bogdan raileanu

Bogdan Răileanu: Cititorul povestirilor mele trebuie să fie undeva între cititorul de Bukowski, Cheever și Petru Cimpoieșu

Nicio supriză pentru nimeni că îmi place să citesc proză scurtă și literatură română. Total de acord că e greu să găsești vreun Barnes sau Roth în scrierile autohtone, dar pe de altă parte textele autorilor români îmi oferă un soi de legătură cu anii ăștia pe care îi trăim. Și-mi place asta – să recunosc locuri familiare, să îmi imaginez ce ar face prietenii mei dacă ar fi puși în situațiile respective, să duc povestea din carte mai departe cu gândul și să-i găsesc un alt final, pentru că mi-e oarecum cunoscută.

M-am bucurat când am văzut volumul de debut al lui Bogdan Răileanu. În primul rând, pentru el, în al doilea rând pentru mine – eram curioasă cum a descris și integrat anii ăștia pentru generația noastră. Și mi-a plăcut ce am citit. Tot spațiul dintre gândurile mele e-un volum de debut foarte bun, o să vă placă oamenii din ei, pe unii poate o să îi și recunoașteți pe stradă; o să vă facă să zâmbiți și poate să vă întrebați ce faceți cu viața voastra, asta dacă sunteți genul care lăsați literatura să aibă ceva de spus; dar mai ales volumul ăsta o să vă arate că e un scriitor nou în oraș și e păcat să nu-l băgați în seamă.

Foto: Andrei Pungovschi

Ești scriitor la debut în lumea asta. Cum ai defini starea asta?

Debutul pentru mine  e o stare de nemulțumire amestecată cu bucurie. Bucuria vine din faptul că în cele din urmă s-a întâmplat. Textul a trecut pe hârtie. Tot spațiul dintre gândurile mele o să zacă prin rafturile atâtor librării și al multor prieteni. Munca ultimilor ani va cunoaște pauza binemeritată. Pe cealaltă parte e nemulțumirea sau, mai degrabă, un fel de teamă că nu am găsit cea mai bună formă, cea mai bună exprimare pentru acest debut. Oricum, nu am timp să mă gândesc prea mult la aceste lucruri. Totul e pe grabă, totul e supus vitezei, viața, serviciul, copilul, scrisul. Încerc să mă concentrez pe următoarea povestire.

Ai un to do list pentru cineva care se gândește serios să publice o carte și nu știe cum?
Fiecare publică după cum scrie și asta are de-a face mai ales cu disciplina. Nu discut despre talent aici. Vorbesc despre oameni care cred că au ceva de spus și vor să publice. Pentru asta e nevoie de o disciplină și de timp. Uneori oricât mi-aș impune disciplina scrisului zilnic, nu îmi rămâne timp. Există de asemenea posibilitatea consultării unui horoscop bine scris și în funcție de previziuni să ne facem planul. În cazul meu, zodia gemenilor pare că a avut parte de un moment de glorie care s-a încheiat anul trecut. Urmează probleme și abia peste vreo patru ani un alt moment de împlinire în lumina reflectoarelor. Mi se recomandă chiar să pun accentul pe singurătate și contemplare. Deci probabil că va fi vorba de o perioadă de acumulare.

Cum te-ai apropiat de proza scurtă? Din tot felul de statistici, se pare că e o lume mică de cititori în România care citește genul ăsta. Nu ți-e teamă că nu vei ajunge la cititorii la care ai vrea?

Proza scurtă a fost pasul natural spre scris, asta datorită și atelierului de scris pe care l-am făcut cu Iaru și Chivu. Chiar dacă s-au studiat și structuri ale povestirii duse în roman, cea mai utilă și mai la îndemână a rămas tot proza scurtă în cadrul întâlnirilor.

Singura mea teamă în legătură cu cititorii mei este că sunt și cititorii altora, nu doar ai mei.

Chiar, cum ar trebui să fie cititorul poveștilor tale?

Nu mi-am făcut un portret al cititorului. În mod clar nu m-am gândit că mama sau tata vor citi aceste povestiri decât după ce am trimis textele la editură. Dacă aș face un portret, cititorul povestirilor mele ar trebui să fie undeva între cititorul de Bukowski, Cheever și Petru Cimpoieșu.

Cum ai început să scrii? Ai de gând să continui în direcția asta?

Am început să scriu în liceu, am continuat în facultate. Chiar am avut un episod poetic important în facultate care s-ar fi putut concretiza dacă aș fi fost mai atent la ce îmi spunea poetul Adrian Urmanov în grădina Green Hours legat de textele mele. Dar cred că eram mai interesat de viață decât de scris. Până acum vreo patru ani când am reluat scrisul după câteva încercări eșuate. Cred că voi continua în direcția scrisului, care va fi forma pe care o va lua, voi mai vedea.

Mi-au plăcut mai multe aspecte la volumul ăsta de debut – titlul, felul de-a fi al unora dintre personaje, ritmul pe care îl dai poveștii, dar mai ales faptul că, deși e un volum eterogen, subiectele par atât de diferite. Întrebarea banală e – de unde te-ai inspirat? Cum ai construit lumile astea mici, dar mai ales din ce?

Titlul a fost o indulgență lirică făcută ego-ului meu poetic, dar cu timpul îmi dau seama că a fost o alegere bună pentru că pot să îl folosesc în aproape orice context. Inspirația pentru subiectele alese este peste tot în jur. Oameni, situații, dialoguri pe lângă care am trecut s-au adunat în notițele mele și au ajuns în pagină. Totul are legătură cu mine sau cu ceva ce mi s-a întâmplat, deci a fost destul de ușor să construiesc pentru că vedeam ce construiesc. Pasul lateral în afara realității a fost ușor de făcut pentru că știam realitatea bine. Nu cred că sunt un scriitor care poate să creeze ficțiune din nimic, adică nu pot să scriu lucruri pe care nu le văd, spații care nu știu cum arată. Uneori folosesc Google Maps pentru localizări, doar ca să pot să fiu mai aproape de concretul unei situații.

Ai avut un set mai mare de povestiri și doar astea au văzut acum tiparul? Ai planuri cu volume noi de povestiri sau ai de gând să treci la alt gen – roman?

Am avut mai multe povestiri din care am făcut o selecție. La final am trimis cele 9 povestiri către editură și au fost aprobate în forma în care au văzut și tiparul. Cred că voi mai publica proză scurtă. E mult mai potrivită cu stilul meu de viață. Dar îmi place romanul, este  provocare mereu să pui o singură lume în mâinile cititorului, one big story. Din cauza asta sau datorită acestui aspect voi publica în primăvara asta un roman. O să apară la editura Humanitas, deci să vedem ce se întâmplă. Romanul ăsta l-am terminat de două ori de scris. Prima dată l-am terminat de scris înainte să mă apuc de volumul de povestiri. A doua oară l-am terminat de scris săptămâna trecută după ce am refăcut finalul în urma unui feedback primit de la Andreea Răsuceanu. Feedbackul e important.

Știu că și viața de zi cu zi meseria ta tot de scriitor e, deși un alt gen. E un fel de escape faptul că scrii proză scurtă sau o prelungire a ceea ce faci la birou?

Poate fi un soi de escapism. Cred totuși că e mai degrabă survival writing. Faptul că pot să scriu ceea ce vreau să scriu, că sunt liber, că viziunea mea se întâmplă mă face să continui și munca la birou care de cele mai multe ori este frustrantă când vine vorba de feedback.

Câțiva scriitori la care te uiți cu plăcere.

Într-o ordine pur aleatorie: Marin Mălaicu-Hondrari, Mircea Cărtărescu, Marin Preda, Răzvan Petrescu, Petru Cimpoieșu, Raymond Carver, Chuck Palahniuk, John Cheever, Borges, Marlon James, Ian McEwan, Will Self, Wells Tower, Roberto Bolano, Cortazar, Buzatti, Petre Stoica, Dan Sociu, Ioan Es. Pop, Bukowski, Florin Chirculescu.

Ce citești acum.

Am început pe 1 ianuarie cartea lui Florin Chirculescu: Greva păcătoșilor. Încă nu am terminat-o, dar aseară am citit și câteva pagini din Originea speciilor de Charles Darwin și cred că o să mai revin la ea.



There are no comments

Add yours