Neil Gaiman: Noroc cu laptele

on 21.07.2015 at 16:38

Ce nu face un tată pentru laptele copiilor săi… Credeți, de exemplu, că ar fi în stare să plece într-o aventură plină de pericole până la magazinul din colț, să fie răpit de extratereștri invadatori recidiviști, să rupă continuumul spațio-temporal, să eșueze pe nava unor pirați din secolul al 18-lea, de unde să fie salvat în ultimul moment de un stegozaur-inventator, într-un balon cu aer cald? Că ar scăpa la mustață de populații aztece, erupții vulcanice, zei și vampiri, încercând din răsputeri să protejeze laptele? Că ar discuta cu ponei înstelați din viitor și s-ar împrieteni cu dinozaurii poliției galactice? Da, ar fi în stare de toate astea și de multe altele, cu condiția să fie genul de tată lipsit de prejudecăți. Ar ajunge el la timp pentru micul dejun? Sincer, salvarea laptelui (și – în treacăt fie spus – a întregii planete) o să dureze câtva, deci fiți și voi rezonabili! În fond, sunt specii care mănâncă cerealele de la micul dejun cu suc de portocale sau chiar goale.

Apărută în 2013, Fortunately, The Milk… este povestea amuzantă și abracadabrantă a unui tată absorbit în peripeții palpitante, în timp ce copiii săi se plictisesc așteptându-l acasă. Neil Gaiman spune că a vrut să dea taților din lumea întreagă șansa de a nu mai fi doar niște figuri plicticoase (ori care mor repede) în cărțile pentru copii, unde puștii și adolescenții au parte de întreaga acțiune. De-a lungul timpului, a contribuit și el la deplorabila stare de părinte din literatură, așa că a hotărât să-și repare din greșeli.

În 1997, Neil Gaiman publica The Day I Swapped My Dad For Two Goldfish, în care un tată ce citește absorbit ziarul e schimbat pe doi peștișori. Când băiatul său vrea totuși să îl recupereze, descoperă că a fost schimbat, mai departe, pe tot felul de lucruri mult mai interesante. Și de data aceasta tatăl intră în scenă citind ziarul, nu la fel de absent, dar nici atent la ce ar fi trebuit să facă – adică să cumpere lapte înainte să se termine cutia din frigider. Dar măcar acum își va trăi aventura din plin.

Noroc cu laptele este o carte despre plăcerea aventurii și deliciul de a povesti. Merge citită încă de pe la 7 ani și este o lectură rapidă. Apare la noi în varianta inițială a ediției din Marea Britanie, care se bucură de ilustrațiile celebrului Chris Riddell, iar imaginile îi adaugă valoare.

Gaiman glumește că relațiile de lucru dintre el și Riddell presupun un proces complicat, în care îl invită pe ilustrator la masă, încearcă să îl îmbete, îi propune să facă ilustrația și fuge imediat ce Riddel a acceptat. Până acum strategia asta a funcționat de trei ori – celelalte două colaborări au fost pentru varianta de UK a Cărții Cimitirului (The Graveyard Book) și pentru The Sleeper and the Spindle.

Pe lângă toate aceste calități, Noroc cu laptele… mai are una, esențială: poate fi de mare folos celor mai puțin obișnuiți cu aventura. Așa că, dragi părinți, atenție! Dacă, vreodată, vă pierdeți în timpuri străine printre pirați, vulcani, vampiri, dinozauri și ponei foarte deștepți, cu sau fără lapte, vă rog să nu uitați câteva adevăruri fundamentale. Primul ar fi că vampirii nu sunt buni, frumoși și neînțeleși. Al doilea, că în toată Creația nu există priveliște mai minunată decât un grup de dinozauri cântând pe mai multe voci. Iar cel de-al treilea – și poate cel mai important – spune că dacă același obiect din două perioade diferite intră în contact cu sine însuși ori vine sfârșitul Universului, ori trei pitici memorabili vor dansa purtând pe cap ghivece cu flori. Științific, e mai probabil ca prima variantă să fie adevărată, dar – chiar și așa – lupta pentru laptele copiilor voștri implică multe decizii riscante.

Titlu: Noroc cu laptele – de Neil Gaiman, cu ilustrații de Chris Riddell

Editura Arthur, Grupul Editorial Art, 2015

Traducere de Maria Ioniţă