Recenzie: Creierul nostru muzical, de Daniel J. Levitin

  Fiecare dintre noi ştie să asculte muzică, chiar dacă în moduri diferite. Unii pentru a dansa, alţii lăsîndu-se purtaţi de capriciile senzaţiilor şi imaginilor generate de sunet, alţii căutînd un sentiment sau mesaj; profesioniştii pătrunzînd în ţesutul muzical şi urmărind matematica fluidă a notelor, timbrului, armoniei sau ritmului.

  Daniel J. Levitin a cîntat în mai multe formaţii, mai apoi a ascultat muzica în postura de inginer de sunet, pentru ca în cele din urmă să studieze psihologia cognitivă ajungînd la sursa oricărei muzici: creierul uman. Creierul este marele dirijor şi interpret al muzicii pe care o auzim. El ştie cînd o notă e falsă, cînd o secvenţă muzicală e armonioasă, ştie să distingă tonurile, să asocieze o succesiune de tonuri cu o stare sufletească.

Levitin ne dezvăluie cîteva dintre tainele componistice şi dirijorale ale creierului în cartea Creierul nostru muzical. Ne arată cum timpanul filtrează frecvenţele sonore, cum acestea sunt distribuite neuronilor spre identificare şi organizare, cum se interoghează apoi baza de date a memoriei pentru ca sunetele să dobîndească semnificaţie umană. Muzica e definită astfel ca o structură sonoră semnificativă. Ceea ce ne scapă e spiritul muzicii, la fel cum spiritul uman nu poate fi redus la creier. Levitin ne apropie pentru un timp acest spirit descriindu-ne manifestarea sa în activitatea neuronală dar atrăgîndu-ne atenţia la greşeala reducerii la aceasta.

Găsiţi cartea în Librăriile Cărtureşti.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.