Ulf Wakenius, Momento Magico, ACT, 2014

Sînt atît de mulţi chitarişti scandinavi de jazz absolut extraordinari (deopotrivă din generaţia lui Terje Rypdal şi a lui Eivind Aarset), încît mi-ar fi imposibil să fac un top exact, cu atît mai mult cu cît pe cei mai mulţi i-am şi văzut performînd live în ultimul deceniu la Festivalul de jazz de la Gărîna. De altfel, pe Ulf Wakenius l-am ascultat live de două ori anul acesta, prima dată în iulie la Gărîna, şi a doua oară, săptămîna trecută la Sala Radio, acompaniind-o pe ireala Youn Sun Nah (al cărei album l-am şi recenzat aici în precedenta mea intervenţie.) Dintre toţi însă, e posibil ca Ulf Wakenius să fie cel mai virtuos, cu o deschidere spre genuri atît de diferite (scandinav prin educaţie, american prin formare, latino-american prin fascinaţie, orientalist prin curiozitate), încît îl plasează automat în zona enciclopediştilor instrumentului pe care pare să poată cînta absolut orice. De altfel, zeii chitarei jazz/fusion l-au lăudat fără reţineri: Pat Metheny („Just great!“), John McLaughlin („He plays the guitar like he was born with it already in his hands“), Larry Carlton („So you are the badboy everybodys talking about“), John Scofield („I heard you with Ray Brown, you sounded great!“) sau Mike Stern (aici n-am citatul la îndemînă, va trebui să mă credeţi pe cuvînt de recenzent.)

Omul cîntă de 30 de ani şi, dacă e să dăm crezare listării de pe Wikipedia, a înregistrat pînă acum 18 albume solo şi nu mai puţin de 30 de albume în colaborare (numele artiştilor cu care a colaborat apar pe site-ul oficial şi numără fix 1496 de caractere fără spaţii). A apucat să cînte şi cu monştri clasici ai jazzului, cum ar fi pianistul Oscar Peterson, dar a colaborat şi cu copiii teribili ai avangardei, cum ar fi laptopianistul Bugge Wesseltoft. În acelaşi timp, a acompaniat dive ale jazzului vocal contemporan, precum Viktoria Tolstoy, strănepoata lui Tolstoi, calina Cæcilie Norby sau fenomenala coreeană Youn Sun Nah.

Acestea fiind introduse, Momento Magico este un album acustic gîndit ca un fel de antologie care reţine din cariera lui Ulf Wakenius cîte un moment magic din mai toate stilurile abordate de-a lungul vremii, un colaj de prelucrări şi compoziţii originale în chip de tributuri şi omagii aduse fie unor clasici morţi, precum Erik Satie (o „Gnossienne“ cîntată în stil bossa nova), Oscar Paterson şi Wes Montgomery („Notes for OP and Wes“), Charles Trenet („La Mer“) sau Esbjörn Svensson („Ballad for E“, compoziţia fostului toboşar de la EST, Magnus Öström); fie unor colegi de grupuri sau doar de gen, precum Lars Danielsson („Liberetto“), Keith Jarrett („Preludio“), John Scofield („Requiem for a Lost Son“, o compoziţie originală dedicată fiului recent dispărut, la doar 26 de ani, al chitaristului John Scofield) sau Sixto Rodriguez („Sugar Man”). Alte compoziţii abordează stiluri exotice, un mix de world music filtrat prin spiritul scandinav: flamenco („Momento Magico”, un fel de Egberto Gismonti meets Mozart), folclor chinez („The Dragon“, o piesă compusă pentru intrumentul pipa şi adaptată aici pentru chitară), blues saharian („Mali on My Mind“, inspirit de arta chitaristului malian Vieux Farka Touré), blues indian („Hindustani Blues“) ori sound-ul Orientului Mijlociu („Esperanto“, în care se aud însă influenţe greceşti şi ruseşti).

Dacă n-aţi apucat să-l ascultaţi pînă acum pe Ulf Wakenius, acesta e discul perfect cu care să începeţi. E un album complet şi complex, foarte melodic, dar în acelaşi timp dexter şi extrem de tehnic, alternînd baladele cu piesele ritmice, compoziţiile originale şi reinterpretările sau colajele, minimalist în orchestraţie, dar pe alocuri barochist în execuţie – o cutie muzicală cu tot felul de minunăţii acustice la chitară.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.