20210925_sp_concertgebouw_foto-alex-damian-03100

Seria Mari Orchestre ale Lumii: 16 orchestre de prestigiu urcă pe scena Sălii Palatului la ediția din acest an a Festivalului Internațional George Enescu

Orchestra Regală Concertgebouw

Seria Mari Orchestre ale Lumii din cadrul Festivalului Internațional George Enescu aduce pe scena Sălii Palatului concerte de excepție, în interpretarea unora dintre cele mai prestigioase orchestre de pe glob. 13 orchestre străine şi 3 orchestre din România vor interpreta un total de 29 de concerte în cadrul acestei Serii, între 27 august și 24 septembrie. Programele concertelor includ autori clasici și contemporani, cu soliști de excepție și colaborări inedite. 

Seria Mari Orchestre ale Lumii este o serie de concerte în care aducem cele mai importante nume din toată lumea cu programe care să fie potrivite pentru Sala Palatului, pe o scenă foarte mare, cu un public numeros. Pentru mulți dintre spectatori poate că este prima și singura șansă în viață să asculte un astfel de concert live, mă gândesc la Filarmonica din Viena, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, Orchestra Națională a Franței, Orchestra Tonhalle din Zürich sau London Symphony Orchestra. Acestor concerte le lipsesc numai focurile de artificii. Cu siguranță, această serie de orchestre arată cel mai înalt nivel al muzicii către un public cât mai mare.

a declarat Cristian Măcelaru, Directorul Artistic al Festivalului Internațional George Enescu.

Orchestra Filarmonicii George Enescu va concerta de două ori pe scena Sălii Palatului, pe 27 august și pe 12 septembrie. Concertul de pe 27 august va marca deschiderea celei de-a 26-a ediții a Festivalului. Filarmonica bucureșteană va fi dirijată de Cristian Măcelaru, avându-l ca solist pe violoncelistul francez Gautier Capuçon. În program vor fi lucrări de Antonín Dvořák (Concertul în si minor pentru violoncel și orchestră op. 104), George Enescu (Rapsodia română în re major op.11 nr. 2) și Richard Strauss (Suita Cavalerul Rozelor op. 59). La concertul din data de 12 septembrie, cu începere de la ora 19:30, Orchestra Filarmonicii George Enescu va avea alături și Corul Filarmonicii George Enescu, pregătit de Iosif Ion Prunner, într-un program inedit: opera Billy Bud de Benjamin Britten, prezentată în formă de concert, sub bagheta dirijorului Hannu Lintu. Carmen Lidia Vidu a pregătit un suport multimedia pentru a susține discursul muzical prin noile tehnologii. 

Orchestra și Corul Maggio Musicale vor urca de două ori pe scena Sălii Palatului, pe 28 și 29 august. În primul concert, care va avea loc luni, 28 august, începând cu ora 20:00, publicul va avea ocazia să asculte versiunea de concert a operei Otello de Verdi, sub bagheta dirijorului Zubin Mehta, Președintele de onoare al Festivalului Enescu.

Și cu această ocazie, muzica va fi însoțită de suport multimedia, creat și regizat de Nona Ciobanu. În programul celui de-al doilea concert, marți, 29 august, de la ora 20:00, publicul va asculta, sub bagheta maestrului Mehta, Preludiul la opera Oedipe de George Enescu și Simfonia a 2-a în do minor de Gustav Mahler. 

Orchestra Simfonică din Londra va prezenta două programe publicului, ambele sub bagheta dirijorului Sir Simon Rattle: primul concert are loc pe data de 30 august, începând cu ora 20:00, la Sala Palatului. În program va fi Simfonia a noua, ultima pe care Mahler a reușit să o finalizeze integral, lucrul la cea de-a zecea fiind întrerupt de trecerea în neființă a  compozitorului german. Al doilea concert are loc pe 31 august, tot la Sala Palatului, începând cu ora 20:00. În program vor fi lucrări de George Enescu (Voix de la nature) și Olivier Messiaen (Simfonia Turangalîla). Peter Donohoe (pian) și Cynthia Millar (ondes martenot) vor fi soliștii serii și vor surprinde publicul cu sonorități dintre cele mai inedite. Ondes martenot este un instrument electronic inventat de Maurice Martenot în 1928, unicul din generația sa încă utilizat în prezent.  

Orchestra Teatrului Capitole din Toulouse susține două concerte pe scena Sălii Palatului, pe datele de 1 și 2 septembrie, cu maestrul Christian Badea la pupitru. În concertul din 1 septembrie, de la ora 19:30, orchestra va avea alături și Corul Academic Radio, pregătit de dirijorul Ciprian Țuțu, iar solist va fi Renaud Capuçon (vioară). În program vor fi lucrări de George Enescu (Poemul simfonic sis – finalizat postum de Pascal Bentoiu) și Camille Saint-Saëns (Concertul nr. 3 în si minor pentru vioară și orchestră op. 61 și Simfonia nr. 3 în do minor op. 78, cu orgă). Al doilea concert are loc pe 2 septembrie, începând cu ora 19:30, sub bagheta dirijorului Josep Pons, cu Lambert Wilson (narator), Mathias Vidal (tenor) și Vincent Le Textier (bariton). În program vor fi 2 lucrări de Hector Berlioz: rar reprezentata lucrare Lélio ou le Retour à la Vie op. 14b și Simfonia fantastică op. 14, ambele cu suportul multimedia propus de Nona Ciobanu

Orchestra Română de Tineret va urca pe scena Sălii Palatului duminică, 3 septembrie, începând cu ora 19:30. Concertul va fi dirijat de Stefan Asbury, avându-l ca solist pe pianistul Jan Lisiecki. În program vom asculta lucrarea Cercar la nota, a regretatului compozitor academician Cornel Țăranu, Edvard Grieg  – Concertul în la minor pentru pian și orchestră op. 16 și Dmitri Șostakovici – Simfonia nr. 5 în re minor op. 47. De asemenea, Orchestra Română de Tineret va lua parte și la concertul Orchestrei Naționale a Franței, din data de 22 septembrie, într-un proiect formativ side by side imaginat de maestrul Cristian Măcelaru, care va da ocazia tinerilor muzicieni români să cânte alături de interpreți deja consacrați.

Orchestra Tonhalle din Zürich va cânta de două ori în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, pe 4 și 5 septembrie, pe scena Sălii Palatului. Primul concert va avea loc luni, 4 septembrie începând cu ora 20:00, sub bagheta lui Paavo Järvi. Îl vom asculta pe violoncelistul român Andrei Ioniță interpretând Simfonia concertantă în si minor pentru violoncel și orchestră op. 8 de George Enescu alături de lucrări ale compozitorilor  Arthur Honegger (Pacific 231. Mișcare simfonică) și Antonín Dvořák (Simfonia nr. 9 în mi minor op. 95, Din lumea nouă). Al doilea concert, marți, 5 septembrie, de la ora 20:00, va fi dirijat tot de Paavo Järvi, iar în program va fi Simfonia nr. 9 în re minor WAB 109 de Anton Bruckner. 

Orchestra Simfonică din Israel vine la București pe 6 și 7 septembrie, pe scena de la Sala Palatului, dirijată de Lahav Shani. Concertul de miercuri, 6 septembrie, începe la ora 20:00 și îl are ca solist pe Gil Shaham (vioară). În program vor fi lucrări de Louise Farrenc (Uvertura nr. 2 în mi bemol major op. 24), Franz Joseph Haydn (Simfonia nr. 104 în re major H. 1/104) și Johannes Brahms (Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 77). Pe 7 septembrie concertul va începe la ora 19:30 și îl va avea ca solist pe pianistul Alexandre Kantorow. În program vor fi lucrări de George Enescu (Rapsodia română în la major op. 11 nr. 1), Sergei Prokofiev (Concertul nr. 2 în sol minor pentru pian și orchestră op. 16) și Johannes Brahms (Simfonia nr. 1 în do minor op. 68). 

Orchestra Simfonică din Göteborg va susține două concerte pe scena Sălii Palatului, pe datele de 8 și 9 septembrie. La concertul de vineri, 8 septembrie, care începe la ora 19:30, dirijor va fi Gustavo Gimeno, iar solistă va fi Alena Baeva (vioară). În program vor fi lucrări de György Ligeti (Concertul Românesc), George Enescu (Capriciul Român pentru vioară și orchestră – finalizat postum de Cornel Țăranu) și Piotr Ilici Ceaikovski (Simfonia nr. 4 în fa minor op. 36). Concertul de sâmbătă, 9 septembrie, va începe la ora 19:30 și va fi dirijat de finlandezul Santtu-Matias Rouvali, avându-l alături ca solist pe pianistul norvegian Leif Ove Andsnes. În program vor fi lucrări de Lili Boulanger (D’un matin de printemps), Ludwig van Beethoven (Concertul nr. 5 în mi bemol major pentru pian și orchestră op. 73) și Igor Stravinski (Suita Petrușka).

Orchestra Filarmonică din Viena va concerta pe 10 și 11 septembrie, sub bagheta dirijorului Jakub Hrůša. Duminică, 10 septembrie, concertul începe la ora 19:30, cu Igor Levit la pian. În program vor fi lucrări de Johannes Brahms (Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian și orchestră op. 83) și Antonín Dvořák (Simfonia nr. 8 în sol major op. 88). Al doilea concert are loc luni, 11 septembrie, începând cu ora 20:00, sub bagheta aceluiași dirijor. În program vor fi lucrări de George Enescu (Suita nr. 1 pentru orchestră op. 9), Leoš Janáček (Suită din opera Vulpea cea șireată) și Serghei Rahmaninov (Dansuri simfonice op. 45). 

Orchestra Operei de Stat Bavareze va susține două concerte la Sala Palatului, în zilele de 13 și 14 septembrie, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski, director artistic al Festivalului Enescu între anii 2017 și 2021. Concertul de miercuri, 13 septembrie, începe la ora 20:00 și îl are ca solist pe pianistul Yefim Bronfman. În program vor fi lucrări de Richard Wagner (Preludiul operei Tristan și Isolda), Robert Schumann (Concertul în la minor pentru pian și orchestră op. 54) și Gustav Mahler (Simfonia nr. 4 în sol major), lucrare la care se va alătura soprana Louise Alder. Cel de-al doilea concert are loc joi, 14 septembrie, de la ora 19:30, sub bagheta aceluiași dirijor și cu Vilde Frang solistă, la vioară. În program vor fi lucrări de Victoria Poleva (White Interment), Alban Berg (Concertul pentru vioară și orchestră) și Richard Strauss (Simfonia Alpilor op. 64).

Orchestra Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma va urca de două ori pe scena Sălii Palatului, pe 15 și 16 septembrie, sub bagheta dirijorului Tugan Sokhiev. Concertul de vineri, 15 septembrie, va începe la ora 19:30 și va avea în program lucrări de George Enescu (Simfonia nr. 1 în mi bemol major op. 13) și Piotr Ilici Ceaikovski (Simfonia nr. 5 în mi minor op. 64). Al doilea concert, ce are loc sâmbătă, 16 septembrie, îl va avea ca solist pe pianistul Bertrand Chamayou, având în program lucrări de Hector Berlioz (Uvertura Le Carnaval romain), Franz Liszt (Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru pian și orchestră S. 124) și Gustav Mahler (Simfonia nr. 1 în re major). 

Orchestra Națională Radio va susține un concert în cadrul Seriei Mari Orchestre ale Lumii  duminică, 17 septembrie, de la ora 20:00, la Sala Palatului. Concertul va fi dirijat de Tan Dun, orchestra avându-l alături pe solistul Xavier De Maistre (harpă) și cu Carmen Livia Vidu ca regizor multimedia care va ilustra cu proiecții video programul muzical. Publicul va asculta în premieră românească o lucrare scrisă chiar de dirijorul Tan Dun (Nu Shu) și bine cunoscutele Tablouri dintr-o expoziție de Musorgski în orchestrația lui Ravel. 

Orchestra Filarmonică Națională a Ungariei susține două concerte la Sala Palatului, pe 18 și pe 19 septembrie. Primul concert, luni pe 18 septembrie de la ora 20:00, va fi dirijat de Charles Dutoit, cu legendara pianistă Martha Argerichcare va interpreta concertul nr.3 în do major pentru pian și orchestră de Sergei Prokofiev. În program, George Enescu (Pastorale-fantaisie pentru orchestră mică), și Hector Berlioz (Simfonia fantastică op. 14). Al doilea concert are loc marți, 19 septembrie, de la ora 20:00 și va fi dirijat de Cristian Mandeal, cu Sheku Kanneh-Mason solist (violoncel). În program vor fi lucrări de Zoltán Kodály (Dansurile din Galánta), Dmitri Șostakovici (Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru violoncel și orchestră op. 107) și George Enescu (Simfonia nr. 2 în la major op. 17). 

Ansamblul francez Le Balcon, alături de Orchestra Operei Naționale București vor urca pe scena Sălii Palatului alături de Corul Operei Naționale București și de Corul Academic Radio, pe data de 20 septembrie, de la ora 16:30, sub bagheta lui Maxime Pascal. Corurile sunt pregătite de dirijorii Daniel Jinga (Corul Operei Naționale) și Ciprian Țuțu (Corul Academic Radio). Orchestra alături de cele două coruri vor interpreta opera Sfântul Francisc din Assisi de Olivier Messiaen, în premieră absolută în România

Orchestra Națională a Franței, dirijată de Cristian Măcelaru, susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, la Sala Palatului, în 21 și 22 septembrie. Primul concert are loc joi, 21 septembrie, începând cu ora 20:00, cu Augustin Hadelich ca solist (vioară). În program, lucrări – fanion ale muzicii moderne universale compuse de Pierre Boulez (Notations I-IV & VII), Henri Dutilleux (Concertul pentru vioară și orchestră L’Arbre des songes) și Igor Stravinski (Le Sacre du printemps). Al doilea concert, vineri, 22 septembrie, de la ora 20:00, va fi alături de membrii ai  Orchestrei Române de Tineret și de Corul Filarmonicii George Enescu. Monumentala Simfonie a 3-a de George Enescu va fi restituită publicului într-o interpretare unică, emoționantă. În același concert, o a doua capodoperă enesciană: Rapsodia Română în la major op.11 nr. 1. Pianistul Kirill Gerstein va prezenta mult-așteptatul concert nr. 2 în do minor, pentru pian și orchestră op.19 de Serghei Rahmaninov. 

Orchestra Regală Concertgebouw încheie deja tradițional, seria Marilor Orchestre și de asemenea, Festivalul Enescu, la Sala Palatului, pe 23 și 24 septembrie, ambele concerte sub bagheta tânărului dirijor Klaus Mäkelä, proaspăt director muzical al orcherstrei din Amsterdam. Concertul de sâmbătă, 23 septembrie, începe la ora 19:30 În program vor fi lucrări de Claude Debussy (Preludiu la după-amiaza unui faun și La mer, trois esquisses symphoniques pour orchestre L. 109) șiConcertul pentru mâna stângă și Concertul în sol major pentru pian și orchestră de Maurice Ravel în interpretarea pianistei Yuja Wang. Al doilea concert al Orchestrei Regale Concertgebouw are loc duminică, 24 septembrie, de la ora 20:00 și va fi alături de Corul Academic Radio și de mezzosoprana Jennifer Johnston. Uvertura de Concert de George Enescu va deschide regalul muzical.Ciprian Țuțu (cor) a pregătit corul pentru intervenția din Simfonia a 3-a în re minor de Gustav Mahler.

Biletele sunt disponibile în cinci categorii de preț: Categoria IV – 100 de lei (preţ redus pentru elevi, studenţi şi pensionari: 70 de lei), Categoria III – 120 de lei, Categoria II – 170 de lei, Categoria I – 200 de lei, Categoria VIP – 250 de lei.
Mai multe detalii despre Seria Mari Orchestre ale Lumii în secțiunea dedicată de pe site-ul Festivalului Enescu: https://www.festivalenescu.ro/ro/series/mari-orchestre-ale-lumii/

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958. Cea de-a 26-a ediție a festivalului are loc între 27 august și 24 septembrie, iar tema ediției este “Generozitate prin muzică”|”Generosity through Music”. Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 țări, lucrări de operă în primă audiție și concerte educative pentru copii.

Detalii disponibile pe https://www.festivalenescu.ro/

Biletele s-au pus în vânzare pe platforma Eventim. Link direct.

———————————-

Festivalul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Proiect finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

Organizator: ARTEXIM

Co-organizator: Fundația ArtProduction

Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București

Sponsori principali: Rompetrol, BRD

Sponsori: Ferrero Rocher, SNEF, CBRE, Orange, L’Or , Mobexpert, Casa de Flori, DORNA,  Liliana și Peter Ilica Foundation, La Mama; SANADOR;

Cu sprijinul: Yokko,  Paradigma Film, Crowdfavorite, SSG

Furnizor servicii juridice: Țucă Zbârcea și Asociații

Transportator oficial: Tarom

Parteneri ospitalitate: Radisson Blu Hotel Bucharest & Park Inn by Radisson, Intercontinetal Athenee Palace, Novotel City Center, Mercure City Center, Ibis Styles City Center;

Parteneri media principali: Antena 3 CNN, RFI, HotNews, Agerpres.

Parteneri media internaționali: Euronews, Mezzo, Bachtrack

Parteneri media: EuropaFM, Elle, AList Magazine, Psychologies, Zile și Nopți, Scena 9, Revista Tarom, BIZ, Haute Culture, Igloo, Revista Zeppelin, Capital, Evenimentul istoric, Leviathan, Evz.ro, Capital.ro, IQads, Ziarul Metropolis, The Institute, Catchy, Presshub, Modernism.ro, Life.ro.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.