Marian Coman despre DUNE, universul din carte și universul din film

Să începem cu faptul că zilele trecute am văzut un spot mare pe magazinul Cocor din București unde scria așa: „Dune – cel mai bun roman SF al tuturor timpurilor“. Cum și-a câștigat această poziție?

Să fiu sincer, nu sunt sigur că este „cel mai bun“ – ierarhiile de genul acesta sunt teribil de subiective și greu de făcut –, dar sunt sigur că nu am greși dacă am spune că Dune este cel mai important roman SF. Privită dintr-o anumită perspectivă, literatura SF poate fi împărțită în două: cea scrisă până la apariția Dune și cea scrisă după apariția acestei cărți. Complexitatea universului construit de Herbert, temele abordate, care sondează aspecte politice, ecologice, biologice, genetice, tehnologice, religioase, antropologice ori sociologice a ridicat mult standardele profesioniștilor din domeniul literaturii SF și a educat gustul cititorilor. Dune a schimbat literatura, dar a influențat și industria de film. Deși eșuată, încercarea lui Alejandro Jodorwski de a ecraniza romanul lui Herbert la mijlocul anilor ‘70 a declanșat un alt mod de gândi filmele science-fiction și a influențat apariția filmelor cult ale genului în anii ‘80 – ‘90. Pe plan personal, Dune este cartea care m-a făcut să pornesc pe drumul pe care merg și astăzi. Am citit romanul lui Herbert în urmă cu trei decenii și atunci, adolescent fiind, am perceput caracterul de-a dreptul miraculos al literaturii. Cum poți construi universuri și istorii de zeci de mii de ani doar cu puterea imaginației și a cuvântului scris. A fost cartea care m-a făcut să-mi doresc să fiu scriitor. Nu m-am gândit nicio clipă că o să ajung unul dintre editorii ei. 

Ce părere ai avut despre ecranizarea Dune II? Cât de diferit este filmul față de carte?

Fără a fi un profesionist în ceea ce privește cinematografia, cred că este un film bun. Mai cred că este cu neputință să prinzi într-un film, oricât de lung ar fi, întreaga poveste, toate temele și subtilitățile romanului lui Frank Herbert. Așa că, oricât de mult ori de puțin ți-a plăcut filmul, sfatul meu este să citești cartea.

Modificările aduse poveștii lui Herbert de către Denis Villeneuve, deși necesare pentru a condensa universul din Dune, alterează, din păcate, povestea și multe dintre substraturile esențiale ale acesteia. Dincolo de asta, rămâne un film bun, remarcabil din toate punctele de vedere.

Răsună internetul de Litania fricii, în lectura lui Andi Vasluianu. Pe platformele de social media am văzut zeci de prezentări ale acestei rugi, care, de fapt, este un fragment din cartea audio de pe audiotribe.ro. Ce recomanzi – cartea sau audiobookul?

Audiobookul este o replică fidelă a textului scris, iar Andi Vasluianu, unul dintre cei mai apreciați și mai talentați actori români contemporani, a făcut o treabă excelentă citind romanul lui Frank Herbert. Îmi amintesc că m-am bucurat foarte mult în urmă cu trei ani, atunci când Andi a acceptat propunerea noastră de a înregistra Dune. Cartea a fost, încă dinainte de apariția filmului, unul dintre cele mai ascultate audiobookuri de pe platforma Audiotribe.
Știi, audiția unui audiobook este o experiență diferită, așa că eu o recomand, indiferent dacă ai citit sau nu cartea. „Dune“ este, oricum, un roman la care o să vrei să te întorci de mai multe ori în viață, așa că măcar o dată merită să te bucuri de el așa: cu căștile în urechi și cu vocea lui Andi Vasluianu susurându-ți Litania fricii.

A apărut în presa scrisă din România un articol al lui Mihnea Lazăr unde se spune că există două categorii de oameni care iubesc Dune – „boomerii hardcore și woke-iștii noii generații video“. Ce părere ai despre asta? În ce măsură este Dune o carte care oferă #plăcerealecturii, tagline-ul Nemira, în rândul generației young adult?

Eu cred că există o singură categorie de oameni care iubesc romanul Dune, iar din ea fac parte toți cei care au citit această carte.

Nu ai cum să intri în universul lui Frank Herbert, să citești o sută de pagini și să nu te îndrăgostești de lumea asta.

Romanul este generos din foarte multe puncte de vedere și îți pune la dispoziție mai multe praguri de lectură. Te poți bucura de imaginația extraordinară a autorului, de întrebările care ți se conturează în minte odată ce începi să citești, multe dintre ele de natură filozofică, te poți bucura de aventură, de temele științifice, de conflictul politic, de paralela pe care mintea ta o va face cu lumea de azi și de faptul că, deși a fost scris în urmă cu șaizeci de ani, pare să vorbească, metaforic, despre conflictele contemporane. Citind ediția în limba română, ai ocazia să te bucuri și de talentul extraordinar al celui care a fost traducătorul Ion Doru Brana, căruia îi purtăm o mare recunoștință pentru că a adus în limba română acest roman.

Pornind de la cele șase volume ale lui Frank Herbert, s-a dezvoltat o adevărată colecție de cărți în jurul Dune. În ce ordine ai recomanda să fie citite? Și o întrebare ingrată pentru un editor: care este preferata ta?

Știi, eu cred că cea mai puternică familie din universul Dune nu este nici Atreides, nici Harkonnen și nici Corrino, ci Casa Herbert, fiindcă a izbutit să lase moștenire această lume.

E adevărat, Frank Herbert nu a reușit să încheie povestea începută în 1965 cu Dune, iar fiul său, Brian Herbert, alături de Kevin J. Anderson, și-a asumat continuarea epopeii și dezvoltarea universului Dune. Recomandarea mea în ceea ce privește ordinea este următoarea: mai întâi, cele șase romane scrise de Frank Herbert, apoi trilogia Preludiul Dunei (Casa Atreides, Casa Harkonnen și Casa Corrino), apoi seria Legendele Dunei (Jihadul Butlerian, Cruciada mașinilor, Bătălia Corrinului), care descrie evenimentele desfășurate cu 10.000 de ani înainte ca Paul Atreides să pășească pe Dune, urmată de cele două romane care încheie seria originală, adică Vânătorii Dunei și Viermii de nisip ai Dunei. Spre finalul acestui an, Armada va aduce pentru prima oară în limba română și primul roman din seria The schools of Dune, The Sisterhood of Dune, o carte care are în prim-plan ordinul Benne Gesserit. Preferata mea este, firește, prima carte scrisă de Frank Herbert, dar este mereu o bucurie să mă întorc în universul Dune, inclusiv prin romanele scrise de fiul său ori prin romanele grafice Dune, pe care am avut plăcerea să le publicăm în Armada Comics.

În încheiere, cum ai recomanda Dune unui prieten, la o bere?

Îmi place să cred că toți prietenii mei au citit deja Dune. Altfel, ar face bine să o facă înainte să aflu și să rupem prietenia. 😊

Marian Coman s-a născut în 1977 la Mangalia. A trăit, însă, o lungă perioadă la Brăila, unde a fost jurnalist în presa scrisă și televiziune. A fost redactor-șef al cotidianului Obiectiv – Vocea Brăilei, al revistelor Obiectiv Cultural și Nautilus și scenaristul benzilor desenate Harap Alb continuă și Tinerețe fără bătrânețe. A renunțat la presă în 2014 și, vreme de mai bine de trei ani, a trăit scriind proză și scenarii de benzi desenate. Este laureatul mai multor premii naționale dedicate literaturii F&SF și al unui premiu al Convenției Europene de Science-Fiction. A scris volumele Nopți albe, zile negre (2005), Testamentul de ciocolată (2007), Teoria flegmei. Apel la mitocănie (2008), Haiganu. Fluviul Șoaptelor (2015), Haiganu. Furia Oarbă (2017) și Omulețul din perete și alte povestiri fantastice (n’autor, Nemira, 2019; 2023, ed. a II-a, revizuită și adăugită) și scenariul romanului grafic TFB (2016), iar povestirile sale au fost incluse în numeroase antologii. În 2018, s-a alăturat echipei Editurii Nemira, unde coordonează imprintul Armada, dedicat literaturii SF, Fantasy și Thriller, și imprintul Nezumi, dedicat manga, dar și producția de audiobookuri publicate pe platforma AudioTribe. În prezent, locuiește în București și este membru PEN Club România și Science Fiction & Fantasy Writers Association (SFWA).

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.