Juan Pablo Villalobos – “Fără librării, oraşele noastre ar fi locuri gri, vulgare şi triste.”

Un roman cât o povestire, primul al scriitorului mexican Juan Pablo Villalobos, aflat pe lista scurtă a Guardian First Book Award în 2011, „Fiesta în bârlog” (Editura Curtea Veche, 18 lei) o să vă cucerească fără drept de apel. Mie mi-a plăcut atât de tare încât mi-am luat inima în dinţi şi i-am scris autorului, care, culmea, mi-a şi răspuns; şi mi-am mai şi cumpărat varianta în engleză a cărţii (la ei titlul e „Down the Rabbit Hole” – cum să rezişti?!).

Bonus, la două luni după ce scriam public textul de mai sus, am reuşit să îi iau un interviu via email.

Locuiţi în Barcelona, dar acţiunea din primul dumneavoastră roman se petrece undeva în Mexic, ţara în care v-aţi născut. Este această alegere un fel de „omagiu” adus ţării de provenienţă?

Azi locuiesc în Brazilia, în São Paulo. Am locuit timp de opt ani în Barcelona, până în 2011. Da, într-un fel, Fiesta în bârlog este o reflecţie asupra felului în care mi-am schimbat modul de a privi Mexicul de când locuiesc în afara lui. Şi în acelaşi timp este un cadou pentru copiii mei, care au o identitate multinaţională, care nu au locuit niciodată în Mexic, dar sunt mexicani.

Cartea a fost foarte bine primită de critici şi de public în ţările europene (a fost pe lista scurtă a Guardian Short Book Award, tradusă în Franţa, Italia, Germania, Olanda, România). Este povestea lui Tochtli universală sau cărui fapt credeţi că i se datorează acest succes?

Dincolo de a fi un roman despre Mexic şi despre violenţa din mediul traficului de droguri, Fiesta în bârlog este o poveste despre iniţiere care atinge teme universale, după părerea mea: singurătatea, inocenţa, cruzimea, plictiseala. Este, peste toate, un roman despre paternitate şi relaţiile tată-fiu.

Când aţi început să lucraţi la acest roman aţi ştiut pe loc că va avea un substrat politic sau acolo s-a ajuns pe parcurs?

Era imposibil să scriu romanul ăsta fără să aibă un substrat politic. Dar asta nu e decât una dintre posibilele chei de lectură, care e mai de actualitate în Mexic şi America Latină. Independent de acest lucru, cred că literatura este o formă de a face politică, chiar şi când nu vorbeşte despre politică. Toate artele sunt subversive.

Există un personaj în carte – Mazatzin, pe care erudiţia nu l-a ajutat deloc. La ce sunt bune cărţile de fapt?

Există în poveste o opoziţie între Mazatzin şi Yolcaut, tatăl personajului principal, care este traficant de droguri. Mazatzin reprezintă cultura livrescă şi Yolcaut pe cea a străzii, ştiinţa pragmatică. Dispreţul pe care Yolcaut îl are pentru Mazatzin este o critică la adresa lumii în care trăim, în care ştiinţa care provine din cărţi nu mai are aşa mare valoare. Cărţile, în opinia mea, reprezintă totul.

Fiesta în bârlog pare scrisă dintr-o suflare sau cel puţin aşa am citit-o eu. Cât timp aţi lucrat la acest roman?

Am scris prima versiune a romanului relativ rapid. Dar apoi am tot făcut corecturi timp de doi ani, până să ajung la forma finală. Au fost corecturi în ceea ce priveşte vocea narativă, nu povestea în sine. Cel mai dificil a fost găsirea vocii narative potrivite şi apoi menţinerea ei, de aceea procesul de corectare a fost atât de dur şi extins.

Tochtli are câteva cuvinte favorite. Dumneavoastră ce cuvinte favorite aveţi?

Fulminant, pe care îl foloseşte şi Tochtli, mi se pare un cuvânt încântător. Şi zilele trecute m-am gândit la verbul desvanecerse (a se estompa), care e frumos.

Activităţile copiilor dumneavoastră v-au inspirat în crearea lui Tochtli?

Nu, când am scris cartea nu aveam copii. De fapt, am scris prima versiune în timp ce soţia mea era însărcinată cu băiatul meu cel mare.

E vreun sport care vă pasionează şi despre care aţi vrea să scrieţi, cum a făcut David Foster Wallace cu tenisul, Nick Hornby cu fotbalul, Norman Mailer cu boxul, Haruki Murakami cu alergatul?

Îmi place mult fotbalul şi am scris câteva reportaje şi articole pe acest subiect. Anul acesta i-am luat un interviu lui Neymar, ultima stea a fotbalului brazilian, şi am scris un reportaj lung despre el în revista Gatopardo. Printre proiectele mele se află şi ideea de a scria o carte despre Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic ‘70, mi l-a cerut o editură din Brazilia pentru 2014.

John Cheever obişnuia să scrie numai în lenjerie intimă, Hemingway dimineaţa, Nabokov pe ciorne, Will Self doar la maşina de scris. Aveţi un ritual de scris sau superstiţii legate de scris?

Da, când scriu un roman am un ritual pe care îl respect cu sfinţenie: mă trezesc la 5 dimineaţa, îmi fac cafea şi pâine prăjită cu marmeladă şi unt. Scriu de la 5 la 10 şi las corecturile pentru mai târziu.

Cum arată biroul dumneavoastră? Spaţiul în care lucraţi are vreo influenţa asupra scriiturii?

Am călătorit mult şi m-am mutat în altă ţară de curând, aşa că momentan spaţiul meu nu este foarte stabil, pot scrie oriunde.

La ce să ne aşteptăm de la noul roman?

Noul meu roman se numeşte Si viviéramos en un lugar normal. A fost publicat în spaniolă în septembrie şi va fi publicat în UK, SUA, Franţa, Germania, Japonia si Brazilia în 2013. Este o poveste mai absurdă în care aduc un omagiu lecturilor mele favorite – Alfred Jarry, Raymond Queneau, Ionesco, Beckett… Este o nebunie, un roman în care se succed mii de lucruri, cu un umor delirant. Este în acelaşi timp un roman politic, despre Mexic, şi o poveste despre adolescenţă.

Şi pentru că acest interviu este pentru un blog al unei librării – cum arată, în percepţia dumneavoastră, viitorul librăriilor?

Sunt un îndrăgostit de cărţile pe hârtie, sunt un romantic. Am folosit timp de câteva luni un ebook şi apoi l-am abandonat, nu mi-a plăcut experienţa. Câteva dintre locurile mele favorite în lume sunt librăriile. De exemplu, librăria La Central de Barcelona în cartierul Raval. Librăriile nu vor dispărea niciodată, sunt în ADN-ul nostru cultural. Fără librării, oraşele noastre ar fi locuri gri, vulgare şi triste.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.