Poza tatiana

Tatiana Țîbuleac: Pentru mine cărțile au fost mereu cel mai ieftin mijloc de a explora lumea

Am citit câteva romane ro (as in scrise în limba română) extraordinare anul ăsta, dar nici unul parcă atât de fin, cizelat stilistic, aflat la granița dintre poezie și proză, ca cel de-al doilea roman al Tatianei Țîbuleac. Spre rușinea mea, a fost prima mea întâlnire cu autoarea din Republica Moldova, publicată de Cartier, de asta am vrut să nu treacă neobservată.

Foto: Natalia Rusu

Vara în care mama a avut ochi verzi e o bijuterie și-o apariție rară pe rafturile librăriilor, lectură obligatorie alături de, îndrăznesc, romanele mai marilor și cunoscuților scriitori ai lumii.

Nu ești foarte cunoscută publicului din România. Spune-ne câte ceva despre tine – când ai început să scrii, de ce ai început să scrii, ce obiceiuri de cititor ai.

Am scris mereu.  Încă din școală scriam tot felul de chestii, însă doar pentru că la restul nu mă pricepeam. Nu eram bună la matematici, nu-mi plăcea istoria și nici sportul, așa că scriam.  Am crescut cu un tată care citea și scria în fiecare zi și continuă să facă asta și acum, la aproape 80 de ani. Apoi am devenit jurnalistă și scrisul mi-a devenit muncă. Niciodată nu m-am gândit că trebuie să încep să scriu “altfel”, adică să scriu cărți. Cu prima carte s-a întâmplat din plictiseală, cu a doua a fost ceva mai conștient.

Lucrezi în domeniul audiovizualului, asta după ce ai studiat jurnalismul și ai și lucrat în televiziune. Ce e scrisul pentru tine în contextul ăsta?

Tot o muncă, la fel ca și jurnalismul.

Vara în care mama a avut ochi verzi e un roman extraordinar, l-am citit pe nerăsuflate. Cum ai lucrat la el? Pornește de la vreun mic fapt adevărat?

Pornește de la mai multe fapte adevărate, am compus destul de puțin în cartea asta. Nu este însă istoria unei singure femei, a unei singure familii. S-au suprapus mai multe teme și mai mulți oameni. Când am început să scriu Vara… mă gândeam că va fi un text pe blog. Voiam să povestesc istoria acestei femei care a venit într-un sat francez ca să moară. Dar am continuat să scriu și m-am oprit la sfârșit. Cred că se adunaseră în mine mai multe lucruri.

Sunt și bucăți de poezie în text, probabil unele dintre cele mai frumoase pasaje – ai încercat să scrii și poezie?

Nu am încercat.

De unde te inspiri pentru scris?

Nu caut locuri speciale, nu am ritualuri. Scriu oriunde, când simt că s-a închegat ceva în cap. Pornesc de la o stare, un detaliu, iar dacă văd că povestea nu merge – nu o împing.

În lumea asta nebună în care trăim, când nu e timp pentru nimic și totul se desfășoară în gif-uri și video-uri, care crezi că mai e rostul literaturii?

Depinde de oameni. Pentru mine cărțile au fost mereu cel mai ieftin mijloc de a explora lumea. Citești o carte, te oprești, închizi ochii și poți trăi un pic în ea. Asta nu poți face nici măcar într-un film, unde totul este regizat pentru tine. Doar literatura îți oferă o lume, însă te lasă să o umpli după propriul plac. Același lan cu secară arată diferit în mintea mea și a ta, nu-i așa? Și fiecare crede că lanul ei e mai frumos.

Ai scriitori preferați?

Da, am. Cehov, Gogol, Marquez, Dostoievski, Kafka, Cioran – prozatori.  Bacovia,  Stănescu, Esenin, Ahmatova – poeți.

Ce citești acuma?

Elena Ferrante.

Locuiești la Paris, ai crescut în Chișinău – are locul din care provii sau în care stai vreo influență asupra scrierilor tale?

Și da, și nu. Ceea ce scriu acum nu este rezultatul Parisului, în Franța sunt doar de opt ani. Dacă are locul unde trăiesc acum vreo importanță se va vedea peste zece ani. Sau nu se va vedea. Nu putem ști exact cum se sedimentează în noi emoțiile, anii, trăirile. Duc cu mine Moldova peste tot, la fel și limba româna. Scriu în românește despre lucruri pe care le-am trăit și pe care le trăiesc în alte limbi.

Ce urmează după acest roman?

Urmează o poveste lungă despre influențele de care mă întrebai mai devreme. O carte care a curs din două robinete ale minții, sper să apară în iarnă. Și mai sper “tare”, cum spunem la Chișinău, să ajungă și în România.

 



There are no comments

Add yours