#semnedecititor (prima parte)

De ce citim? este întrebarea de la care am pornit la a 9-a ediție de Superscrieri, festival dedicat jurnaliștilor de nădejde din România, non-ficțiunilor care ne schimbă lumea dar și, mai ales, cititorilor lor. Am dedicat ediția de anul acesta semnelor de cititor, adică acelor fragmente, citate, momente din cărți, filme, podcasturi, care ne-au însemnat și au lăsat urme pe noi în ultimul an. 

Am cerut semne de la câțiva dintre cei mai aprigi cititori pe care îi știm. Vă invităm și pe voi să ne lăsați #semnedecititor și să le dați mai departe.

Cristina Ștefan, redactor editura Polirom:
Tara Westover, “Învățare” [editura Publica] 

Când am auzit prima dată despre cartea Tarei Westover, m-a dus imediat cu gândul la Jeanette Winterson (De ce să fii fericită când poți fi normală?, Editura Hecate, 2015). Ambele autobiografii pornesc de la tipologii de părinți autoritari, care nu le lasă să citească decît ce e „permis” de sus, impunînd o desprindere de restul lumii. Doar că, în cazul Tarei Westover, lucrurile sînt mai grave: școală acasă (sporadic și la nivel elementar), muncă din copilărie la depozitul de deșeuri, un tată cu tulburare bipolară care face provizii pentru Zilele din Urmă, un frate violent, abuziv fizic și verbal, o familie care refuză să meargă la medic, preferînd moșitul acasă și remediile naturiste. Mi se pare că în 2019 n-am vorbit suficient despre cartea asta, care este o poveste musai de citit, despre libertate, forța legăturilor familiale și importanța educației.

Semnul de cititor al Cristinei:

Habar nu am ce făceau frații mei cînd făceau școală, dar eu deschideam cartea de matematică și dădeam paginile timp de jumătate de oră, pipăind legăturia cu degetele. Dacă atingeam cincizeci de pagini cu degetele, îi comunicam mamei că făcusem cincizeci de pagini de matematică.
— Extraordinar! spunea ea. Vezi, niciodată n-ai fi putut să mergi în ritmul ăsta la școala publică. Asta nu merge decît acasă, unde poți să stai să te concentrezi, fără să te distragă nimic.

Tara Westover, “Învățare” [editura Publica] 

Nicoleta Rădăcină, reporter Decât o Revistă:
Leslie Jamison, “Recuperarea. Ce urmează după dependență” [editura Publica]

Am ajuns la Recuperarea lui Leslie Jamison la începutul lui 2019, înainte de Lisa Taddeo, Roxane Gay, Taffy Akner sau Jodi Kantor sau Megan Twohey cu She said și tot la fata asta dinamită de vulnerabilitate și coaie mi-a rămas o bucată de creier. Cartea ei e tot pe noptieră și recitesc uneori sublinierile. Trag speranță absurdă c-o să mă apropii și eu cândva de verva ei.

Semnul de cititor al Nicoletei:

Îi dădeam anumite semnale de consimțământ, de exemplu absența unei afirmații clare în sens opus. Dar consimțământul când ești beat înseamnă ceva pentru care încă nu am limbajul potrivit. Era ca și cum deja m-aș fi făcut disponibilă ca persoană fără mândrie și ar fi fost o ipocrizie să devin altcineva. Deja, în etapa aceea, a mă îmbăta însemna de obicei să atingu un punct la care renunțam și eu la mine. Atunci, s-a întâmplat să fie cu el.

Leslie Jamison, “Recuperarea. Ce urmează după dependență” [editura Publica]

Elena Marcu, co-fondatoare Black Button Books:
Denis Johnson, Nuntă murdară, “Fiul lui Iisus” [Black Button Books]

Probabil că Fiul lui Iisus e cartea la care m-am întors cel mai mult anul trecut. Pentru că Denis Johnson scrie despre întreaga deznădejde pe care altfel mă încăpățânez s-o ocolesc.

Semnul de cititor al Elenei:

În fața clinicii pentru avorturi protestatarii ne stropeau cu agheazmă și își înfășurau rozariile pe degete. Un bărbat cu ochelari de soare negri a urmărit-o pe Michelle până la intrare, murmurându-i la ureche. Probabil că se ruga. Ce spunea rugăciunea lui? Nu m-ar deranja s-o întreb asta. Dar este iarnă, iar munții din jurul meu sunt înalți și înzăpeziți și n-aș mai putea-o găsi acum.
Michelle i-a dat fișa de programare asistentei de la etajul trei. S-au retras împreună în spatele unei draperii.
Eu m-am îndepărtat către celălalt capăt al culoarului unde rula un filmuleț despre vasectomie. Mult mai târziu i-am spus că eu făcusem o vasectomie cu mulți ani în urmă și că probabil altcineva o lăsase însărcinată. I-am spus și că aveam o tumoră inoperabilă și că în curând aveam să mă duc, să dispar pentru totdeauna. Dar nimic din ce mi-ar fi trecut prin cap, oricât de dramatic sau de îngrozitor, nu a făcut-o să se căiască sau să mă iubească în felul în care mă iubise la început, înainte să mă cunoască cu adevărat.

Denis Johnson, Nuntă murdară, “Fiul lui Iisus” [Black Button Books]

După 8 ediții în care a creat o tradiție din susținerea jurnalismului și a scrierii de non-ficțiune în România, Superscrieri se întoarce într-un nou format, dar cu aceeași misiune – de a crea o punte între scriitor și cititori.

Festivalul Superscrieri este un proiect al Fundației Friends For Friends și are loc pe 22-23 martie la Apollo111 și TNB – Sala Studio. Bilete pe Eventbook.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.