Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?, de Horace McCoy

on 25.09.2012 at 18:14

Editura Humanitas a publicat un roman clasic al literaturii americane, cunoscut publicului larg mai ales datorită ecranizării lui Sydney Pollack, cu Jane Fonda şi Michael Sarazzin în rolurile principale (nouă nominalizări la Premiile OSCAR în 1970 şi premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar – Gig Young). Şi caii se împuşcă, nu-i aşa? (19 lei) este o metaforă frumoasă a Americii în timpul Marii Depresiuni din anii ’30, cea mai neagră perioadă care a lovit SUA în perioada de dinainte de război.

Robert şi Gloria (ironic nume!) caută faima laHollywood- “Era prea blondă şi prea micuţă, unde mai pui că părea şi cam bătrână. Cu nişte haine ca lumea pe ea, ar fi fost mai atrăgătoare, dar nici atunci n-aş fi zis că-i o frumuseţe.”, dar nu reuşesc decât să se înscrie la un maraton de dans, unul dintre evenimentele populare ale epocii. În traducere liberă, unul dintre show-urile care fac furori în fiecare toamnă şi primăvară şi la noi la TV. Zeci de perechi muritoare de foame dansează ore, zile, săptămâni fără oprire pentru faimă şi pentru a-şi prelungi viaţa.

Maratonul care “seamănă cu o coridă”, necesită şiretlicuri de supravieţuire, pe care cei doi le dobândesc în timp, de la dansatori mai experimentaţi: “[…] ideea era să-ţi pui la punct un sistem pentru alea zece minute: să-nveţi să-ţi mănânci sendvişul în timp ce te razi, să-nveţi să mănânci în timp ce te duci la budă sau în timp ce-ţi îngrijeşti picioarele, să-nveţi să citeşti ziarul în timp ce dansezi, să-nveţi să dormi pe umărul partenerei în timp ce dansezi…”. Horace McCoy surprinde în perimetrul arenei de dans şi al culiselor întreaga atmosferă a Americii anilor ’30, unde speranţa moare ultima, lupta pentru ziua de mâine e cea mai importantă – “Mâine, tot timpul mâine, a zis. Tot timpul marea şansă e mâine, niciodată acum.”, şi oamenii deprimaţi nu sunt parte a normalităţii vii: “Eşti cea mai deprimantă persoană din câte am cunoscut, i-am zis. Câteodată cred că mai bine ai muri şi gata.”

O pledoarie pentru viaţă şi moarte, văzută ca cealaltă formă de supravieţuire – “Mi se pare foarte straniu cum de toată lumea asta e aşa de obsedată de viaţă, şi nu de moarte. Oare de ce savanţii ăştia s-or screme atâta ca să ne prelungească viaţa în loc să inventeze nişte metode mai plăcute ca să-i pună capăt?”, “Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?” e un roman care te va surprinde până la ultima propoziţie. Cel puţin o să înţelegi că a fi drăguţ poate avea toate valenţele posibile (“Nimeni nu s-a purtat vreodată mai drăguţ cu Gloria decât mine, dar, până la urmă, tot eu am fost cel care a omorât-o.”) şi o să ştii de ce până la urmă şi caii se împuşcă.