Recenzie: Jaluzele deschise, jaluzele închise, de Oskar Pastior

Obosită de o relaţie prea apropiată cu realitatea, poezia se retrage într-un spaţiu alternativ, într-o rezervă din care îşi permite jocul liber. Aici ea deconstruieşte şi recompune aparent aleatoriu. Mimează sensul păstrînd sintaxa.

Ne trezim cu „o evadare prin spaţii vide, gropi, canalizări, o scurgere în ombilicul cu cabluri”; cu ideile care „trec ca nişte rîgîituri prin talpă, fiind o reprezentare confuză a picioarelor, aflate, unul după altul, în mers, despre noi”. Fiecare poet devine o lume posibilă a limbajului.

Volumul bilingv Jaluzele deschise, jaluzele închise e o poartă spre lumea lui Oskar Pastior.

Poetul – german născut în România, deportat după război în Uniunea Sovietică, reîntors în ţară şi stabilit în cele din urmă în Germania – evadează dintr-o biografie dureroasă într-un univers în care cuvintele se eliberează de înregimentarea limbajului comun.
Ele se recompun după legi ascunse care uneori depăşesc graniţele între limbi şi încep să danseze ca fetele de la Căpâlna, să-şi schimbe literele între ele, să se transforme în desen şi muzică. E universul unde “soarele străluce/unde cleşte vagul/ onde lacul bomb/ şi te poţ scălda/ şi te paţ împinge/ şi te prăj drăguţ”.
Ne pierdem în acestă poezie, învăţăm dezvăţul, iar cînd ieşim limbajul nostru uzual ne pare una dintre variante: la fel de verosimile, la fel de absurde ca oricare alta.
Găsiţi cartea în Librăriile Cărtureşti.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.