#semnedecititor (partea a doua)

De ce citim? este întrebarea de la care a pornit a 9-a ediție de Superscrieri, festival dedicat jurnaliștilor de nădejde din România, non-ficțiunilor care ne schimbă lumea dar și, mai ales, cititorilor lor. Ediția de anul acesta este sub umbrela semnelor de cititor, adică acelor fragmente, citate, momente din cărți, filme, podcasturi, care ne-au însemnat și au lăsat urme pe noi în ultimul an. Am cerut semne de la câțiva dintre cei mai aprigi cititori pe care îi știm. Vă invităm și pe voi să ne lăsați #semnedecititor și să le dați mai departe. Ne vedem la festival!

Ioana Pelehatăi, reporter Scena9 — Ocean Vuong, „Pe pământ suntem strălucitori o clipă” (Storia Books)

Un fiu îi scrie o scrisoare lungă cât un roman, tandră & vulnerabilă cât o sută de poeme. Ea e analfabetă. El e fiul unui soldat american. Bunica lui e bolnavă psihic. Mama lui îl bate și îl iubește. El ajunge să descopere că e atras de bărbați într-o vară toridă de muncă grea la câmp. Și droguri și sărăcie și salonul de frumusețe pe unde se perindă asiaticele ajunse în America, în căutarea unei vieți. Nu neapărat mai bune. Romanul alunecă între Vietnam și SUA, între copilăria eroului și gândurile lui din prezent. E imaterial ca un vis, crud ca un accident – și de mult n-am mai tras atât de o carte, ca să nu se termină. O face, în cele din urmă, și o face atât de frumos, încât recitesc o dată la câteva zile doar finalul.

Semnul Ioanei:

În dreptul ferestrei mele, azi-dimineață, chiar înainte de răsărit, stătea o căprioară într-o ceață atât de deasă și strălucitoare, încât cea de-a doua, la mică distanță, părea umbra neterminată a celei dintâi. 

Ai putea colora scena. I-ai putea pune titlul „Istoria memoriei”. 

Migrația poate fi declanșată de unghiul la care cade lumina soarelui, semnalând schimbarea anotimpului, a temperaturii, a lumii vegetale și a surselor de hrană. Femelele de fluture monarh depun ouă pe drum. Fiecare istorie are mai mult de un fir, fiecare fir, o poveste despre despărțire. Călătoria însumează 7 773 de kilometri, mai mult decât lungimea Statelor Unite. Fluturii monarh care zboară spre sud nu vor mai ajunge niciodată înapoi în nord. Fiecare plecare, așadar, este definitivă. Numai copiii lor se întorc; numai viitorul revizitează trecutul. 

Ce e o țară, dacă nu o sentință fără granițe, o viață? 

Momentul acela la măcelăria chinezească când ai arătat cu degetul spre porcul fript care atârna în cârlig. 

— Are coastele la fel ca ale unui om după ce a ars. 

Ai emis un hohot tăiat din scurt, ai făcut o pauză, ți-ai scos portofelul, te-ai încruntat și ai numărat din nou banii.

Pe pământ suntem strălucitori o clipă (Storia Books)

Ioana Epure, reporter Press One
Janine di Giovanni, The Morning They Came for Us. Dispatches from Syria (Bloomsbury Publishing PLC)

Mi-am imaginat de multe ori în ultimii zece ani cum ar fi să fiu reporter sau fotojurnalist într-o zonă de conflict. Toți facem asta la început în branșă, romanticizăm munca asta extremă de teren ca pe un botez, ca pe o experiență inițiatică sfântă care – mai mult decât consecvența și încăpățânarea de care ai nevoie ca reporter, zi de zi, pe niște chestii care ar putea să ofilească uneori de plictiseală și un întreg departament de contabilitate – pare să fie singurul lucru care îți garantează că, iată, ai reușit, ești un jurnalist adevărat.

Aici are Janine di Giovanni leac pentru tine. Di Giovanni e corespondentă de război încă de la sfârșitul anilor ’80 și îți povestește despre experiența ei din Siria, prin ochii sutelor de oameni pe care i-a intervievat acolo, cu care s-a adăpostit în case fără electricitate, pe care i-a cunoscut și apoi i-a văzut murind sau care i-au mărturisit cum te scoate tortura din rândurile umanității.

Și nu e nimic romantic la asta. Mă întorc la cartea asta când și când, de fiecare dată când am nevoie de o doză de realitate.

Semnul Ioanei:

All the way down the hall he continued to shout. «No one will ever do anything! They promise everything, they do nothing! We have had enough. We will be alone, as we have always been». But I know, I wanted to tell him. I know that we have done nothing. And this is the worst part of it — when you realize that what separates you, someone who can leave, from someone who is trapped in Aleppo, or Homs or Douma or Darayya, is that you can walk away and go back to your home with electricity and sliced bread; then you begin to feel ashamed to be human.

The Morning They Came for Us. Dispatches from Syria (Bloomsbury Publishing PLC)

Raisa Beicu, www.raisabeicu.ro
Hanya Yanagihara, „O viață măruntă” (editura Litera)

N-am fost niciodată mai nervoasă pe o carte cum am fost pe „O viață măruntă”, de Hanya Yanagihara. Am trecut rapid de la „formidabil scrisă”, la „puțin credibilă aici” sau “too much acolo”.

O carte a extremelor, a suferinței și a empatiei. O carte senzorială despre boală, durere, iubire, suferință, renunțare. Am avut nenumărate momente în care, citind, îmi atingeam pielea, tâmplele, simțeam organic durerile descrise sau mă miram când mă uitam în oglindă și mă vedeam pe mine în loc să-i văd pe Willem, Malcolm, JB sau Jude.

Încă nu m-am decis dacă o iubesc sau o urăsc ori dacă aș fi vreodată capabilă să o recitesc. Am ales, însă, să scriu despre ea acum tocmai pentru că m-a adus în punctul ăsta: să simt visceral orice simt vizavi de ea. Și, în fond, arta cu asta lucrează.

Semnul Raisei:

Acum nu înţelegi ce vreau să spun, dar într-o zi vei înţelege: singurul secret al prieteniei, cred eu, este să găseşti oameni mai buni decât tine – nu mai deştepţi, nu mai interesanţi, ci mai buni la suflet, mai generoşi şi mai iertători – şi să-i apreciezi pentru ceea ce poţi învăţa de la ei, să încerci să-i asculţi când îţi spun ceva despre tine, oricât de bun – sau de rău – ar fi acel ceva, şi să ai încredere în ei, ăsta e cel mai greu lucru. Dar şi cel mai bun totodată.

O viață măruntă (editura Litera)

***După 8 ediții în care a creat o tradiție din susținerea jurnalismului și a scrierii de non-ficțiune în România, Superscrieri se întoarce într-un nou format, dar cu aceeași misiune – de a crea o punte între scriitor și cititori.

Festivalul Superscrieri este un proiect al Fundației Friends For Friends și are loc pe 22-23 martie la Apollo111 și TNB – Sala Studio. Bilete pe Eventbook.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.