Librari la FILIT – ediția 2023

În perioada 18-22 octombrie 2023, a avut loc cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT. La cele 130 de evenimente cuprinse în program au luat parte peste 250 de invitați din 25 de țări.

La FILIT 2023 au participat și patru librari Cărturești, care au lăsat impresiile lor despre experiențele trăite la festival în rândurile care urmează.

Adriana Vasile, Cărturești  Brașov Sfatului

A doua experiență FILIT alături de Cărturești a fost una dintre cele mai frumoase vacanțe literare la care un librar poate visa. Pe parcursul celor cinci zile ale festivalului, alergând de la un eveniment la altul, am simțit că am călătorit prin toată lumea.

Această aventură literară a început cu scriitoarea rusă Guzel Iahina, care m-a dus alături de Zuleiha prin Siberia, am plutit apoi pe Volga și am urcat în Trenul spre Samarkand. Am ascultat-o vorbind despre istorie și război, despre natura umană, despre nevoia literaturii de a trezi compasiunea cititorilor. A doua zi, am revăzut-o pe scena festivalului alături de Karina Sainz Borgo. L-am întâlnit apoi pe autorul austriac Franzobel care a discutat despre romanul său Pluta Meduzei, iar seara m-a întâmpinat cu scriitorul francofon Eric-Emmanuel Schmitt, o seară cu adevărat magică în care a vorbit despre spiritualitate, despre teatru, despre experiența lui ca scriitor, despre literatură și rolul ei.  În a treia zi de FILIT am călătorit, așa cum glumea gazda serii Robert Șerban, printre canguri, tocmai în Australia. Markus Zusak a povestit despre ce înseamnă să fii un autor de succes, despre jobul de scriitor și despre cum scrisul îl face fericit. 

Mi-au plăcut tare mult și întâlnirile cu autorii români printre care se numără Bogdan-Alexandru Stănescu, Maria Orban, Cristina Chira, Lilia Calancea. Seara cu Mircea Cărtărescu a fost una de neuitat, am simțit că am călătorit în America Latină împreună cu acesta, pe tărâmul realismului magic.

Am lăsat la final seara mea preferată din cadrul FILIT. A fost seara în care am ascultat cu sufletul la gură povești despre copilărie, despre iubirea față de părinți, despre identitate. Burhan Sönmez, unul dintre cei mai importanți scriitori din Turcia, a vorbit despre reușitele, dar și eșecurile organizației PEN International, despre refugiul său la Londra, despre timpul petrecut în închisoare,  despre tortură. Iar pe parcursul întregii discuții, a vorbit liniștit despre toate acestea. M-am strecurat printre evenimente pentru a vizita Muzeul Poezie(i) și Muzeul Literaturii Române, am dat o fugă până în parcul Copou și am ajuns într-un final și la Palatul Culturii. Iar dintre toate aceste evenimente, locuri minunate și oameni speciali, dialogul dintre Radu Vancu și Burhan Sönmez rămâne amintirea mea preferată.

Oana Nicolae, Cărturești  Promenada București

Cred că cel mai bine pot descrie cum m-am simțit la FILIT folosind cuvintele poetului Radu Vancu, în una dintre zilele când am asistat la o discuție unde a fost invitat și anume: „Am intrat în ziua asta ca un copil într-o cofetărie”. Timp de cinci  zile, am avut plăcerea să întâlnesc autorii care îmi sunt dragi, dar și să descopăr alți scriitori, poeți a căror operă am ajuns să o îndrăgesc, ba chiar să cumpăr respectivele cărți pentru a aprofunda lectura lor. 

Noaptea albă a poeziei a fost evenimentul cel mai drag mie, unde toată comunitatea Filit a simțit și a respirat sub același acoperiș prin poezie. A fost un prilej de a sta, a asculta și a admira împreună vocile poeziei contemporane. Mi s-a demonstrat încă o dată că poezia are această putere de a aduce oamenii mai aproape și a-i face, pentru câteva ore, mai dornici să asculte real, cu emoție și suflet, ce are un altul de povestit.  

M-au impresionat profund Întâlnirile Alecart, unde am avut surpriza de a vedea mulți elevi de liceu interesați de literatură. S-au purtat discuții libere între ei și autori, în funcție de cărțile care i-au marcat. Întâlnirea cu Lavinia Braniște și Mihai Iovănel s-a simțit ca o conversație între prieteni, în care le-au vorbit tinerilor cititori despre provocările de a fi scriitor, relația dintre autor și editură și care sunt primii pași pentru a începe să scrie. 

În una dintre conferințe, atât Guzel Iahina, cât și Lilia Calancea au vorbit despre realitățile trecute, despre evenimentele tragice ale istoriei colective, dar și  despre lumile personale, despre ce înseamnă dezumanizarea, războiul și frica ce ia naștere în mințile oamenilor în astfel de momente. Guzel Iahina a apelat la amintirile familiei sale când a scris Trenul spre Samarkand, roman ce vorbește despre foametea cruntă care a lovit Uniunea Sovietică în anii `20. În tot acest haos, mii de oameni au murit, iar copiii au rămas orfani. Aceștia din urmă au ajuns să fie transportați în Samarkand, un loc care le putea oferi un trai mai bun. Unul dintre acești copii a fost chiar bunicul ei. S-a ridicat  întrebarea „Cum revii la umanitatea din tine după ce ai fost secătuit de tot ceea ce ești tu ca ființă?”. Am rămas cu convingerea că literatura are această funcție, de a ne apropia de istorie, de a o chestiona și poate de a schimba cursul evenimentelor viitoare, în umbra trecutului care există doar pentru a ne oferi speranțe spre un început mai bun. 

Discuția dintre Burhan Sönmez și Radu Vancu a fost una foarte personală, în care s-a vorbit despre reziliența persoanei atunci când este redusă la tăcere de un sistem care nu vrea să simți nici trecutul, nici prezentul. Cred că poate fi la fel de bine descrisă această discuție ca o conștientizare a mecanismelor opresive, unele dintre ele făcându-și simțite efectele și în prezent. Sönmez a evocat amintirile copilăriei și vocea mamei sale, care l-a ghidat către povești și a avut o mare influență asupra scrierilor sale.

A fost foarte important pentru mine că prin intermediul festivalului am reușit să cunosc alți librari din Cărturești, să petrecem timp împreună în muzeele din Iași, la conferințele literare și astfel, să devenim mai apropiați prin pasiunile noastre comune: literatura și arta.

După Filit, am întâlnit o doamnă în librărie care a venit să cumpere cartea lui Burhan Sönmez, Piatră și umbră, pentru că urmărise online interviul lui de la festival. Am schimbat impresii despre literatură și despre impactul cărților asupra noastră.

A fost o dovadă vie că literatura apropie oamenii și îi face să simtă în moduri similare și cred că despre asta a fost Filit pentru mine: despre cum pot cunoaște, simți și mă pot apropia de oameni, despre cum le pot deveni un confident și ascultător mult mai bun prin intermediul lecturilor noastre, dar și al tuturor librăriilor, bibliotecilor și festivalurilor posibile care se învârt în jurul cărților. 

Sofia Ilie, Sibiu Promenada Mall

Pentru mine, FILIT a însemnat în primul rând descoperirea proiectului ALECART, despre care auzisem, dar pe care nu-l văzusem încă „în acțiune”. Trupa de percuție a Colegiului Național de Artă, sălile pline de adolescente și adolescenți cu mâinile ridicate, încurajați să interacționeze cu scriitoarele și criticii literari, mi-au arătat o altă față a orașului: un oraș care dă șanse reale la cultură elevilor. Întâlnirea liceenilor cu Lavinia Braniște și Mihai Iovănel a fost pentru mine cel mai frumos moment al festivalului. 

S-a vorbit și despre cum receptăm literatura, iar în acest sens a avut loc o dezbatere aprinsă – „Critică literară în vremea influencerilor” – la care au participat critici din generații diferite și cu păreri contradictorii referitoare la fenomenul influencerilor (de unii ironizat, de alții tratat cu seriozitate și curiozitate). 

Am descoperit voci noi, ca cea a Andradei Strugaru, și subiecte proaspete tratate de specialiști din diverse domenii. Despre libertate în literatură au vorbit atât scriitori consacrați ca Radu Vancu, cât și Delia Grigore (activistă pentru drepturile romilor și academiciană) sau Vlad-Levente Viski (activist pentru drepturile comunității LGBTQ+), aduși la aceeași masă de Adela Greceanu și Matei Martin, moderatori. 

Burhan Sönmez a fost scriitorul care m-a impresionat cel mai mult în cadrul serilor FILIT, atât prin istoria personală, cât și prin modul blând de a se raporta la lume prin intermediul literaturii. 

Vlad Drăgoi, Cărturești Afi Brașov

FILIT 2023 a fost multe lucruri pentru mine: întâlniri/revederi cu autori, citit între evenimente cu mare spor și concentrare pe bean-bagurile din cortul mereu plin de lume, citit cu ochelari de soare o poezie cu prostii (să nu faceți ca mine) la Noaptea albă a poeziei de vineri spre sâmbătă, stat cu Marin Mălaicu-Hondrari la o masă unde a venit, cum, necum, vorba de nemaigăsitele Convorbiri telefonice de Roberto Bolaño, pe care, mergându-mi degetele fulger pe telefon în timp ce Marin încerca să-și amintească numele unui personaj, le-am găsit digital pe Scribd, de unde le-am și descărcat instant, dând la schimb un upload pdf cu bilete CFR (repet, să nu faceți ca mine, și dacă se ajunge să faceți, încărcați ceva mai de bun simț, o listă de filme, o poezie, un simplu mulțumesc închinat zeilor generoși ai internetului literar). A fost toate astea și încă altele, dar a fost și trei întâlniri aparte: elevii de liceu, cărora întâlnirea cu autorii Cosmin Leucuța și Ana Maria Sandu le era dedicată, au umplut sala B.P. Hașdeu a Bibliotecii Centrale. Înainte să intrăm, Cosmin mi-a spus ești sigur că ai voie să intri? poate dacă te bărbierești puțin… Venisem pentru el și cartea lui, Cerul ca oțelul, nominalizată la FILIT la Premiului liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2022, o poveste viscerală despre lipsă și supraviețuire. Nu am găsit loc și m-am lungit pe jos, undeva în fundul sălii, iar conversația, vizând în mare scrisul și sfaturile despre scris, care avea să mi se așeze mai bine în orele și zilele următoare, s-a dovedit a fi, în binevenită congruență cu povestea din carte dar și cu impulsul care mă făcuse inițial să o cumpăr, exact lucrul de care aveam nevoie: dă-i înainte, nu renunța. 

Miercuri seara am fost unul din doar doi spectatori la o repetiție de performance care avea, luate separat, mai toate ingredientele pentru ceva ce nu m-ar da pe spate. La FAR – cowork & coffee a avut loc joi și duminică Experiența experienței: poezie senzorială cu Laur-Mihai Amanolesei, Lucian Brad, Ioan Coroamă, Claudiu Ioan Maftei, Andreea Petcu și Elena Simion. Pe unii îi știam bine, pe unii doar de pe insta, pe alții deloc. Împreună au reușit să facă – îmi asum cu totul descrierea asta triumfală – o mare magie cu și pe lângă mine, care am asistat legat la ochi și așezat pe un scaun la piesa/poezia lor polifonică de 50 de minute despre apropiere, despre rostirea când cu mare emfază, când calmă, monotonă a unei conversații-terapie, la care m-am dus mai mult fiindcă aflasem că e și un bar acolo, și față de care, până să se fi terminat, deja îmi făceam griji că nu o să le pot comunica precis toate emoțiile care m-au cuprins, care încă mă cuprind. Am înțeles că vor mai avea reprezentații, eu sper că nu doar la Iași. Urmăriți-i, în caz că. 

M-am bucurat mult când am primit ultima carte a Mariei Orban, Toată dragostea dintr-o fotografie arsă. Așteptam o carte nouă scrisă de Maria mult înainte de a se anunța. Din prezentări și răsfoiri pe genunchi, amplifică tot ce mi-a plăcut la Oameni mari, care m-a scos nesperat din zona de confort prin precizia țintită total incomod în constructul familiei ca mini-societate de care ești și lipit, dar față de care ești nevoit să fii și la o dureroasă pândă atunci când grija mascată de obișnuința față de vicii și control devine normă. Dedicația ei spune ceva în liniile „Vlad, tare ar fi să o punem și noi de un FILIT la Brașov, să tot dureze zilele astea mișto.” Cum ar fi?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.