Bursa cititorilor: ponturi de cărți în care să vă investiți timpul

Eli Bădică, Laura Câlțea, Ema Cojocaru și Constantin Piștea trăiesc printre cărți. Citesc cu mult peste media europeană de titluri pe an și, la un moment dat în existența lor de cititori frenetici, s-au decis să împărtășească și cu alții idei din lecturile lor. Așa au ajuns să își deschidă bloguri, să scrie pentru ziare și reviste, să ia interviuri scriitorilor sau chiar să lucreze în edituri. Pentru că ne inspiră pasiunea lor pentru citit, am hotărât să îi aducem laolaltă la Bursa cititorilor, locul de unde puteți lua ponturi de cărți în care să vă investiți timpul. Găsiți recomandările lor online, pe blogul Cărturești, dar și offline, în librăria Cărturești Verona, la raftul dedicat proiectului.

Mai jos, un interviu colectiv despre cărți de ținut minte, obiceiuri de lectură, scriitori de luat pe o insulă pustie și viitorul librăriilor:

Cum ai ajuns să scrii despre cărți?

Eli Bădică: Pur întâmplător. Altfel spus, nu a fost ceva premeditat, nu m-am gândit în copilăria sau adolescența mea că voi ajunge, la un moment dat, să scriu despre cărți. S-a întâmplat, într-o zi de primăvară, să se adune prea multe impresii după o lectură și să nu mai fie suficient să le păstrez pentru mine, să vreau să le împărtășesc și altora. Și, de atunci, o tot comit. Ca cititor care se lasă sedus de fiecare dată.

Laura Câlțea: La un moment dat nu mi s-a mai părut suficient doar să citesc, simțeam nevoia să împărtășesc și cu alții ceea ce descopeream prin lecturi așa că mi-am făcut curaj și am început și să scriu.

Ema Cojocaru: Acum câțiva ani, scriam recenzii scurte pe Goodreads, în limba engleză. Intrasem într-o comunitate foarte activă, primeam feedback, dar, chiar dacă exprimarea mea se îmbunătățise considerabil, frazele nu curgeau foarte ușor. După ce am citit „Provizorat”, romanul Gabrielei Adameșteanu, m-am hotărât să scriu o recenzie în limba română și am rămas uimită de ușurința cu care mă exprimam. De aici mi-a venit ideea să deschid un blog unde să vorbesc despre cărți și despre alte chestii legate de pasiunea mea pentru lectură. A trebuit să renunț la comunitatea Goodreads, pentru că nu le puteam face pe amândouă, dar am cunoscut alți oameni faini mai aproape de mine, iar blogul mi-a adus multe momente neașteptate de bucurie. E o modalitate de a-mi împărtăși părerile despre cărțile citite și de a afla opiniile altor cititori, dar și un exercițiu constant de scriere (chiar dacă nu una creativă) și de înțelegere (când scriu, mă gândesc mai intens la ceea ce am citit și constat că înțeleg unele aspecte mult mai bine).

Constantin Piștea: Cred că ar trebui să povestesc despre cum am ajuns să scriu, pentru că, înainte de a încerca să le spun altora impresiile mele despre cărți, am scris despre fotbal într-un ziar în doi, ținut împreună cu un vecin. Eram prin școala generală, dacă nu mă înșeală memoria, iar ce făceam noi era curată nebunie, în sensul că urmăream știri la radio și TV, și cam tot ce ni se părea interesant intra în ziarul scris de mână.  Cam din aceeași perioadă am amintiri legate de cărți citite sub pătură, la lumina lanternei, ca să nu vadă ai mei că-n loc să mă odihnesc ori să învăț, eu sufăr pentru Winnetou și prietenii săi. În fine, cam din astea am ajuns, în final, care final a coincis cu apariția blogurilor, la concluzia că n-ar fi rău să le spun și altora ce-mi place din ce citesc. Nu știu ce mai face vecinul meu –  într-o vreme lucra la un internet café. Eu am trecut pe la o academie militară, dar n-am uitat de pasiunea mai veche pentru scris și am mers și la facultatea de jurnalistică, din îmbinarea asta rezultând, cred eu, un soi de ordine și o disciplină care mi-au permis să mă pot organiza pentru a avea o oarecare constanță vizavi de postarea pe un blog. Însă asta e altă poveste.

Există o carte care ți-a schimbat viața?

Eli Bădică: Prima carte care mi-a schimbat optica a fost Litera stacojie a lui Nathaniel Hawthorne, care mi-a picat în mână, nu știu cum, pe la începutul gimnaziului. Tot pe atunci, prima carte care m-a făcut să trăiesc pe bune în ea a fost La Medeleni, de Ionel Teodoreanu. Derulez pe fast forward, să ajung la vremuri mai recente. Prima carte care mi-a redeschis apetitul pentru literatura pentru copii a fost Reciclopedia de povești cu rimă și fără tâlc a lui Florin Bican.

Pot continua, dar ideea este că fiecare carte bună pe care o citesc îmi schimbă viața. Dintr-un punct sau altul de vedere. Mai mult sau mai puțin. Mai intens sau mai senin.

Laura Câlțea: Sunt mai multe cărți care m-au impresionat profund, nu știu să spun dacă chiar mi-au schimbat viața, nu m-am gândit la ele în felul ăsta. Câteva care-mi vin acum în minte sunt: „Paradigma pierdută: natura umană”, de Edgar Morin, „Eseu despre om”, de Ernst Cassirer, „Gestul și cuvântul”, de André Leroi-Gourhan, „Fragmente dintr-un discurs îndrăgostit”, de Roland Barthes, „Frații Karamazov” și „Demonii” lui Dostoievski, „Memoriile lui Hadrian”, de Marguerite Yourcenar, „Raport către El Greco” și „Zorba Grecul”, de Nikos Kazantzakis, „Ochi-de-pisică”, de Margaret Atwood sau minunatele cărți despre cărți ale lui Alberto Manguel. Însă, în general, cărțile își au fiecare timpul lor, iar influența pe care o exercită asupra noastră are multe de-a face cu acest timp în care ele se cer a fi citite.

Ema Cojocaru: Abecedarul? :)) Acum, serios vorbind, nu știu dacă există o astfel de carte, pentru că rezistența la schimbare este destul de mare. În schimb, cred că fiecare carte bună mă învață lucruri noi și îmi modelează, puțin câte puțin, înțelegerea asupra lumii și a propriei persoane. Lecturile ușoare, de relaxare, au rolul lor, dar e important să citim și cărți care ne provoacă să gândim și să înțelegem mai mult.

Constantin Piștea: Da, unele cărți m-au marcat, fiecare în felul său. Fundamental, Biblia a jucat un rol important în formarea mea de la un moment dat… Nu aș intra în detalii aici, pentru că nu aș vrea să lezez pe nimeni, de nicio religie. Dacă ar fi să dau un exemplu mai „pământean”, aş aminti de „Dieta câştigătoare”, cartea lui Novak Djokovici, publicată la noi de Editura Publica, în care actualul număr 1 în clasamentul ATP povesteşte cum a renunţat la gluten şi cum l-a ajutat asta să-şi îmbunătăţească mult performanţele. Ei bine, după cartea asta, am renunţat la pâinea albă, la acea franzelă pufoasă şi foarte plăcut mirositoare. Îmi dau seama acum că nu a fost deloc ceva trecător. Am citit cartea acum mai bine de un an, iar astăzi sunt atent la ce fel de pâine cumpăr. Cât mai cumpăr, pentru că recent am achiziţionat şi o minunată maşină de pâine.

La ce sunt bune cărțile?

Eli Bădică: Cărțile sunt bune la exerciții fizice, la susținerea mobilei sau a tacâmurilor, la înfrumusețarea corpurilor de bibliotecă din casă (de adăugat după preferințe). Pot fi accesorii minunate pentru diferite ținute și sunt potrivite pentru fotografiile de postat pe Facebook sau Instagram. Se spune că ar fi faine și pentru creativitate și vocabular, ori că poți trage din ele o grămadă de învățăminte, că poți călători în timp și spațiu fără să te miști de pe canapea, că te-ar scăpa de stres, că te-ar face mai empatic, că ți-ar dezvolta gândirea și altele asemenea. Toate, cât se poate de adevărate. Cărțile sunt bune în viața omului. Mai interesant este că nu găsesc niciun lucru la care nu ar fi bune. Pentru mine, cărțile sunt bune la trăit. Punct.

Laura Câlțea: Cred că cel mai mare dar pe care ni-l pot face cărțile, dincolo de cultură, educație sau simpla plăcere a lecturii, este să ne deschidă către lume și către oameni, să ne facă mai înțelegători, mai iertători și mai dispuși să acceptăm diversitatea și alteritatea.

Ema Cojocaru: La umplerea timpului, fără a-l pierde. La relaxare și la depășirea perioadelor proaste. La deschiderea unor noi perspective asupra lumii. La muncit creierii pentru găsirea unor răspunsuri și rezolvări. La dăruit. La discuții cu prietenii. La confecționarea unei măsuțe de cafea sau a unui brad de Crăciun. 🙂

Constantin Piștea: Cine zice că sunt bune la ceva? Nu vedeţi câte inundaţii apar din cauza defrişărilor? Glumesc, desigur… Dacă toată lumea ar citi constant, cred că am vedea mai mult echilibru şi mai puţină dezordine în jurul nostru. Cred că nu haina, ci lectura îl face pe om, îl face să gândească, îl provoacă, îl ajută să nu lâncezească. Şi mai cred că aceasta este o şansă pentru România de a se schimba în bine, doar că şansa asta în momentul de faţă e ca un pacient a cărui viaţă este susţinută de aparate.

Plăceri vinovate legate de lectură?

Eli Bădică: Beau și mai multă cafea când citesc. Plus că-mi place să citesc cu nerușinare absolut oriunde, oricând, în orice ipostază. Uneori mergând, ceea ce-i enervează pe unii oameni (câteodată au dreptate, tind să mă împiedic de ei). Ah, și, dacă am chef, le mâzgălesc, însemnez, le aplic ștampile simpatice sau post-it-uri colorate.

Laura Câlțea: Dacă e vorba despre plăceri vinovate legate de ceea ce citesc pot să spun că am momente în care simt nevoia să citesc și porcării. Așa cum, din când în când, mănânc junk-food, uneori citesc și junk-books. Aici intră cărți gen „Fifty Shades” (am citit primul volum, am râs de m-am prăpădit) thrillere sau tot felul de siropoșenii. Dar, în ultima vreme, din rațiuni legate de timpul liber, n-am mai avut timp de d-astea, așa că sunt niște plăceri vinovate mai vechi.

Ema Cojocaru: Eu nu mă simt vinovată de nimic! 😀 Nici de faptul că uneori mănânc în timpul lecturii și mă trezesc cu firimituri între pagini, nici că citesc în cadă, iar foile se mai ondulează și apoi trebuie să pun cartea la presat, nici că subliniez paragrafele care-mi plac Când o carte mă prinde foarte tare, o iau cu mine peste tot: la toaletă, în cadă, pe aragaz, în timp ce gătesc (bine, asta se întâmplă mai rar), pentru că nu mi se pare atât de important ca volumul să rămână în stare perfectă după lectură. Desigur, mă abțin de la toate aceste plăceri „vinovate” atunci când citesc o carte împrumutată.

Constantin Piștea: Nimic neobişnuit aici. Când intru într-o librărie, mi-e aproape imposibil să mă abţin şi să plec fără să cumpăr măcar o carte. Îmi plac cărţile tipărite (dar nu fug de ebook; am ebook reader, de pe care citesc mai ales când călătoresc), îmi place mirosul lor şi senzaţia că sunt chiar primul care citeşte o pagină anume, o întâmplare anume. În acelaşi timp, mă simt vinovat pentru că reuşesc să citesc foarte puţin faţă de cât mi-aş dori şi că las în urmă atât de multe cărţi necitite, care zac într-un fel de cimitir al cărţilor uitate – parcă la Zafon am citit pentru prima dată de un astfel de loc – cu filiale pe fiecare raft din bibliotecă.

Un scriitor pe care l-ai vrea cu tine pe o insulă pustie?

Eli Bădică: Mai nou, cred că l-aș vrea pe Junot Díaz cu mine. Sau pe Zeruya Shalev, Julian Barnes, Alice Munro, Ian McEwan, Svetlana Aleksievici, Orhan Pamuk. Așa, la prima vedere, dintre contemporani. Pe fiecare din motive diferite. În fond, de ce să ne limităm la unul singur? Ori pe Adriana Bittel, dacă aș fi forțată să iau un singur scriitor român.

Laura Câlțea: Greu de ales, mi-ar plăcea să fie cineva deștept, dar și cu simțul umorului. Poate Bill Bryson, pentru că sigur am reuși să întemeiem o nouă civilizație cu toate cunoștințele lui, sau Margaret Atwood cu care sigur nu m-aș plictisi.

Ema Cojocaru: Deși este mai puțin cunoscut, îl aleg pe İhsan Oktay Anar, un autor turc care a scris o carte foarte faină: „Atlasul continentelor încețoșate”. Alegerea mea are și o latură practică: scriitorul are aproape doi metri și o constituție zdravănă, deci mai mult ca sigur s-ar descurca cu tăiatul lemnelor, construirea unor adăposturi și alte chestiuni practice. Poate că are și talent la pescuit, mai știi? Seara mi-ar povesti tot felul de basme și legende, și, cum Anar e totodată profesor de filozofie, subiectele nu s-ar epuiza prea curând și aș avea o grămadă de învățat de la el.

Constantin Piștea: Dacă tot e vorba de o insulă pustie… Mă gândesc la o scriitoare, care arată bine şi scrie şi mai bine: Elif Shafak. Nu ştiu cum am relaţiona, însă mă încântă ideea că aş putea fi primul ei cititor, chiar dacă ar ajunge să scrie până şi pe scoarţa vreunui baobab. Şi nu m-aş ruga să fim salvaţi.

Cel mai bun soundtrack pentru citit?

Eli Bădică: Zgomotul orașului: claxoane, freamătul copacilor, murmurul oamenilor, râsetele copiilor din parcuri, forfota păsărilor, înjurăturile trecătorilor. Asta pentru că nu prea pot asculta muzică atunci când citesc. Când se întâmplă, e musai să fie instrumentală.

Laura Câlțea: În general muzică fără cuvinte ca să nu mă distragă, deși de ceva vreme am descoperit că-mi place mai mult să citesc în liniște deplină, înconjurată doar de zgomotele familiare ale orașului sau de sunetele naturii

Ema Cojocaru: Eu una nu pot să mă concentrez la ceea ce citesc dacă ascult muzică, așa că singurul soundtrack pe care îl tolerez în timpul lecturii este cel al naturii – iarbă, valuri, păsări, frunze, toate sunt în regulă, ba chiar binevenite. Dacă vecinii ascultă muzică la maxim, îmi pun dopuri în urechi, pentru că altfel rămân suspendată undeva la granița dintre lumea mea și cea a cărții, ceea ce e tare frustrant.

Constantin Piștea: Liniştea. Iar când mă satur de linişte, niţel Chris Speeris ori ceva Buddha Bar.

Un loc din București tocmai bun pentru lectură?

Eli Bădică: Chiar dacă poate suna plictisitor, cel mai bun loc de lectură pentru mine, în ultima vreme, a fost RATB-ul.

Laura Câlțea: Cel mai bun loc pentru lectură mi s-a părut întotdeauna biblioteca, iar preferata mea din București este Biblioteca Centrală Universitară sau cea de la Litere unde am petrecut mult timp în trecut. În rest, parcurile (Icoanei, Izvor, chiar și Cișmigiu). Terasele mă distrag, nu prea mă îndeamnă la citit.

Ema Cojocaru: În afară de colțul meu din dormitor :D, îmi place să citesc în parc, fie pe iarbă, fie pe o bancă mai retrasă. Prefer Parcul Kiseleff, care e plin de copaci și nu e foarte aglomerat. Când locuiam aproape de Parcul Carol, găsisem câteva bănci izolate unde citeam uneori ore în șir, însă acum e prea departe și nu l-am mai vizitat de câțiva ani. Îmi place să experimentez locuri noi de citit – plănuiam să testez Muzeul Satului, dar încă n-am reușit.

Constantin Piștea: Am citit nu cu mult timp în urmă, cu o plăcere extraordinară, în renovatul Parc Moghioroş, pe o colină, la umbra unui copac (Cristian Teodorescu, „Şoseaua Virtuţii. Cartea Câinelui”, Cartea Românească, 2015). Nu (prea) sunt furnici, miroase plăcut a iarbă proaspătă, iar zgomotul de fond e nesemnificativ… Şi am mai citit Karl Ove Knausgard („Lupta mea”, Litera) la berăria Gambrinus. Sus. Cu o bere neagră lângă mine, nici nu mai conta că era vorba despre un decedat – tatăl autorului.

Cum crezi că arată viitorul librăriilor?

Eli Bădică: Îmi doresc ca librăriile să arate din ce în ce mai bine, să se muleze din ce în ce mai mult pe nevoile celor care le trec pragul, să păstreze din ce în ce mai frumos legăturile cu comunitățile în care sunt și să țină pasul cu tehnologiile de mâine.

Laura Câlțea: E o provocare tot mai mare pentru librari să aducă cititorii în spațiul fizic al librăriei și cred că cea mai bună șansă de supraviețuire a librăriilor (ca și a bibliotecilor, de altfel) este să se transforme în locuri de întâlnire pentru cititorii, locuri prietenoase dedicate comunităților care le frecventează.

Ema Cojocaru: Sper că librăriile fizice vor exista multă vreme de acum încolo, pentru că „prospectarea” cărților e o plăcere în sine, care nu poate fi oferită de librăriile on-line. Poate că toate vor avea o cafenea și un spațiu mai generos pentru citit, amenajat foarte fain (eu încă visez la un astfel de spațiu, care să aducă natura în interior, cu iarbă, plante, chiar și un mic lac artificial, cu hamace, balansoare și colțuri cu perne, unde să aibă acces doar adulții – știu, e o utopie). Mă gândesc și la o librărie unde cărțile pot fi atât cumpărate, cât și împrumutate, pe baza unui abonament lunar. Cărțile aduse înapoi intră în altă încăpere, la vânzare cu preț redus, iar ciclul se repetă. Nu știu dacă ar fi profitabil pentru librării, dar noile apariții ar deveni astfel mult mai accesibile publicului.

Constantin Piștea: Îmi place că la librăria Habitus din Sibiu se proiectează filme. E acolo o interactivitate dusă la nivelul următor. Da, interactivitate e cuvântul. Librăria trebuie să fie mai mult decât nişte rafturi pe care, uneori, cărţile stau deja răsfoite ori chiar şifonate. E o luptă cu zona online, pe care librăriile clasice o pot câştiga dacă îşi multiplică alternativele. Pot organiza lansări de carte, concursuri, dacă au spaţiu pot proiecta filme, ca la Habitus, pot face multe, doar să aibă patroni cu chef. Sunt câţiva, dar sigur nu suficienţi. Mai ales că nici nu prea mai sunt librării. Parcă vreo 300 în toată ţara? Dar să nu închei aşa şi să spun că aş dori să promoveze toate tipurile de lectură, inclusiv cărţile electonice şi dispozitivele aferente, aşa cum am văzut prin alte părţi.

Eli Bădică

Eli Bădică

Fiecare zi mi se învârte, într-un fel sau altul, în jurul scrisului și cititului, activități asezonate, firește, de fumuri și cafele. Zău că e numai bine!

Laura Câlțea

Laura Câlțea

Cititoare împătimită, s-a apucat de scris din nevoia de a împărtăși frumusețea adunată în cărți.

O găsiți la lauracaltea.ro

Ema Cojocaru

Ema Cojocaru

De meserie fotograf, sunt dependentă de lectură, pizza, cafea, arhitectură veche, păduri, terase estivale și oameni faini.

Scriu despre cărți pe blogul Lecturile Emei.

Constantin Piștea

Constantin Piștea

Cred că raiul e ca un soi de locuinţă, cu două camere fantastice: în una îi găseşti pe cei dragi, în cealaltă, o bibliotecă uriaşă, cu acces la tot ce apare în lume, dar şi la cărţile care te-au marcat. Acolo ar fi adevărata recitire, adevărata descoperire a desfătării întru literatură. Când descopăr o carte bună, am impresia că am luat-o de pe rafturile „de sus”.

Scriu despre cărţi pe constantinpistea.ro

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.