Afis Doina Lavric 4

DE DRAGOSTE – Recital Doina Lavric

Afis Doina Lavric 4Doina Lavric, interpretă de muzică tradiţională românească, va susţine recitalul “DE DRAGOSTE” joi 20 februarie, ora 19.00, la Librăria Cărtureşti Verona. Vom asculta cântece, descântece, scurte povestiri şi ziceri memorabile despre dragoste, care ne vor transpune într-un timp de legendă. Repertoriul Doinei Lavric ne va face să redescoperim tradiţii, valori şi sentimente româneşti, iar spaţiul intim al ceainăriei Cărtureşti Verona va deveni locul privilegiat al unei întâlniri magice.
Recitalul are loc în timpul campaniei “Îndrăgostiţi de cărţi”, care se desfăşoară la Cărtureşti în perioada 10-24 februarie.
“M-am întors în sat prin bibliotecă. Până la vârsta adolescenţei am trăit în sat, dar nu ştiu cât de conştientă eram de ceea ce, în mod natural, auzeam, vedeam, absorbeam… Am redescoperit satul prin intermediul cărţilor. Distanţa mi-a oferit perspectivă, iar cărţile – criteriile cu ajutorul cărora să-i pot înţelege valorile.”
Doina Lavric
Parteneri media: Radio România Cultural şi www.graphicfront.ro
Intrarea liberă.
Doina Lavric, fiica învăţătorilor Maria şi Vasile Fodor, s-a născut la Lişna, în ţinutul Botoşanilor, la 14 mai 1955. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava în anul 1979, apoi, timp de 23 de ani, a fost profesoară de limba română în Suceava. În toată această perioadă culege folclor, cântă şi obţine distincţii care îi confirmă preocuparea pentru păstrarea purităţii formelor pe care le valorifică în repertoriul propriu, înregistrează albume colective  şi individuale şi discuri cu colinde de Crăciun şi de Paşte.
 
Între anii 2005 – 2010 Doina Lavric cântă alături de Grigore Leşe, în spectacolele acestuia, în săli de teatru, filarmonici, catedrale, biserici, pe scene din ţară ori din străinătate, la Bucureşti, Timişoara, Cluj, Suceava, Berlin, Frankfurt, Varşovia, Cernăuţi, Chişinău, Basel, Paris, Santiago de Compostela, Morelia, Shanghai.
 
În anul 2012 apare albumul “Poveste din Bucovina” semnat Doina Fodor Lavric şi dedicat ‘’părinţilor mei, învăţătorii Maria şi Vasile Fodor din Lişna’’. Nu este un CD cu poveşti, ci un CD conceput ca o poveste în care Doina, fără acompaniament sau însoţindu-se doar de cobză, uneori şi de o vioară (o singură dată o acompaniază formaţia ‘’Trei Parale”), cântă despre război, despre dragoste, despre necaz, despre viaţă, spune poveşti şi rosteşte descântece… Albumul  este însoţit de un booklet scris de mâna autoarei şi ilustrat cu desenele pictorului Virgiliu Parghel.
 
Conţinutul albumului “Poveste din Bucovina’’ a inspirat-o pe Doina Lavric în realizarea a  două spectacole. În primul dintre ele, intitulat tot POVESTE DIN BUCOVINA, Doina şi  actorii Ana Pepine şi Paul Cimpoieru ‘’povestesc’’ folosind fiecare mijloacele scenice care le sunt proprii şi dau naştere unui spectacol complex de teatru-concert. În cel de-al doilea, RÂNDUIELI, Doina Lavric, însoţindu-se de voce şi cobză, cântă şi rosteşte rânduieli vechi, respectate odată cu mare stricteţe, povesteşte despre zmeu şi ursitoare, despre îngerul păzitor, despre Ştima apei, despre Soartă, ori despre Joimăriţe. Cântând, povestind, în spectacole sau recitaluri, Doina Lavric reînvie o lume străveche. Ascultând-o, descoperim că de lumea asta, a noastră, ne era tare dor…


There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.