FacebookCover

Cărturești Quinet devine Fandom, o librărie dedicată benzilor desenate

FacebookCover17Din 28 ianuarie, librăria Cărturești Quinet devine Fandom, un spațiu dedicat benzilor desenate și celor care le citesc sau le creează în România. Sărbătorim transformarea joi, 28 ianuarie, de la ora 17:00, printr-o petrecere de deschidere cu punch și DJ set la care invitații pot veni costumați în personajele preferate. Cele mai interesante costume vor fi premiate la sfârșitul serii cu reviste, albume și accesorii pentru super-eroi. În plus, doar în ziua deschiderii, toate produsele vor avea o reducere de 10% față de prețul de la raft.

Deși este cea mai mică dintre librăriile Cărturești, Fandom își propune să găzduiască un mare regat al benzii desenate: romane grafice, reviste, antologii, albume, fanzine, manga & BD românești sau de peste hotare, dar și figurine, boardgames sau selecții de filme și seriale. Printre revistele care vor fi oferite ca premii se numără: Deadpool 5, Iron Man 5, Thor 5 sau albumul Deadpool Omoară Universul Marvel.

Spațiul a fost reamenajat pentru a face loc unor mici expoziții temporare de BD, iar tavanul a fost desenat cu ocazia deschiderii de Alexandru Ciubotariu, autor și colecționar de benzi desenate, creatorul celebrului personaj urban, Pisica Pătrată.

O librărie pentru cei îndrăgostiți de lumile fantastice și de super-eroii din print sau de pe ecrane, Fandom își propune să îi aducă împreună pe cei care au în comun o astfel de pasiune, fie ea manga sau Marvel, Game of Thrones sau Star Wars. Fandom e locul unde niciun detaliu nu e prea mărunt și nicio obsesie nu e prea mare când vine vorba de poveștile preferate. Un spațiu al colecționarilor, dar și al celor care de-abia fac cunoștină cu lumea benzilor desenate, noua librărie Cărturești a fost creată să crească împreună cu comunitatea pe care o reprezintă.

Începând cu 28 ianuarie vă așteptăm la Fandom de luni până vineri, între 12:00 și 20:00 și sâmbăta între 11:00 și 18:00.

fandom_web_17

 



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.