Cu Maria Surducan despre ilustraţia de carte, BD, mâzgăleli şi planuri măreţe

Maria Surducan s-a născut, a crescut şi a terminat Artele la Cluj. Întrebată “şi totuşi, tu ce faci în viaţă?”, zâmbeşte larg şi răspunde “cu o mână ilustraţie, cu o mână bandă desenată, cu cealaltă mână grafic design şi în cealaltă mână ţin ceaşca de cafea”. Avantajele sunt că aşa îţi poţi desena o viaţă exact cum ţi-o doreşti.

Cel mai recent proiect al Mariei este cartea Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, pe care a ilustrat-o pentru colecţia Pasărea Măiastră a Editurii Vellant. Vineri, 8 februarie, la Cărtureşti Cluj, se lansează în prezenţa ilustratoarei atât cartea cât şi o expoziţie cuprinzând planşele originale ale proiectului.

Dragă Maria, cum a început povestea ta cu desenul şi ilustraţia de carte?

Eram prin clasa a şasea când mi-am dat seama că nu toată lumea desenează. Şi marea nedumerire a fost, bine, şi atunci, ce altceva ai putea să faci? Pentru mine nu era un talent, nu o vedeam ca pe o pasiune, ci ca un fel de a fi… cu creionul în mână, desenând pe o foaie de hârtie, cu desăvârşire pierdută într-o lume căreia puteam să-i dau exact forma pe care-o doream.

Privind în urmă, fascinaţia mea pentru poveşti a început cu trei cărţi: Poveşti fermecate ruseşti, ilustrate de N. Kocerghin, Cipi acest pitic uriaş de Fodor Sandor, ilustrat de Livia Rusz şi un volum care nu avea copertă, dar era o culegere de poveşti africane ilustrate de Val Munteanu. Toate au influenţat felul în care mi se aşează astăzi gândurile în imagini. Din aceste cărţi am învăţat, involuntar aproape, strategii prin care încerc să trezesc în ceilalţi uimirea şi fascinaţia simţite în copilăria mea.

Ne-am amuzat uitându-ne la filmuleţul lui Oliver Jeffers filmuleţul lui Oliver Jeffers despre cum se desfăşoară o zi obişnuită din viaţa unui ilustrator de carte. Un filmuleţ făcut de tine pe aceeaşi temă cum ar arăta?

Se pun într-o cutie toate cuvintele de mai jos, se amestecă, se organizează o tragere la sorţi. Cuvintele căştigătoare dau forma următoarei zile.

Cafea, biscuiţi, pasteluri de ulei, tabletă grafică, tuş, acuarele, deadline, mustrări de conştiinţă, Hercule Poirot, facebook, pensule, entuziasm, desene, contur, idei, ceai negru cu bergamotă, ciocolată, scanner, şi mai mult entuziasm, internet, migală, grabă, răbdare, planuri măreţe.

Cea mai recentă apariţie în colecţia Pasărea Măiastră de la Vellant poartă semnătura ta. Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte e o poveste neobişnuită. Cum a fost să o ilustrezi?

A fost o aventură, care a durat aproape un an de zile. În spatele fiecărei imagini stau schiţe desenate în trenuri şi cafenele, întrebări filosofice şi o documentare minuţioasă, toate în scopul construirii unei a doua poveşti, aceea în imagini.

Făt-Frumos pleacă din lumea oamenilor, ajunge în paradisul finalului fericit şi merge dureros mai departe, cade, prin Valea Plângerii, în realitate. În viziunea mea, el pleacă dintr-un timp de poveste, dintr-un a fost odată asemănător cu Renaşterea, trece în paradisul care nu poate fi decât bizantin şi revine, fireşte, în ţinutul dezvrăjit, în lumina semafoarelor şi huruitul maşinilor.

Ilustraţia de carte înseamnă în primul rând regie, ce vreau să-i arăt privitorului, ce detaliu e important. Am să vă invit să povestim puţin despre scena nunţii. Eram tentată să desenez un alai ca-n poveşti, dar basmul trece peste moment într-o singură frază “…şi nu după multă vreme se şi însoţi cu fata cea mică”. Atunci am lăsat totul de o parte şi i-am desenat doar pe cei doi, prinţul şi prinţesa, amândoi fără nume, avataruri ale cititorului. Cerceii ei sunt bizantini, i-am găsit în colecţia de la Metropolitan Museum. Costumul lui e moldovenesc, dar de factură italină, l-am găsit în sala tronului de la Suceava. Şi-n rest, e o bucată de mucava cu pastel de ulei şi un pic de tuş deasupra. Este ilustraţia mea preferată pentru sentimentul de serenitate pe care îl degajă şi pentru că, în contextul basmului, afirmă posibilitatea regăsirii paradisului, atingerii nemuririi, înainte ca dorul de părinţi să-l tragă pe erou înapoi în lumea oamenilor.

Am văzut că nu te-ai oprit la ilustrat poveşti. Ai şi scris una foarte frumoasă pentru copii. Cum ai ajuns în punctul acesta? Şi ce planuri mai ai în domeniu?

Ca şi cu desenul, nu pot să pun degetul pe un punct în timp şi să spun, atunci am început să scriu. Ne naştem purtând în suflet poveşti, iar viaţa prin care trecem nu face decât să le sporească numărul. Şi uneori se iveşte un context potrivit ca ele să fie spuse astfel încât să depăşească cercul nostru de prieteni şi să iasâ în larg. Cum sunt spuse poveştile, prin cuvinte, prin imagini, prin melodii, nu e atât de important pe cât este actul de a le dărui lumii.

 David şi puiul de întuneric (ed. Benefica) vorbeşte despre un băieţel care se teme de întuneric. Nu am făcut decât să dau haine de poveste unei amintiri, bucurându-mă astfel de ocazia de a revizita cotloanele prin care mă jucam demult cu sora mea. E interesant să redescoperi, dintr-o perspectivă adultă, o copilărie care se desfăşoară în decorul blocurilor, al toboganelor de tablă şi al aleilor de beton.

Mai departe? Nu ştiu, vom vedea. Acum rescriu Prâslea şi Merele de Aur în bandă desenată…

Cum ai ajuns în rândurile bedefililor? Poţi să faci un pic de reclamă benzii desenate româneşti aici?

Dacă ilustraţia izolează un moment din poveste, banda desenată prezintă acţiunea secvenţial – din punctul acesta de vedere se apropie mai mult de cinematografie – este felul cel mai puţin costisitor de a turna un film. Primele benzi desenate le-am citit la mediateca Institutului Francez de la Cluj, primele planşe le-am realizat pentru Glorioasa Fanzina, o broşură pe care o editam împreună cu sora mea.  Şi de atunci am tot desenat, descoperind cu încântare oameni care-mi împărtăşeau pasiunea.  Am participat astfel la Cartea lui George, la Urban Comics made in Cluj, la revista Comics şi la Bitta Generation.

Iar pasiunea mea pentru cea de-a noua artă şi cea pentru basmele româneşti se împletesc în proiectul Prâslea cel Voinic şi Merele de Aur. Îmi doresc să realizez o carte de bandă desenată pornind de la poveştile lui Ispirescu (Prâslea cel Voinic, Pasărea Măiastră, Lupul Năzdrăvan), dar şi de la alte basme care mi-au încântat copilăria. Şi pentru că eu am crescut pe vremea cailor putere şi a imaginilor 3D, în carte se vor strecura şi elemente ale tehnologiei moderne.

Strâng acum fondurile necesare (adunate deja în proporţie de 51%!), iar mai multe informaţii despre proiect şi despre recompensele fantastice care răsplătesc fiecare donaţie se găsesc pe crestemidei.ro/en/mereledeaur.

Chiar şi cei netalentaţi la desen ajung să mâzgălească flori, avioane sau inimioare pe marginea paginii în timpul orelor sau al şedinţelor. Cum mâzgăleşte un ilustrator când se plictiseşte?

O imagine face cât o mie de cuvinte.

Iar uneori, în timp ce mâzgăleşte, ilustratorul îşi spune, heeeeeeei, am o idee… şi brusc lucrurile devin serioase.

Tăieşti şi lucrezi în Cluj. Te-a tentat vreodată ideea de a te muta în capitală?

Pentru mine Bucureştiul e un oraş fantomă. Am trecut totdeauna prin el în fugă, am stat mai mult în vieţile altora decât pe străzi, am rătăcit în amintirile unei studenţii care nu era a mea, am trecut prin promisunea unei minuni exotice care a eşuat de fiecare dată să se împlinească. Trebuie să mărturisesc că m-a tentat o anume capitală – un oraş clădit din lecturi, prin care trec zâmbind zeflemitor craii de Curte Veche, în care personajele lui Eliade recită fraze misterioase, un oraş scăldat mereu într-o lumină de diapozitiv. Iar iluzia aceasta nu rezistă decât de la depărtare…

Şi întrebarea de final: în ce culori ai desena viitorul librăriilor?

Singurul lucru care ne poate dezlipi de monitoare, de uşurinţa online-shopping-ului şi de confortul însingurat al identităţii virtuale este promisiunea magiei. Cam mult, ştiu, dar nu imposibil pentru un magazin care nu vinde simple obiecte, ci ferestre spre alte lumi. Aşa cum văd eu lucrurile, librăriile ar trebui să devină locuri de întâlnire, scene de teatru şi focare (nu bastioane, un bastion presupune un spaţiu închis, inabordabil) ale culturii.

Nu uitaţi să vizitaţi site-ul Mariei!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.