Am citit Hanul lui Manuc, cel de-al treilea roman al Simonei Antonescu, apărut anul trecut la Polirom, pe nerăsuflate. Mi-a amintit de toate cărțile copilăriei pentru care așteptam ca orele de școală să se termine, să ajung acasă și să mă cufund în aventurile tuturor personajelor care voiam să fiu[mai mult...]
All posts by Cătălina Miciu
Nicio supriză pentru nimeni că îmi place să citesc proză scurtă și literatură română. Total de acord că e greu să găsești vreun Barnes sau Roth în scrierile autohtone, dar pe de altă parte textele autorilor români îmi oferă un soi de legătură cu anii ăștia pe care îi trăim.[mai mult...]
Am citit câteva romane ro (as in scrise în limba română) extraordinare anul ăsta, dar nici unul parcă atât de fin, cizelat stilistic, aflat la granița dintre poezie și proză, ca cel de-al doilea roman al Tatianei Țîbuleac. Spre rușinea mea, a fost prima mea întâlnire cu autoarea din Republica[mai mult...]
Am citit cu plăcere debutul Marei Wagner – În spatele blocului, carte apărută la Nemira. E-o poveste despre noi ăștia născuți cu cheia de gât, despre cozile la lapte, jocurile de la scara blocului, părinții noștri obosiți de muncă și problemele cotidiene cu care se confruntau într-o țară comunistă săracă,[mai mult...]
Mare fană a prozei scurte, cum mă știți, am dat iama în toate volumele noi de povestiri care-au apărut în primăvara-vara asta. Fără îndoială, Copilăria lui Kaspar Hauser (Polirom) este cel mai bun din serie, chiar, îndrăznesc să spun unul dintre cele mai bune ro apărute în ultimii ani. Bogdan-Alexandru[mai mult...]
Editura Art are o colecție care îmi place foarte tare; îi zice MUSAI și-adună tot felul de bijuterii de cărți premiate. Mi-am făcut curaj să îmi bag nasul în Simpatizantul – are 570 de pagini, dar merită fiecare minut petrecut în povestea scrisă de Viet Thanh Nguyen. Nu rezonez foarte[mai mult...]
Ana Maria Sandu are carte nouă, apărută, ca și celelalte, tot la Polirom, numai că de astă dată e vorba de un volum de povestiri. Pereți subțiri strânge laolaltă viețile locatarilor unui bloc oarecum banal, dar pe care scrisul Anei îl transformă în loc în care ai vrea să îți[mai mult...]
Or fi mamele supereroine, dar adevărul e că tații sunt grozavi! Și nu mă refer numai la al meu când scriu asta, ci și la Iulian Tănase și Gabriel (de) Achim, doi tați care-au făcut un pic de magie în viețile copiilor lor (și-n ale noastre). Că tot e 1[mai mult...]
Durerea e o făptură înaripată este romanul de debut al lui Max Porter, fost librar, actual editor la Granta și Portobello Books. Premiată cu Dylan Thomas Award (2016) și în curs de ecranizare, cartea este de-o frumusețea care vă va lăsa fără grai. Este povestea unei familii din care mama[mai mult...]
Un polonez îndrăgostit de cultura cehă poate fi ceva banal sau cel puțin neinteresant, dacă nu ești tu însuți polonez sau ceh. Numai că polonezul în cauză e Mariusz Szczygieł, unul dintre cei mai fini observatori ai naturii umane pe care i-am citit în ultima vreme; și-atunci cartea despre această[mai mult...]