Recenzie: Purificare, de Sofi Oksanen

on 30.03.2012 at 15:52

Purificare, a lui Sofi Oksanen, este o carte cu ditamai contextul istoric în spate. Şi ca să înţelegi drama personajelor ei, trebuie sa îl afli cât de cât. Un venetic în ale istoriei, dar iubitor de contexte, rezumă după cum urmează.

Pe când în Uniunea Sovietică regimul lui Stalin făcea Marea Purificare, omorând cel puţin 700 de mii de oameni, asa-zişi “inamici ai poporului”, Estonia – fost teritoriu al Imperiului Suedez, al Imperiului Rus, iar apoi pentru scurt timp în război şi cu bolşevicii, şi cu germanii – era o tânără democraţie ce tocmai se bucura de independenţa sa. Istoriei îi plac însă cinismele, aşa încât transformă libertatea într-o naivitate: în 1940, Estonia este ocupată de sovietici, iar un an mai târziu încorporată URSS-ului. Unde rămâne încremenită pentru 50 de ani, până la destrămarea Uniunii Sovietice.

Aceasta este realitatea în care Sofi Oksanen îşi plasează personajele. Prezentul istorisirii este cel imediat căderii URSS, mai exact anul 1992. Dar întreaga poveste aparţine trecutului şi se arată cititorilor prin flashback-uri, astfel încât până la finalul cărţii rămâne mereu câte ceva de descoperit. Personajul principal este o bătrână – iniţial adolescentă plină de speranţe, ce se transformă în victimă, pentru ca apoi să devină agresor. Amintirile îi sunt declanşate după ce, în faţa casei, îi apare o tânără – şi ea victimă/ agresor – ce se dovedeşte a-i fi rudă de sânge. În realitatea sa sumbră, Istoria încâlceşte destinele a trei generaţii.

Tema dramei femeilor estoniene este recurentă la Sofi Oksanen. Şi aici ne trebuie o nouă plasare în context. Mama sa este din Estonia şi a fugit în Finlanda chiar cu un an înainte de a o naşte pe Sofi. A păstrat cât de strânse a putut relaţiile cu cei de acasă. Iar tatăl său a lucrat pentru mult timp în URSS. Ca urmare, imaginile spaţiului sovietic au marcat copilăria lui Sofi Oksanen.

Prima sa carte, Stalins lehmät (2003; în traducere, Vacile lui Stalin), vorbeşte tot despre destinele a trei generaţii de femei din Estonia. Cartea pe care acum o are în lucru şi care urmează să fie publicată în august anul acesta – Kun kyyhkyset katosivat, (în traducere, Când au dispărut porumbeii) – păstrează tema.

Alături de o altă autoare finlandeză de origine estoniană, Imbi Paju, Oksanen a publicat în 2009 Kaiken takana oli pelko: Kuinka Viro menetti historiansa ja miten se saadaan takaisin (în traducere aproximativă, Frica e în toate: Cum şi-a pierdut Estonia Istoria şi cum poate fi ea recuperată). Este o culegere de articole ale mai multor specialişti internaţionali, referitoare la propaganda ocupaţiei sovietice, metodele de represiune politică, mărturiile supravieţuitorilor Gulagului etc. Oksanen justifica apariţia acestei cărţi printr-o declaraţie ce a stârnit controverse, şi anume că sistemele comuniste ale secolului trecut au fost cele mai distructive din istorie – prin scopuri, durată şi rezultatele obţinute.

Sofi Oksanen şi-a înfiinţat în 2011 propria editură şi a cumpărat drepturile de a publica în finlandeză Arhipelagul Gulag, al lui Aleksandr Soljeniţîn.

Aflată în Bucureşti, la dezbaterea „Istoria scrisă pe trupurile femeilor”, autoarea spunea că poveşti nerostite există în orice cultură. Şi că intenţia sa a fost să „le rostească”, scriind despre rezistenţa pasivă a femeilor din Estonia – cea a sovietelor şi cea eliberată.

Revenind la Purificare, cartea vorbeşte despre traumele suferite de femei atunci când realitatea devine covârşitoare.

“Întotdeauna vor exista bocanci cromaţi, întotdeauna o să apară alţi bocanci, care semănau sau nu cu aceia de pe vremuri, dar care la fel o să-ţi apese gâtul“, spunea eroina Aliide Truu.

Aşadar, Purificare este o carte despre abuzuri, secrete, trădări, victime şi agresori, despre fuga de trecut, speranţele de viitor şi deziluziile prezentului. O carte ce arată o istorie repetându-se implacabil. Iar senzatia cu care te lasa este una de asfixiere. Mai că-ţi vine să verifici dacă iţi mai e valabil paşaportul. Pentru orice eventualitate. (Iulia Verbancu)