Raiul pe pământ, de Mariusz Szczygieł

Un polonez îndrăgostit de cultura cehă poate fi ceva banal sau cel puțin neinteresant, dacă nu ești tu însuți polonez sau ceh. Numai că polonezul în cauză e Mariusz Szczygieł, unul dintre cei mai fini observatori ai naturii umane pe care i-am citit în ultima vreme; și-atunci cartea despre această admirație transpusă literar e-un festin.

La Editura Art, Szczygieł (ce nume imposibil de pronunțat!), are deja două volume traduse (cel de față, de Cristina Godun); Raiul pe pământ e o continuare cumva firească a primului, Gottland, desemnat și Cartea europeană a anului 2009, care prezintă minunățiile din Cehoslovacia secolului trecut. Pentru Raiul pe pământ, scriitorul polonez face o serie de interviuri, reportaje, analize, descrie situații hilare și întâmplări aparent banale, cu un umor subtil și-un stil jumate jurnalistic, parte poezie, parte poveste, despre Cehia anilor ăstora.

Volumul e o ocazie perfectă să vă puneți la curent cu unii dintre cei mai cunoscuți artiști polonezi – Szczygieł își folosește skills-urile de jurnalist și sapă după toate amănuntele posibile din viața lui Egon Bondy, filosof, poet, unul dintre membrii fondatori ai mișcării Prague underground: „A hotărât că niciodată nu va mai publica nimic oficial. Din noul sistem a hotărât să preia numai ceea ce e absolut necesar, iar dacă e posibil, să nu-l servească absolut deloc.” Merge pe urmele lui David Černý, unul dintre cei mai controversați artiști vizuali contemporani (dacă ați ajuns în Praga, sigur știți statuile care se mișcă și fac pipi într-o fântână care are forma Cehiei), iar Černý îi face un tur privat al lucrărilor sale de pe teritoriul ceh (ăsta e probabil unul dintre cele mai mișto portrete pe care le-am citit). Scrie cu umor despre Bridget Jones a Cehiei, o femeie cu sâni imenși și look de hipopotam, ale căror cărți sunt bestsellers locale, și cu surprindere despre Saudek, fotograful celebru (și) pentru dragostea pe care le-o poartă femeilor, indiferent de vârstă și înfățișare.

Analizează serios, dar și cu umor, relația pe care cehii o au cu religia. Conform studiilor, cehii sunt unul dintre cele mai atee popoare din Europa. Asta e destul de șocant pentru un polonez care a dat Bisericii Catolice un Papă foarte iubit. Szczygieł face interviuri cu oameni din diverse medii sociale despre relația pe care aceștia o au cu divinitatea – e surprinzător să vezi că au fost crescuți atei, dar cu timpul unii dintre ei au început să meargă la biserică, lucru pe care îl ascund de cei apropiați, și explica istoric și social de unde aversiunea cehilor față de religie, cu precădere față de cea catolică (Jan Hus, întemeietorul limbii cehe, a fost ars pe rug de catolici, Imperiul Austro-Ungar a impus cu forța catolicismul în detrimentul protestantismului etc.).

Dacă cultura cehă ar fi un cântec, refrenul ei ar conține cuvântul „tihnă” (tihnă = klíd, dar poate fi și klídek, diminutiv): „Vă rog să așteptați tihnit”, „Încercați în tihnă, vă rog”, „Scrieți tihnit”, „Tihna înainte de toate…” […] fiecare societate diminivează lucrurile pentru care nutrește afecțiune. Noi, în Polonia,  avem în schimb un diminutiv de la cuvântul „vodcă”.

Cartea lui Szczygieł e una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste care i s-au făcut Cehiei, țara cu cei mai curajoși locuitori ai anilor ‘60, în care chiar dacă barmanul încarcă nota de plată nimeni nu se supără – există, dară, atâtea locuri în care poți să mergi. Vorba unei studente, citate de autor, „Eu cred că asta e din cauza faptului că, după comunism, suntem, în sfârșit, liberi”. Pe mine m-a convins să dau iama iar la libărie să iau Gottland, și asta e mare lucru, pentru că de cele mai multe ori prefer să diversific autorii.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.