Scurt/4 cu Olimpia Melinte, Rodica Lazăr, Sofia Nicolaescu și Adina Ștețcu [interviu x 4]

on 27.11.2014 at 17:31

„Scurt/4: Istorii de inimă neagră” e-un omnibus compus din patru scurtmetraje românești:

1. „O lume nouă” (regia Luiza Pârvu, scenariul Toma Peiu) – povestea unor migranți transilvăneni în Pennsylvania anului 1908, filmat chiar în SUA;

2. „Kowalski” (regia și scenariul Andrei Crețulescu) – un Tarantino combinat cu Guy Ritchie în vremea lor bună + umorul noir, românesc, al lui Andrei, într-o secvență dintr-o suflare de 17 minute;

3. „Trece și prin perete” (regia și scenariul Radu Jude, după o nuvelă de Cehov) – mențiune specială Quinzaines des Réalisateurs (Cannes 2014) – o seară pe care am trăit-o toți în copilărie;

4. „Să mori de dragoste rănită” (regia Iulia Rugină, scenariul Ana Agopian și Oana Răsuceanu) – cel mai bun scurtmetraj românesc la TIFF 2014 – poveste de dragoste și suspin pe muzica Angelei Similea.

Olimpia Melinte – „O lume nouă”

Ai avut lecturi suplimentare ca să intri în atmosfera poveștii expuse în film?

Da, practic așa am început lucrul la „O lume nouă”. M-am întors la lecturile din liceu: „Mara” și „Moara cu noroc”, unde satul ardelenesc este prezentat în toată frumusețea lui de început de secol XX; și pe lângă au fost toate informațiile date de Toma Peiu și Luiza Pârvu despre catastrofa de la mina Darr și despre situația românilor care emigrau în America în urmă cu un secol.

Pentru acest scurtmetraj ești deja la cea de-a treia colaborare cu Luiza Pârvu, în roluri complet diferite. Cum ați început să colaborați și de ce te întorci mereu la scurtmetrajele ei?

Cred că suntem, pur și simplu, pe aceeași lungime de undă, am avut mare noroc să o întâlnesc la „Draft 7”, unde mi-a propus să citesc un scenariu, mai apoi am spus da și-am rămas prietene de atunci. Cred cu tărie în femeile regizor, cred în sensibilitatea și determinarea lor și sper să apară din ce în ce mai multe în peisajul filmului românesc.

Care a fost partea cea mai grea de la filmări?

N-am simțit nimic greu; cu o echipă atât de tânără și cu oameni pasionați nu prea poți să dai de greu. Poate timpul, mult prea scurt, a fost o problemă, mi-ar fi plăcut să filmăm mai mult și să stăm mai mult pe anumite secvențe, dar astea-s riscurile și frumusețea filmului independent.

Ai avut un an foarte plin în premii și participări la festivaluri. Ce ai păstrat din el și ce duci cu tine în 2015?

Cel mai frumos premiu a venit în octombrie, fiul meu Alexandru Petru; e părticica cea mai bună din mine și o să mă însoțească de aici înainte în toate. Despre festivaluri și premii… aștept anul ce vine cu aceeași dorință de a juca, de a filma, ca și până acum și sper ca lucrurile să se așeze la fel de frumos în continuare.

Rodica Lazăr – „Kowalski”

Ce reacție ai avut când ai citit scenariul?

Nu cred că are prea mare importanță, pentru că apucasem să îi spun da lui Andrei de când mi l-a povestit. În orice caz, reacția nu a putut fi decât pozitivă; sincer, nu-mi amintesc exact momentul când l-am citit prima oară; știam deja aproape tot.

Interpretezi singurul personaj feminin din film. Ai avut parte de tratament diferit la filmări?

Nu am fost atentă la asta; nu știu. Totul s-a desfășurat într-o ambianță foarte prietenoasă și profesionistă. Totuși, în prima zi de filmare a fost ziua mea, așa că de ceva diferit tot am avut parte.

Bucureștenii te pot vedea și pe scena de teatru (în recentul „În parc”, de la Godot). Cum se împacă actoria de teatru cu cea de film? Care îți place mai mult?

Bucureștenii mă pot vedea și pe scena teatrului Bulandra, unde sunt angajată. Actoria de teatru și cea de film se împacă foarte bine în ceea ce mă privește. Asta e meseria mea și o fac cu mare plăcere. Când sunt la teatru, sunt acolo și mă bucur de asta, iar când filmez sunt fericită că filmez.

Cum a fost colaborarea cu băieții – Andi Vasluianu, Șerban Pavlu, Dorian Boguță + Andrei Crețulescu?

Colaborarea cu băieții a fost excelentă. Andi, Dorian, Șerban sunt actori și parteneri foarte buni, iar Andrei este un regizor în care cred și un om despre care mă bucur ca mi-a devenit prieten.

Sofia Nicolaescu – “Trece și prin perete”

De ce îți place să joci în filme, Sofia?

Pentru că îmi place să învăț tot textul pe dinafară și să fiu un personaj. Și să filmez. Îmi place pur și simplu să interpretez personaje.

Fetiței pe care o interpretezi îi e frică de fantome și strigoi. Ție de ce ți-e frică?

Când eram mai mică, am văzut un film care se numea „Coraline”. Și mi-a fost frică de ea. Acum nu mai mi-e teamă de nimic. Ba da, de păianjeni…

La ce filme te uiți?

Mă uit cu părinții mei la filme alb-negru, cu Cary Grant și Audrey Hepburn. Și la Hitchcock.

Interviul ăsta va fi publicat pe blogul librăriei Cărturești. Ce carte ai recomanda cuiva de vârsta ta pentru vacanța de iarnă?

„Cele 13 și 1/2 vieți ale căpitanului Urs Albastru”, pentru că este foarte groasă. Are peste 800 de pagini și o să le ajungă toată vacanța. I-am dăruit-o unui coleg de școală de ziua lui și mi-a spus că-i place foarte mult. Eu încă nu am început-o pe a mea…

Adina Ștețcu – „Să mori de dragoste rănită”

Ai lucrat în domeniul bancar. Cum ai ajuns să deții rolul principal din cel mai bun scurtmetraj românesc / TIFF 2014?

Așa e, mi-am dat demisia acum doi ani și jumătate, pentru actorie. Studentă la teatru fiind, m-am reînscris la cursurile școlii Actoriedefilm.ro, din dorința de a face film. „Să mori de dragoste rănită” a fost proiectul de final al cursului. Și așa a apărut în viața mea Maria, personaj care m-a provocat și m-a bucurat foarte tare.

Povestește-ne un moment preferat din timpul filmărilor.

La moment preferat aș putea să încadrez chiar toată perioada de filmare. Mi-a plăcut foarte mult acest proiect pentru că a fost presărat cu multe emoții, lucruri noi și oameni frumoși: am râs, am plâns, am obosit, m-am enervat, m-am speriat, am alergat de mi-a sarit sufletul, am „dansat” în pași de voodoo și am cunoscut-o pe doamna Angela Similea (sunt fan de când eram mică). Ca să aleg totuși un moment preferat, cred că a fost seara când am filmat secvența în care Maria vrea să se sinucidă și cea în care voodoo-ul pune stăpânire pe ea. Ambele momente mi s-au părut grele, cu o încărcătură mai ciudată, nouă pentru mine. Iar asta în combinație cu vântul, ploaia, ora târzie la care am filmat și toată povestea filmului, a făcut ca noaptea respectivă să fie una memorabilă.

Ce muzică asculți la despărțire?

N-aș zice neapărat la despărțire, dar în momente triste ascult muzică tristă. Cu cât mai tristă, cu atât mai bine. De regulă rămân blocată pe o anumită melodie (mereu, alta) pe care o ascult pe repeat până… până nu mai pot să o ascult 🙂

Acuma că ai debutat, încotro?

Am debutat în „Love Building”, tot alături de Iulia Rugină și Actoriedefilm.ro., „Să mori de dragoste rănită” fiind unul dintre cele trei proiecte la care am lucrat în formula asta. Mai departe? Pe set.