Ana Moura și corzile ei puternice se aud pe 17 noiembrie la Sala Palatului
Ana Moura își antrenează corzile vocale pe ritmuri fado pentru concertul de pe 17 noiembrie din București. Artista portugheză vine la Sala Palatului, la Jazz Night Out, pe final de toamnă cu vocea ei puternică, întunecată, într-un control permanent.
Operând în interiorul fado – bine șlefuitul stil care și-a găsit menirea într-o răvășire și răscolire emoțională perpetuă –, cântăreața își antrenează mușchii corzilor ca să apese în sală butoane puternice. Deși ritmurile fado, aceste bluesuri ale Portugaliei, au pornit din intimitatea unor taverne ca o acceptare melancolică, ca supunerea unei națiuni în fața dictaturii, Ana Moura reușește, în timp ce păstrează și liniile tradiționale ale idolei ei, faimoasa interpretă Amalia Rodriguez, să testeze și limitele genului.
Pentru că fado, destin în portugheză, este acum arta a celor care vor să evolueze în permanență, Ana Moura a apărut ca parte din noul val de fadistas, ca să revigoreze stilul, dar și ca să aducă un strop de fado în interpretarea oricărui cântec. Artista știa de la șase ani, când a cântat primul ei fado – Cavalo Ruco – la una dintre seratele organizate de părinți, că va deveni una cu stilul. Acum, la 39 de ani, este una dintre corzile principale ale fadoului contemporan. A debutat în 2003 cu albumul Guarda-me a vida na mão (Păstrează viața mea în mâna ta). În melodia cea mai iubită de pe album, Sou do Fado, Sou Fadista, Ana cântă: „Aparțin fadoului, sunt o fadistă”. Și-a cerut încă de pe atunci locul în stilul tradițional.
Inevitabil, necesar și incitant, tradiționalul fado însoțit doar de corzi de chitară și nostalgie, s-a intersectat foarte curând cu rockul, pop-ul și alte ritmuri care i-au adus Anei Moura aplauze repetate. Perfomance-ul ei dintr-un club din Lisabona i-a adus în 2007 o colaborare alături de Mick Jagger și Keith Richards. N-a durat mult până să se urce pe scenă alături de trupă, ca să cânte împreună No Expectationas și Brown Sugar. Corzile puternice ale fadistei alăturate rockului demonstrează că rețetele tradiționale pot surprinde prin adăugarea unui ingredient surpriză. A urmat apoi o colaborare cu Prince, pe care Ana a numit-o „un experiment”. Noul gust al rețetei, noile scopuri ale antrenamentelor corzilor în noul stil fado au prins unii fani în capcana scepticismului, dar Ana explică într-un interviu cum pentru ea contează că marii muzicieni ai altor genuri muzicale au un respect pentru fadoul lor.
Asta s-a tradus într-o influență bună asupra muzicii mele, am adus mai aproape de mine și de ce creez oameni care poate n-au fost atât de preocupați de fado până acum.
Cauza sau efectul, sau amândouă au condus-o în 2012 pe Ana cea care cânta fado ca instinct la lansarea Desfado (2012), al cincilea album și prima ei deconstrucție a ritmurilor tradiționale, album înregistrat în SUA, cu muzicieni străini genului, precum pianistul Herbie Hancock, care a inclus și o variantă a A case of you, a lui Joni Mitchell. Albumul a câștigat cinci discuri de platină (100.000 de copii) și a stat în topurile portugheze un deceniu.
Pe Moura, al șaselea album al fadistei, decorat cu album de aur din prima zi de vânzări, revizitează tradiționalul prin două melodii clasice cărora le-a cusut versuri noi – o practică obișnuită în fado –, care onorează istoria genului. În același timp a apăsat pedala inovațiilor stilistice, a experimentat cu instrumente neobișnuite, s-a inspirat din alte lumi muzicale și a cântat și în engleză. De aceea, pe 17 noiembrie ne așteaptă un concert al imprevizibilului. Ana n-a vrut ca Moura să fie un Desfado II.
„Am vrut să fac ceva diferit, din nou”, spunea într-un interviu. „Simt nevoia să surprind, să risc. Să fac mereu același lucru mă face să fiu anxioasă. Când fac lucruri diferite, atunci îmi trag energia.”
Ca să ne tragem și noi energia din energia ei la Sala Palatului, Ana Moura își antrenează mușchii corzilor vocale zilnic, ca orice sportiv de performanță, atât în notele tradițional fadiste, puternice, cât și-n cele neconvenționale. Nu ne lasă să ne facem comozi în așteptarea tristeții, destinului sau extazului, ci ne spune, prin toate ghidușiile, să ne punem centurile pentru un rollercoaster emoțional, să fim deschiși, să experimentăm, să creștem împreună prin toată gama de simțuri.
Video: https://www.youtube.com/watch?v=TZurR7xGk4c
Jazz Night Out este un eveniment marca Twin Arts.
Accesul publicului se face începând cu ora 19’00. Concertul începe la ora 20’00.
Biletele pentru acest eveniment costă 120 lei, 150 lei, 180 lei, 220 lei în funcție de categorie. Biletele la categoria VIP costă 290 de lei.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea : în toată țara din magazinele Flanco, Librăriile Cărturești, magazinul Muzica, de la stand-ul de bilete de la Metrou Unirii 1 (lângă casa de bilete Metrorex), din magazinele UMAN, Senia și IQ BOX,din agențiile Perfect Tour, de la Hard Rock Cafe, Berăria H, Cafe Deko, Club Quantic, ClubVintage și Expirat Halele Carol (între orele 18:00-22:00 (în zilele de funcționare)) și de pe cele1500 Stații de Plată SelfPay.
Online pe www.iabilet.ro , puteți plati cu cardul prin Paypal, pe factura Vodafone sau Orange cu plata la sfârșitul lunii sau ramburs cu plata cash prin FanCurier oriunde în țară.
Detalii pe www.twinarts.ro și pe pagina de Facebook Twin Arts.
There are no comments
Add yours