ce mai impresionante și, totuși, misterul creierului uman rămâne încă, în parte, nedeslușit. Pornind de la cazuri medicale bizare, Ce ne spune creierul îi oferă cititorului o imagine de ansamblu a psihologiei omului. Totodată, cartea îi stârnește pofta de cunoaștere și de explorare a creierului, acest organ misterios, care, deși ocupă doar aproximativ 2% din masa corpului, reușește să dicteze 100% din acțiunile, gândurile și emoțiile noastre.
Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri de Philippa Perry
Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri nu are pretenția de a fi un ghid de parenting care oferă soluții simple și rapide pentru problemele ce apar în relațiile dintre părinți și copii. Cu rădăcini în psihologia familiei, această carte este mai degrabă un îndemn la autoreflecție pentru părinți. Autoarea prezintă pașii prin care aceștia pot identifica propriile comportamente care contribuie sau, dimpotrivă, dăunează unei relații reușite cu cei mici.
Omul în căutarea sensului vieții de Viktor Frankl
Niciun top al celor mai bune cărți de psihologie nu ar fi complet fără Omul în căutarea sensului vieții a lui Viktor Frankl.
În repetate rânduri, renumitul psihiatru austriac a învins moartea. Timp de trei ani a fost deținut în lagărele de concentrare de la Auschwitz, și-a pierdut întreaga familie și a îndurat lucruri de neimaginat. Propria experiență l-a inspirat să dezvolte logoterapia – căutarea sensului vieții de către om – concept care stă la baza acestei cărți clasice, dar actuale, despre psihologia umană.
Omul în căutarea sensului vieții este o lecție de acceptare a traumei, un ghid care te poate ajuta să navighezi printre propriile emoții, trăiri, să accepți mai ușor obstacolele pe care viața de zi cu zi ţi le pune în faţă, și, într-un final, să găsești sensul propriei vieți.
Mintea tulburată de Eric Kandel
Mintea tulburată este o călătorie interesantă în universul misterios al creierului. Kandel dezvăluie ce transmit tulburările mentale, cum ar fi autismul sau schizofrenia, despre natura umană. Studiul acestor afecțiuni este un pas important pentru a înțelege modul în care creierul nostru funcționează – de la cum iau naştere gândurile, sentimentele și comportamentele la cum funcționează memoria și creativitatea.
Deși include informații riguros selectate din neuropsihologie, biologie și nu numai, acest volum este scris într-o manieră prietenoasă și accesibilă, ceea ce-l face pe cât de util, pe atât de captivant.
Dopamina de Daniel Lieberman și Michael E. Long
Poate fi vorba de un like pe Instagram sau de momentul când guști felul de mâncare preferat. Felul în care creierul tău reacționează, acest sentiment de plăcere, pe care ai vrea să-l simți permanent, e cauzat de dopamină. Toți râvnim la starea pe care ne-o induce dopamina, tocmai de aceea e recunoscută și drept hormonul motivației, al dorinței.
Dopamina, cartea celor doi renumiți specialiști în psihologie, Daniel Lieberman și Michael Long, este o prezentare creativă a acestui hormon care ne influențează viața mai mult decât credem. Dacă vrei să-ți înțelegi mai bine comportamentele, dacă vrei să afli de ce uneori trecem de la obsesie la plictiseală preț de câteva secunde, de ce majoritatea dietelor nu funcționează, de ce unii oameni sunt liberali iar alții conservatori, citeşte Dopamina. Până la urmă, pe cât de puternică, pe atât de periculoasă, dopamina este una dintre substanțele care au catalizat evoluția omenirii. Nu ai vrea să afli de ce?
Curajul de a fi vulnerabil de Brené Brown
Vulnerabilitatea înseamnă slăbiciune, renunțare la intimitate. Să ceri ajutorul este un semn de fragilitate infantilă, cel mai important, deci, este să te descurci singur. Astfel de mituri își propune Brené Brown să desființeze prin Curajul de a fi vulnerabil.
O carte despre psihologia emoțiilor, Curajul de a fi vulnerabil oferă o altă perspectivă asupra ceea ce înseamnă să fii vulnerabil, să ai curajul de a-ți dezvălui trăirile în fața celorlalți.
Chiar dacă este în esență o lucrare științifică, bazată pe o abundență de studii și cercetări riguroase, vei fi plăcut surprins de stilul rafinat al scriiturii, care transformă lectura într-o adevărată încântare din care rămâi cu o lecție importantă despre cât de important și greu este să fii vulnerabil.
Anxietatea de Scott Stossel
Ce face această carte psihologică cu adevărat deosebită și actuală este faptul că pornește de la experiența adevărată, sinceră și nefiltrată a autorului cu anxietatea. Pe lângă propria poveste, Scott Stossel oferă și o imagine de ansamblu a bolii, din totul felul de perspective diferite și relevante. Vei explora anxietatea din punct de vedere medical, cultural, filosofic și social, din Antichitate până în prezent.
În Anxietatea vei citi despre formele variate de manifestare clinică a tulburării, despre cauzele și modalitățile de a lupta cu ea. Este o lectură utilă tuturor, mai ales celor care trăiesc emoția pe propria piele, o studiază sau, pur și simplu, vor să afle mai multe despre una dintre bolile care afectează generație după generație.
Psihologie: Cum să te înțelegi pe tine însuți și pe ceilalți de Louise Deacon
O carte de psihologie perfectă pentru începători, volumul lui Louise Deacon este o lectură interesantă despre cum funcționează mintea umană.
În Psihologie. Cum să te înțelegi pe tine însuți și pe ceilalți vei regăsi idei fundamentale din domeniu, redate într-un mod complet accesibil, de la felul în care percepem lumea și nevoia de a construi relații cu oamenii din jur, până la cele mai frecvente probleme psihologice, cauzele lor și modul în care emoțiile ne afectează conștient și inconștient.
Omul cel mai uman de Brian Christian
În 2009, Brian Christian a fost unul dintre participanții la testul Turing: un test de verificare a capacității de gândire a mașinilor. Experiența l-a motivat să scrie una dintre cele mai bune cărți psihologice, Omul cel mai uman, în care explorează cum interacțiunea noastră cu computerele influențează drastic modul în care percepem ce înseamnă să fii om.
Dacă vrei să înțelegi de ce și, mai ales, cât de important este să rămânem umani într-o lume în care interacțiunea noastră cu tehnologia crește exponențial, dar și dacă ești curios ce legătură există între centralele pentru servicii clienți, pick up lines folosite de bărbați în bar și testul Turing, această lectură te va ține captivat.
Drumul către tine însuți de M. Scott Peck
O carte de psihologie devenită clasică și care își are locul pe noptiera tuturor celor pasionați de autocunoaștere, Drumul către tine însuți este o explorare profundă, rațională și concisă a unor principii fundamentale pe care se bazează evoluția umanității. Împărțită în patru capitole care vorbesc despre Disciplină, Iubire, Creștere spirituală și religie și Grație, cartea explorează conexiunile dintre știință, comportamentul uman și divinitate.
Irațional în mod previzibil de Dan Ariely
Irațional în mod previzibil este o carte psihologică care îți va arăta comportamentul uman într-un mod neașteptat. Devenită deja emblematică în domeniul economiei comportamentale, cartea are la bază o serie de experimente care demonstrează că fiecare decizie a cumpărătorilor poate fi anticipată. Pregătește-te pentru mult umor și originalitate: lectura va fi o delectare pentru toți cei care vor să înțeleagă și să îndrepte „greșelile” mari sau mici pe care le fac de fiecare dată când trebuie să ia o decizie.
Ce spui după Bună ziua de Eric Berne
Ce spui după Bună ziua este o carte care-i va încânta atât pe cititorii pasionați de psihoterapie, cât și pe cei care sunt în continua căutare a unei lecturi despre autocunoaștere. Eric Berne, părintele analizei tranzacționale, pornește de la ideea că, încă din copilărie, fiecare dintre noi ne scriem, preconștient și sub influența puternică a părinților, scenariul de viață – un plan despre cum va arăta viitorul nostru. O carte de psihologie complexă care îți arată cum poți să-ți descoperi propriul drum și, la nevoie – poate chiar mai util -, cum să scapi de el.
Etapele construcției copilului și rolul părinților de Claude Halmos
Să discuți cu copiii sau să le fixezi limite? De ce să nu alegi calea de mijloc?
Cartea de psihologie parentală Etapele construcției copilului și rolul părinților este un instrument extrem de valoros pentru părinții care vor să afle mai multe despre modul în care se dezvoltă copiii și etapele formării lor psihice, începând cu primele momente ale vieții până la sfârșitul adolescenței. Bazându-se pe propria experiență în domeniul psihologiei parentale, autoarea prezintă exemple concrete din care ne putem inspira și explică rolul esențial pe care îl au părinții în dezvoltarea celor mici.
Mindset de Carol Dweck
Carol Dweck, renumit psiholog american, susține în Mindset că există două tipuri de oameni: cei cu o mentalitate rigidă și cei cu o mentalitate flexibilă. Primii sunt de părere că au un set fix de abilități și, oricât de mult ar încerca, nu vor reuși să învețe sau să dezvolte alte talente, în timp ce ceilalți sunt convinși că, lucrând asupra ta, poți să te dezvolți continuu.
Una dintre cele mai bune cărți de psihologie umană ale momentului, Mindset analizează aceste două tipuri de mentalități și îi oferă cititorului instrumentele care să-l ajute să treacă în tabăra celor cu o mentalitate flexibilă.
Capcanele inteligenței de David McRaney
O carte de psihologie pentru adolescenți și adulți deopotrivă, Capcanele inteligenței oferă o nouă perspectivă asupra creierului uman și a numeroaselor greșeli pe care le facem în fiecare zi, adeseori fără să ne dăm seama. Volumul ne pune față în față cu un adevăr neașteptat: probabil, nu suntem atât de raționali pe cât ne place să credem.
Excepționalii de Malcolm Gladwell
În Excepționalii, Malcolm Gladwell pornește de la ideea că modul în care percepem succesul este fundamental greșit. Cartea ne face cunoștință cu mai mulți oameni excepționali din diferite domenii, de la politicieni la muzicieni sau programatori software, și ne face să ne întrebăm care sunt ingredientele succesului lor. Să fie talentul înnăscut? Sau poate e vorba de context: familie, țară, anul nașterii, educația primită? Excepționalii prezintă cititorilor mecanismele complexe ce stau în spatele succesului după care alergăm întreaga viață, trecând totodată în revistă instrumentele care te ajută să-ți valorifici la maxim potențialul.
Curajul de a fi fericit de Ichiro Kishimi și Fumitake Koga
Curajul de a fi fericit vine ca o continuare naturală a primei cărți a celor doi autori japonezi, Ichiro Kishimi și Fumitake Koga, Curajul de a nu fi pe placul celorlalți.
Pornind de la psihologia adleriană, ambele titluri, pe care poți să le citești independent sau ca parte a unei serii, au la bază o idee profund eliberatoare: singurul care îți poate controla viața ești tu. Cert este că volumul Curajul de a fi fericit introduce un mod nou și îndrăzneț de a gândi și trăi, te ajută să scapi de traumele din trecut, dar și de presiunea de a te ridica mereu la înălțimea așteptărilor celorlalți.
Elogiul mersului de Shane O’Mara
Vrei să fii mai sănătos și mai fericit? Mergi pe jos. Vrei să te simți liber, creativ și să te integrezi mai ușor în societate? Mergi pe jos. Elogiul mersului surprinde toate beneficiile extraordinare ale mersului, nu doar prin prisma experienței, ci și a datelor științifice. Shane O’Mara reușește să convingă de ce, în condițiile unei societăți din ce în ce mai sedentare, este important să mergi pe jos.
Lista noastră de recomandări abia aici începe. Dacă ești cu adevărat pasionat de misterele psihicului uman, te invităm să descoperi pe raftul nostru de cărți de psihologie și mai multe lecturi interesante, care te vor ajuta să te înțelegi un pic mai bine cum stau lucrurile tine și cu cei din jurul tău.
There are no comments
Add yours